Hrubele din Brăila, transformate în muzeu. Formează cel mai mare sistem defensiv construit de-a lungul Dunării
0Misterioasele hrube din Brăila care formează „orașul de sub oraș”, din vremea când orașul era raia turcească, au în sfârșit șansa să fie scoase la lumină. Astfel, cel mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării ar putea fi transformat într-un muzeu.

Vestea bună a fost dată de ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, care a anunțat recent, la Brăila, ca speră să obţină finanţare pentru proiectare prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului.
„Am văzut acele celebre hrube unde au fost depozitele de pulbere ale turcilor. E un loc care s-ar putea transforma într-un muzeu. I-am promis domnului primar că avem, că vom avea finanţare în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, pe Timbrul Momentelor Istorice (TMI), pentru proiectări şi cred că are toate datele acest proiect să câştige asemenea finanţare (...) Am vorbit cu domnul primar, intenţionează să cumpere acel teren care are accesul la hrubă, e firesc, e o parte importantă a istoriei Brăilei, trei sute de ani sub dominaţie turcă, trebuie să fie pusă în valoare”, a declarat ministrul Lucian Romaşcanu, în cadrul conferinței de presă.
Cetatea Brăilei a fost construită de turci în octombrie 1540. Legenda spune că turcii au construit sub Brăila un adevărat oraş subteran. În perioada când a fost raia turcească, hrubele erau folosite pentru a transporta pulberea, bogăţiile şi alimentele direct către Dunăre. Catacombele aveau legătură între ele și porneau din Cetatea Brăilei spre porţile exterioare ale oraşului.
Potrivit istoricilor, unele tunele erau atât de mari încât se putea merge călare pe ele. Hrubele aveau aplicaţii militare, fiind construite ca rute de scăpare în cazul în care zidurile cetăţii cedau în faţa unui asediu inamic.
Din păcate, în perioada regimului comunist, hrubele descoperite au fost astupate, pentru a stabiliza terenul și a construi diverse imobile.
Primăria vrea să cumpere hruba „Pulberăria Nouă”
Una dintre hrubele care a stârnit interesul autorităților locale a fost hruba Pulberăria Nouă, monument istoric de arhitectură, situat pe strada Cetăţii, la numărul 43. Primăria intenționează să o cumpere și să o transforme într-un obiectiv turistic al oraşului.
„Noi am dat o hotărâre de consiliu local pentru a ne exercita dreptul de preempţiune la cumpărarea acestei hrube. (....) Sunt chestiuni tehnice care trebuiesc clarificate între specialişti, pentru a ne putea exercita dreptul acesta de preempţiune şi să o cumpărăm”, a declarat Marian Dragomir.
Este vorba despre un tunel subteran lung de circa 50 de metri, lat de 7 metri şi înalt de 4,5 metri. O alt hrubă este gura de tunel, denumită „Beci”, monument istoric de arhitectură, situat pe strada Grădinii Publice, prin care se făcea legătura cu întregul sistem de hrube.
Cetatea Brăilei construită de turci a fost dărâmată de ruși, în anul 1829, după Pacea de la Adrianopol.