Platforma rotativă de la Brăila. Obiectivul turistic de unde va vedea Brăila, Galațiul, Dunărea și munții Dobrogei

0
Publicat:

Proiectul de la Brăila are ca scop reintroducerea în circuit turistic a Castelului de Apă, monument istoric care în perioada comunistă a fost primul restaurant rotativ din țară.

Castelul de Apă din Brăila, transformat în Observator Astronomic FOTO: planiada.ro
Castelul de Apă din Brăila, transformat în Observator Astronomic FOTO: planiada.ro

Castelul de Apă, unul dintre cele mai importante simboluri ale orașului Brăila, este reabilitat cu fonduri europene și transformat în observator astronomic. Obiectivul turistic, vechi de peste 100 de ani, a fost construit în Grădina Publică din orașul Brăila, după proiectul inginerului Elie Radu, în cadrul investiţiei de lucrări edilitare „canalizare şi alimentare cu apă a oraşului Brăila”.

Construcția impunătoare a fost dată în exploatare în anul 1912. În acea perioadă asigura alimentarea cu apă a mai mult de jumătate din oraş. Castelul de Apă avea 35 de metri și era cea mai înaltă construcţie de acest gen din România. De asemenea, era cel mai modern castel de apă din ţară.

Din păcate, construcția a fost grav afectată la cutremurul din 1940. Cele două rezervoare s-au fisurat, ceea ce a condus la pierderea funcţiunii.

Primul restaurant și bar rotativ din țară

În anul 1980, Castelul de Apă a fost supus unor lucrări de intervenţie, transformându-l într-o unitate de alimentaţie publică. Atunci a fost modificat subsolul şi a fost montată celebra platformă rotativă pe care a fost aşezat un restaurant.

În anii '80, Brăila folosea deja o altă reţea de apă, bazată pe pompe de mare putere, astfel că fostului castel i s-a dat o altă utilitate de către comuniști. Astfel, construcția a fost transformată într-un spațiu de alimentație publică, demolându-se astfel stâlpii interiori, dar și cupola originală.

Era un restaurant unic în România, amenajat pe o platformă rotativă situată la circa 30 de metri înălţime. De sus, cei care stăteau la masă aveau o vedere panoramică a Brăilei, Dunării, Galațiului și munților Dobrogei, unghiul de vedere schimbându-se complet, de la felul întâi până la desert.

„Unică în țară, o astfel de rotativă se mai putea întâlni în Japonia şi în Germania. Tot atunci, au fost adăugate cele două turnuri cilindrice, simetrice, dotate cu ascensor în  interior, şi câte o scară în exterior. A fost folosit ca turn de apă, ca foişor de foc şi ca depozit de vin, terasă de vară, cofetărie şi restaurant, restaurant cu platformă rotativă, turn de televiziune”, spune istoricul Ioan Munteanu.

Fostul restaurant al Castelului de Apă, transformat în platformă rotativă FOTO: Primăria Brăila
Fostul restaurant al Castelului de Apă, transformat în platformă rotativă FOTO: Primăria Brăila

Platforma rotativă care făcea senzaţie pe vremuri în castelul de apă a fost proiectată şi executată la institutul de cercetări ce funcţiona pe lângă Uzina de utilaj greu Progresul de la Brăila, unde se produceau celebrele excavatoare româneşti. Avea nevoie de un motor de doar 5 kilowaţi ca să facă o mişcare de 360 de grade în circa 60 de minute. 

Castelul de Apă va fi transformat în observator astronomic

Pe lângă consolidarea structurii de rezistenţă, Castelul de Apă va beneficia de reabilitarea interiorului. Astfel, la subsolul monumentului vor fi amenajate şase mini săli de cinema de ultimă generaţie, 7D, cu un total de 42 de locuri. Tot la subsol ar urma să fie amenajată o cameră a oglinzilor, ce va fi finisată cu oglinzi care deformează, pentru amuzamentul vizitatorilor. 

La etajul șase vor fi montate două telescoape mobile, imaginile captate de acestea putând fi vizionate pe ecrane LED cu diagonală mare. În cupola Castelului de Apă, situată la cota 28,06 m, va fi amenajată camera observatorului astronomic, dotată cu echipamente specifice. Tot aici, va fi și platformă rotativă destinată observării panoramice a orașului.

Proiectul are o valoare de 21,3 milioane de lei, din fonduri europene, și se va termina în vara lui 2023.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite