Remedii naturale şi reguli simple pentru a scăpa de insomnie. Exerciţiul apei reci pentru picioare
0Insomnia repetată poate duce în timp la distrugerea organismului. Există însă ceaiuri eficiente şi reguli clare pentru un somn liniştit.
Ca să aveţi un somn mai bun puteţi bea înainte de culcare ceaiuri din plante. „Valeriana este foarte eficientă şi recomandată persoanelor care au insomnie severă, adică celor care nu pot adormi nopţi la rând. Este un somnifer natural şi ajută şi la eliminarea coşmarurilor. Sulfina este o altă plantă cu un afect similar valerianei. Este foarte eficientă pentru femeile aflate la menopauză care au palpitaţii, bufeuri sau stări de agitaţie care duc la insomnie. Pentru persoanele care au insomnii din când în când se recomandă ceaiuri calmante cum ar fi cele de păducel, sunătoare, roiniţă sau tei. Bărbaţii trebuie să aibă mare atenţie la ceaiul de tei deoarece poate influenţa potenţa“, spune homeopatul Mihaela Naste.
În afară de ceaiuri mai sunt şi alte produse care au efect. „În popor se spune că pâinea cu ceapă seara, urmată de o cană de lapte cu miere face minuni. Chiar dacă pare ciudat, aşa este. Salata verde are un efect de relaxare bun şi este recomandată seara. Dovleacul este un sedativ natural, dar are şi multe vitamine, la fel ca şi ceaiul făcut din coji de mere. Puteţi de asemenea să vă confecţionaţi o pernă în care să puneţi levănţică şi tei. Vă va ajuta cu siguranţă să aveţi un somn mai liniştit“, mai spune homeopatul.
Obiceiuri pentru un somn mai bun
Ceaiurile vă ajută să puteţi dormi, dar trebuie neapărat eliminată cauza imsomniei. „Mai multe greşeli din alimentaţie pot duce la insomnie. De exemplu, nu mâncaţi seara copios, adică evitaţi fripturile cu cartofi prăjiţi, tocăturile şi în general mâncărurile care se digeră greu deoarece veţi avea un somn agitat. În plus nu mâncaţi înainte să vă culcaţi. Trebuie să fie un interval de 2-3 trei între ultima masă şi somn. De asemenea evitaţi să beţi după-amiaza cafea sau sucuri care conţin cofeină şi care au tendinţa să agite organismul“, mai spune specialistul.
Reguli de respectat
Ca să dormiţi mai bine trebuie să repesctaţi reguli simple. „În primul rând, nu vă culcaţi târziu şi dormiţi şapte ore pe noapte. Ora 22.00 este ideală. Când simţiţi că vi se face somn mergeţi la culcare. Este bine să respectaţi ora de culcare în fiecare zi, iar organismul se va obişnui. Dacă treceţi peste momentul în care vă este somn veţi adormi mai greu. Camera în care dormiţi trebuie să fie bine aerisită şi să aibă cât mai puţină mobilă. Nu adormiţi la televizor deoare veţi avea un somn agitat. Un masaj înainte de culcare vă poate relaxa. De asemenea, o baie călduţă, nu fierbinte, în care aţi pus sare de mare, ajută mult. Un alt exerciţiu este cel prin care staţi în apă rece până la glezne cam 30 de secunde. Dacă niciunul dintre aceste remedii nu are efect este bine să consultaţi un medic deoarece insomnia repetată poate duce la surmenarea organismului“, mai spune medicul.
Citiţi şi:
Cinci ingrediente naturale care îţi iau durerea cu mâna - sfaturile medicului
Leacurile naturale care te ţin departe de afecţiunile renale. Ce soluţii oferă specialiştii