Scriitorul Perpessicius este sărbătorit, astăzi, la Brăila
0
Născut pe 21 octombrie 1891, din tată grec de cetăţenie otomană ("supus otoman") şi mamă româncă, „Dimitrie Panaiot" - viitorul critic, istoric literar, poet, membru al Academiei Române - a fost omagiat la Casa Memorială care-i poartă numele.
Arhivistul Ştefania Botez prezintă, în premieră, actul de naştere al scriitorului Dumitru Panaitescu-Perpessicius. Conform documentului, pseudonimul care l-a făcut celebru pe cărturarul brăilean a fost inclus în nume abia în anul 1950, deşi "Dimitrie" semna "Perpessicius" încă dinainte de Primul Război Mondial.
Acest lucru este specificat într-o însemnare din anul 1950, de pe document. Tatăl lui Perpessicius, Ştefan Panaiot, era muncitor în Portul Brăilei.
Celebrul critic a absolvit Liceul "Nicolae Bălcescu" în anul 1910 şi a fost, ulterior, profesor la Şcoala Normală de Băieţi "Şt. O. Iosif" din Brăila (1921-1922). De aceea, Liceul Pedagogic şi-a luat numele "D. P. Perpessicius".
Perpessicius a fundat Muzeul Literaturii Române (1967) şi celebra revistă "Manuscriptum" (1970). A fost editorul operei lui Mihai Eminescu, însă a reuşit să publice doar şase din cele 15 volume preconizate.
Dumitru Panaitescu-Perpessicius a fost, după cum singur spune, "mutilat de război". În 1916, s-a întors de pe front cu mâna dreaptă sfârtecată de şrapnele. A scris toată viaţa cu mâna stângă, iar spre sfârşitul vieţii a fost aproape orb.
Cărturarul brăilean a trecut în veşnicie la Bucureşti, în 29 martie 1971. A fost declarat, post-mortem, cetăţean de onoare al Brăilei (1997).
Ca în fiecare an, în data de 26 octombrie, Secţia Memoriale a Muzeului Brăilei a sărbătorit Ziua Sfântului Dumitru. Activitatea din anul acesta s-a desfăşurat la Casa Memorială „D. P. Perpessicius", din strada Cetăţii nr. 70.
Programul a început la ora 11.00, cu un moment muzical-poetic susţinut de elevi ai claselor de pedagogie şi de corul „Trison" (dirijor prof. Maricica Lupu).
Manifestarea a fost coordonată de Elena Ilie - muzeograf şef Secţie Memoriale şi realizată în colaborare cu Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius" Brăila.