Câți bani vor scoate din buzunar locuitorii unui sector al Capitalei pentru un loc de parcare al bicicletei în 2025
0Bucureștenii din Sectorul 6, care doresc un loc de parcare pentru biciclete, trebuie să scoată în 2025 suma de 300 de lei din buzunar. Abonamentul poate fi reînnoit anual, prin plata taxei cu o lună înainte de expirare.

În 2022, Primaria Sectorului 6 anunța finalizarea primelor patru parcări pentru biciclete, prețul de la acel moment fiind de 100 de lei pe an. Abonamentul se ridică în prezent la 300 de lei pe an și poate fi făcut anual.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, abonamentul „poate fi prelungit prin achitarea tarifului, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare. Spre exemplu, dacă l-ai semnat pe 1 iulie 2024 este valabil până la 30 iunie 2025 și-l poți prelungi prin efectuarea plății până la 1 iunie 2025”.
Plata poate fi făcută direct la casieria de la Administrația Comercială Sector 6 (Șos. Virtuții 148, etaj 1) sau prin transfer bancar din aplicația mobilă bancară pe care o ai, în contul: RO70TREZ70621G335000XXXX, beneficiar fiind Administrația Comercială Sector 6, CUI 44801922.
La detalii de plată, cei care își rezervă locul trebuie să treacă numele utilizatorului și rastelul.
În perioada următoare, plata va putea fi efectuată și direct din aplicația eSector6 și de pe ghișeul.ro.