Cârciumă în loc de muzeu, în grădina scriitorului Panait Istrati
0Sticla de bere, cafeaua sau ţigările vor lua locul obiectelor de podoabă sau fragmentelor decorative. Consiliul Judeţean schimbă destinaţia Secţiei de Etnografie în restaurant, iar directorul Muzeului Brăilei este de acord. În timp ce președintele CJ vrea să reînvie luxosul restaurant al anilor 1900, directorul muzeului este mulțumit că Secția de Etnografie este mutată dintr-un climat impropiu.
Cele peste 3.000 de piese din valorosul patrimoniu etnografic urmează să fie înlocuite cu o tejghea de bar, scaune şi mese. Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, schimbă destinaţia Secţiei de Etnografie, din Grădina Publică, a Muzeului Brăila, în restaurant.
Trebuie menţionat faptul că, în prezent, Secţia de Etnografie, alături de Muzeul Brăilei corpurile B şi C, Casa Memorială „Panat Istrati" şi Centrul Cultural „Nicăpetre" se reabilitează pe un proiect de peste 3,5 milioane de euro, bani proveniţi integral de la CJ.
„Urmează să vedem dacă noi putem schimba destinaţia acelei clădiri, oricum muzeu nu vom mai face acolo. Există corpul B şi C, este suficient spaţiu pentru muzeu. Dacă ar fi după domnul Cândea, ar trebui ca jumătate din oraş să-l transformăm în muzeu", spune Gheorghe Bunea Stancu.
Ciupercile, pericol pentru patrimoniu
Până ca Secţia de Etnografie să fie mutată în Grădină, acolo domnea în toată splendoarea sa unul dintre cele mai renumite restaurante ale Brăilei. Era un restaurant luxos, „Privighetoarea" numit ultima dată , cu mesele sale albe, armonizându-se perfect cu foişorul unde cânta fanfara.
Practic, CJ încearcă o revenire la un brand al anilor 1900 al Brăilei, care a fost restaurantul din Grădina Publică. În plus, Etnografia era în pericol în Grădină.
Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, consideră ideea preşedintelui CJ de bun augur, în condiţiile în care: „Secţia de Etnografie s-a dus în Grădina Publică deşi nu erau respectate microclimatul şi nevoile de conservare pentru piese, astfel încât, la scurtă vreme, colecţia s-a închis şi a rămas un imens depozit. Au apărut mari probleme la clădire, în primul rând ciuperci care au pus patrimoniul în pericol".
Secţia de Etnografie se redeschide pe două tema mari, agricultura şi pescuitul, în corpul B al muzeului. În ansamblul ei, secţia va fi reorganizată în clădirea restaurată a fostei Case de Cultură.
Avantaje: mult mai aproape de Muzeul Brăilei, curte, spațiu pentru depozitare și pentru laborator.
„Pe de altă parte trebuie să mai avem în vedere un lucru pentru traversarea crizei, ideea de a concentra cât mai mult spațiul de expunere pentru expozițiile de bază", a conchis directorul Muzeului, Ionel Cândea.
„Datoria mea este să gestionez colecţiile şi să-mi desfăşor activitatea ştiinţifică la cele mai înalte standarde. Avem o colecţie de peste 3.000 de piese, organizăm expoziţii permanente şi avem expoziţii care circulă prin ţară în colaborare cu alte muzee şi instituţii culturale", ne-a spus muzeograf Gabriela Cloşcă, şeful Secţie de Etnografie.