Braşovul, judeţul cu cele mai multe produse tradiţionale atestate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Branzeturile sunt în top, printre produsele tradţionale atestate
Branzeturile sunt în top, printre produsele tradţionale atestate

Braşovul este, de departe, judeţul cu cele mai multe produse tradiţionale atestate. Potrivit oficilialilor Ministerului Agriculuturii şi Dezvoltării Rurale, în Braşov există 143 de produse atestate, următorul în top fiind Maramureşul, la mare distanţă, cu 56 de produse.

Pe de altă parte, 15 judeţe nu deţin niciun un produs atesta. În total, la nivel naţional, sunt atestate 480 de produse tradiţionale şi alte 10 dosare sunt în lucru. 

„Pot spune că produsele atestate după noua legislaţie sunt mult mai apreciate, iar cei care produc spun că le-au crescut vânzările cu 20-25%. Este foarte important că aceşti producători nu fac rabat de la calitate”, a subliniat Viorel Morărescu, director general în MADR, citat de Agerpres.

În vederea atestării produselor, producătorii tradiţionali sunt controlaţi pe perioada atesrării pe tot ceea ce înseamnă realizarea produsului, de la obţinerea materiei prime până la procesare şi reţetă. 

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, cele mai mult de produse tradiţionale atestate sunt în judeţul Braşov, respectiv 143 de produse, acesta fiind urmat de judeţele Maramureş, cu 56 de produse, Alba — 46, Argeş — 33, Satu Mare — 26, Botoşani — 23 şi Covasna—20, etc.

Nu au niciun un produs atestat până la această dată judeţele Bacău, Călăraşi, Constanţa, Caraş Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Teleorman, Vaslui şi Vrancea.

În ceea ce priveşte topul produselor atestate, cele mai multe sunt cele din carne — 195, produsele din lapte — 120, pâine, produse de panificaţie şi patiserie — 71, legume/fructe — 43, peşte—18, băuturi — 30, alte produse — 3.

Datele MADR relevă că în anul 2014 au fost reatestate 309 produse pe noua legislaţie, iar în 2015 — 171, iar alte 242 de dosare au fost respinse.

„La produsele atestate conform reţetelor consacrate stăm un pic mai slab. Sunt doar 69 de produse. Din punctul meu de vedere mă aşteptam la mai multe până la această dată. Deşi există şi aici foarte mult interes cred că nu este cunoscută foarte bine legislaţia de către producători. Trebuie însă şi o informare a consumatorilor pentru că nu mulţi ştiu ce sunt aceste produse consacrate şi mai ales că pot fi cumpărate din marile lanţuri de magazine din România. Pe partea asta avem 7 produse de panificaţie atestate, 40 de produse din carne şi 22 din lapte”, a declarat Morărescu pentru Agerpres.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite