Carte despre aviatori români, eroi în cele două războaie mondiale, lansată de doi istorici buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

„Aviatori buzoieni pe cerul României şi al Europei (1916-1919; 1941-1945)” este titlul celei mai noi cărţi din portofoliul istoricilor buzoieni Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu. Volumului extrem de valoros pentru istoria aviaţiei române a fost lansată joi la Centrul Cultural „Al. Marghiloman”, în prezenţa unor scriitori, publicişti dar şi a reprezentanţilor Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc.

Valeriu Avram, unul dintre coautori, este considerat cel mai important istoric de Aviaţie din România, de numele căruia se leagă înfiinţarea Muzeului Aviaţiei. 

Până la vârsta de 74 de ani, Valeriu Avram a scris peste 35 de volume şi a realizat alte peste 400 de studii şi articole. 

buzau

„L-am convertit pe tizul meu, Valeriu Nicolescu, mare istoric, să scrie şi despre Aviaţie. Ca să faci o carte serioasă trebuie să citeşti mii de documente şi asta îţi ia timp. Am găsit dosarul lui Ioan Peneş şi am rămas uimit să văd ce scriau acolo comandanţii despre acest aviator buzoian. Este primul deţinător al titlului de Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul”, a declarat Valeriu Avram, coautor al cărţii.

Cel de-al doilea autor al volumului dedicat aviatorilor buzoieni, Valeriu Nicolescu, este istoricul care a contribuit cel mai mult la cercetarea istoriei Buzăului.

”Cartea relevă lucruri importante despre o serie de personalităţi ale aviaţiei, personalităţi de origine buzoiană, şi eu mi-am permis să subliniez elementele de noutate, de întâietate, care sunt datorate unora dintre eroii buzoieni. De exemplu, Ioan Peneş a fost cel care a îndeplinit visul lui Aurel Vlaicu trecând Carpaţii în Zbor. Să nu uităm de un alt buzoian, Mircea T. Bădulescu, al cărui bust se află în faţa Şcolii nr 1, unde a şi fost elev, a fost cel care a dat peste nas sovieticilor pentru că a distrus cu două bombe bine ţintite cele două poduri, Elisabeta şi Margareta, din Budapesta. Două bijuterii arhitectonice pentru distrugerea cărora ungurii sigur ne ţin minte. Cartea conţine multe poveşti deosebite despre eroii aviaţiei”, a declarat Valeriu Nicolescu.

buzau

Prezent la evenimentul cultural de la Complexul Marghiloman, comandorul Marius Nicoară, comandantul Centrului de Instrucţie al Şcolii de Aviaţie Boboc, a ţinut să recomande această carte, ca material de studiu, tuturor celor care activează în slujba aviaţiei.

„Putem spune că cei doi autori au brevetat o metodă de a construi studiu despre aviaţia română şi aeronautică. Acest volum conţine un număr impresionant de personalităţi, un dar pe care cei doi istorici îl fac buzoienilor în apropierea Zilei Naţionale a României. Îi îndemn pe colegii mei de la Arpia (Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, n.r.) şi de la şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc să citească această carte, pe care este clar că noi o vom folosi în orele de istorie militară din şcoala de aplicaţie”, a declarat comandor Marius Nicoară.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite