„Apostolii“ Mişcării Legionare. Cine sunt cei 5 capi ai extremismului românesc: avocaţi, profund antisemiţi şi promotori fervenţi ai sacrificiul suprem
0
Cei care au dat formă extremismului românesc au fost legionarii perioadei interbelice. Cinci tineri absolvenţi de Drept au marcat profund România prin iniţiativele radicale şi acţiunile sângeroase.
La 24 iunie 1927, în România lua naştere Mişcarea Legionară, prin înfiinţarea organizaţiei de extremă dreapta, profund naţionalistă, antisemită şi de factură creştin-ortodoxă, numită Legiunea Arhanghelului Mihail. Avea să fie cea mai de succes organizaţie extrem-naţionalistă din perioada interbelică, culminând cu alegerile din 1937, când partidul legionarilor a ajuns al treilea ca număr de voturi, obţinând peste 15% din opţiunile electoratalui şi fiind prima organizaţie extrem-naţionalistă care trimitea membri în Parlamentul României. Mişcarea Legionară a ajuns să fie cel mai puternic partid din ţară în primi anii ai celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de a fi anihilaţi.
Mişcarea Legionară este un fenomen controversat şi astăzi în România, legionarii fiind acuzaţi pe de o parte de crime, xenofobie, ură şi terorism, iar de cealaltă parte găsindu-şi apologeţii, susţinătorii şi chiar cei care încă se înclină în faţa cultului ”Căpitanului”. De altfel, apariţia Mişcării Legionare a fost favorizată de o multitudine de factori, sociali, politici, economici, dar este în special creaţia unui grup de tineri cu profil similar. Mişcarea Legionară a fost întemeiată de Corneliu Zelea Codreanu, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Ioan Moţa şi Corneliu Georgescu.
Toţi au urmat Dreptul, devenind avocaţi. Totodată, împărţeau şi sentimentul de xenofobie, îndreptat în special împotriva evreilor, pe care îi socoteau parţial răspunzători de toate nenorocirile României. Mai mult decât atât, toţi aceşti lideri legionari şi-ar dorit să participe la Primul Război Mondial, spuneau ei, să-şi apere ţara cu arma-n mână, fără să reuşescă din cauza vârstei. Tocmai de aceea mulţi specialişti spun că acesta a fost unul dintre motivele pentru care căutau un alt război în care să se evidenţieze ca apărători ai patriei. De altfel, întregul cult legionar se învârte în jurul imaginii carismatice a celor cinci întemeitori ai Mişcării Legionare.
Corneliu Zelea Codreanu, ”căpitanul” şi simbolul legionarilor
Corneliu Zelea Codreanu este cel mai important personaj legat de Mişcarea Legionară. Practic el este fondatorul Legiunii Arhanghelului Mihail. Lui Codreanu i-a fost dedicat un adevărat cult ”al căpitanului”, care a supravieţuit până astăzi. A fost considerat părintele legionarismului românesc şi unul dintre ”martirii” organizaţiei. Totodată, biografia sa a constituit subiectul unor lucrări de specialitate precum cea a lui Cristian Sandache ”Istorie si biografie: Corneliu Zelea Codreanu” sau cu referinţe biografice ca în lucrea lui Fracisco Veiga ”Istoria Gărzii de Fier 1919-1941, Mistica Ultranaţionalismului” sau în ”Radiografia dreptei româneşti: 1927-1941”, de Gheorghe Buzatu, Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache.
Conform acestor lucrări, deşi era un fervent naţionalist, se pare că originea lui Codreanu nu este deloc românească. Acesta s-a născut la 13 septembrie 1899 la Huşi şi îl chema, de fapt, Zilelinski. De altfel, tatăl său polonez se numea la origine Ion Zielinski, în timp ce pe mama sa, o nemţoaică, o chema Eliza Brauner, venită cu tatăl său din Bavaria în Bucovina austriacă, unde lucra ca funţionar.
Mai târziu Ion Zielinski îşi va schimba numele în Zelea Codreanu. Se pare că tânărul Corneliu a deprins xenofobia de la tatăl său, care o manifesta în general împotriva evreilor care se înmulţiseră în special în Moldova în secolul al XIX lea. A participat voluntar şi în Primul Război Mondial, la 16 ani, deşi nu avea vârsta legală, iar cel mai mare vis al său a fost să se evidenţieze în astfel de momente hotărâtoare. Tocmai de aceea, Francisco Veiga sugerează că Zelea Codreanu, la fel ca viitori săi asociaţi, va încerca să-şi găsească un front pe care să ducă o bătălie glorioasă în care să se evidenţieze.
În anii de liceu, dar mai ales în anii studenţie, a şi identificat inamicul: evreii. De altfel, după Primul Război Mondial, numărul evreilor a crescut de la 300.000 la 800.000 în România. Codreanu, care terminase şi şcoala militară, s-a înscris la Drept la Iaşi şi a luat cunoştinţă cu o altă realitate de care a fost nemulţumit. De fapt, găsise câmpul propice în care putea să-şi practice xenofobia. Studenţii români, de obicei nevoiaşi, nu făceau faţă concurenţei evreieşti în mediul unversitar, care fiind bine pregătiţi, aveau în general rezultate foarte bune.
Corneliu Zelea Codreanu FOTO arhiva adevarul
”Majoritatea proveneau din familii înstărite şi erau, în acelaşi timp, fiii unor profesionişti din clasa de mijloc şi de aceea dispuneau de o pregătire prealabilă care le asigura un bun randament în sălile de cursuri. Prezenţa lor în facultăţi ca Medicina şi Dreptul provoca nemulţumiri”, scria Francisco Veiga.
Aşa cum arată un raport al ambasadorului francez din 1923, 80% din studenţii Universităţii din Iaşi erau evrei. După o serie de acţiuni, prin care s-a făcut remarcat în mediul universitar, Codreanu milita făţiş împotriva comunismului, a evreilor şi cerea o renaştere naţională bazată pe ultra-naţionalism şi mistică-ortodoxă. ”Ce vom face dacă ne vor provoca? Vom soate din nou pistoalele şi vom trage ca să ne putrezească oasele în închisori şi planurile noastre să se sfarme? În faţa acestor perspective ce ni se deschideau, ne-a încolţit în minte gândul retragerii în munţi. [...] Vom ataca de acolo, coborând, în toate viesparele jidăneşti. Sus, vom apăra viaţa copacilor şi munţii de pustiire. Jos, vom împărştia moarte şi milă”, preciza Codreanu într-o cuvântare.
Era descris ca un personaj carismatic care atrăgea şi mai ales ştia să se folosească de propagandă. Un bun exemplu a fost nunta sa cu Elena Ilinoiu în Crângul de lângă Focşani.
Acolo adună la o petrecere câmpenească cu multe elemente de mistică ultra-naţionalistă o cifră uriaşă pentru acele vremuri, 100.000 de oameni. Materialul este filmat şi difuzat în cinematografe, până este descoperit şi ars. Are grijă să-şi promoveze imaginea de haiduc încolţit de străini care se retrage în codru şi luptă pentru neam. Umblă pe la biserici călare îmbărcat în costum naţional alături de colaboratorii săi.
”Acest tip de rebeli primitivi numiţi haiduci în România şi într-o mare parte a zonei balcanice au ocupat, timp de multe decenii, un loc principal în tradiţiile orale ţărăneşti ale românilor şi chiar în literatura modernă a ţării. Imaginea disperatului, care-şi încarcă arma în singurătate pentru ”a spăla cu sânge”, o pretinsă nedreptate, înfruntând chiar pe boier sau poliţia, coincide cu ideea despre ceea ce era pentru ţăranii români, după mulţi ani de dominaţie străină, adevărata, justiţie”, adaugă istoricul Veiga. De altfel nu se sfiieşte să folosescă revolverul când îl ucide pe Manciu dar ştie şi să sufere ”martiric” în puşcării, contribuind astfel la mitizarea imaginii sale. După mai bine de 10 ani de succes oscilant politic şi ideologic în România interbelică, ”căpitanul” Codreanu, deja un simbol în viaţă al legionarismului este areasta şi asasinat în 1938 din ordinul lui Carol al II lea.
Moţa şi patima sacrificiului
Mâna dreaptă a lui Codreanu şi unul dintre ”martirii” legionari, rămas ca simbol al sacrificiului suprem în imaginariul de extremă dreaptă românesc, a fost Ioan Moţa. La fel ca prietenul său, Codreanu, Ioan Moţa a fost de meserie avocat şi ar fi dorit să participe activ la marele război. Moţa s-a născut în 1905 la 5 iulie în Transilvania la Orăştie în familia unui preot. S-a mutat în Vechiul Regat în 1914. A fost student în drept la Sorbona. De fapt din ceea ce scria Moţa, se pare că acolo a izbucnit furia anti-semită îndreptată împotriva evreilor. Nu primeşte un loc cu bursă la facultate deşi trecuse toate examenele. A dat vina pe evrei pentru această nedreptate.
”La Paris se dă din partea statului român schimbul de valută anumitor studenţi de-ai noştri, care corespunde unei burse de peste 60.000 lei anual. De acest schimb beneficiază 200 jidani şi 200 român. La Paris aveam în 1919 peste 150 de studenţi ardeleni, în 1920, abia patruzeci, iar acum nu mai sunt deloc, doar unu-doi întârziaţi încă pe acolo. Toate acestea, agravate încă prin alte născociri ale trebuinţele studentului român sărac, ne-au determinat determinat mişcarea de apărare împotriva intruşilor”, scria Moţa din Cluj, acolo unde s-a înscris la Universitate. În Ardeal descoperă aceeaşi realitate şi participă la tulburările antisemite din Cluj. Moţa s-a întâlnit cu Codreanu în 1923 la o întâlnire studenţească şi este cucerit de carisma şi discursurile sale.
Ion Mota FOTO miscarea.net
Va deveni mâna dreaptă a lui Codreanu. Moţa considera că cea mai importantă însuşire este spiritul de sacrificiu. De multe ori dus la extrem. Jertfa aceea care este dezlănţuită în noi din dragoste, dintr-o dragoste pentru altceva decît fiinţa noastră, jertfa aceea care ne inundă pustiindu-ne aşezarea omenească a vieţii, dar ne încălzeşte totodată cu satisfacţii pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, această jertfă e faptul care smulge de pe fiinţa noastră carapacea nesimţirii faţă de cele dumnezeieşti şi, transformîndu-ne în rană vie, ne pune în directă comuniune cu Dumnezeirea. Jertfa este astfel măsura creştinătăţii noastre”, scria Moţa în ”Cranii de lemn”.
În 1923 participă la un complot studenţesc, cu ”liste negre” şi ”duşmani” ai naţiunii bine conturaţi dar este trădat alături de Codreanu şi alţi studenţi extremişti, fiind închis la Văcăreşti. ÎL identifică pe trădător şi îl ucide pe studentul Aurel Vernichescu cu un revolver. Este achitat şi alături de Codreanu, Mironovici, Gârneaţă şi Georgescu planifică anihilarea ”duşmanilor” în special evreii. ” Doborârea acelor duşmani interni care de decenii întregi sapă, netulburaţi, viitorul românismului: şefii puterii jidoveşti din România, plus unu-doi reprezentanţi ai marilor nemernici care s-au făcaut cozile de topor ale acestor duşmani de rasă”, preciza Moţa. Întemeiează Legiunea Arhangelului Mihail cu Codreanu, se căsătoreşte cu sora acestuia, Iridenta Zelea Codreanu şi are grijă de propaganda legionară prin publicaţiile lor printre care şi „Pământul Strămoşesc”. Prin prisma scrierilor şi scrisorilor sale, Moţa era un mistic, vedea sacrificiul suprem ca o misiune cristică pentru poporul român. Este trimis la legiunii în războiul civil din Spani, unde moare în 1937.
Ilie Gârneaţă, comandant al Bunei Vestiri
Un alt personaj important al mişcării legionare a fost moldoveanul Ilie Gârneaţă. Avea ca toţi ceilalţi membrii fondatori aceleaşi caracteristici. Era avocat, xenofob şi a fost voluntar în primul război mondial. Gârneaţă s-a născut la Iaşi în 1898. În adolescenţă s-a înrolat voluntar în război şi apoi a urmat şcoala militară dar şi dreptul la Iaşi acolo unde l-a cunoscut pe Codreanu. A fost preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Creştini din Iaşi şi a fost condamnat pentru complotul studenţesc din 1923. Cu toate acestea Gârneaţă era un personaj cerebral.
Ilie Gârneaţă FOTO cultural.bzi.ro
De altfel a şi practicat dreptul şi se ocupa şi de latura mai practică a activităţii legiunii. El a întemeiat ”Ajutorul Legionar” o organizaţie de binefacere în 1940 şi dădea mâncare săracilor la cantine sociale improvizate în ţară. A fondat o serie de ziare anti-semite printre care ”Cuvântul Iaşiului”. A avut cel mai mare grad al Mişcării Legionare, adică acela de Comandant al Bunei Vestiri. A fugit în Germania după rebeliunea legionară şi căderea statului naţional-legionar, înăbuşit de mareşalul Antonescu. A murit în 1971 în Germania.
Radu Mironovici comandantul legionar ajuns călugăr
Al patrulea lider legionar important a fost Radu Mironovici. Bineînţeles şi acesta a fost avocat şi ar fi dorit să lupte în război. S-a născut la 30 iulie 1899 în localitatea Arbore din judeţul Suceava. Pe atunci se afla în Imperiul Austro-Ungar. A fugit de acasă în timpul primului război mondial. Nu a reuşit să se înroleze însă după război s-a înscris la facultatea de la Iaşi unde l-a cunoscut pe Codreanu şi pe Gârneaţă. Şi el este arestat în cadrul complotului studenţesc, ajungând un personaj legendar al mişcării legionare din grupul ”Văcăreştenilor”.
Radu Mironovici FOTO wikipedia.org
A întemeiat alături de Codreanu şi ceilalţi ”camarazi„ Legiunea Arhanghelului Mihail şi era prietenul nedespărţit al lui Codreanu. A stat închis şi în perioada interbelică în perioada represiunilor anti-legionare din timpul mandatului lui Armand Călinescu. Singura funcţie pe care a ocupat-o a fost cea de prefect al poliţiei Bucureştiului în perioada 1940-1941, imediat după scandalul cu uciderea deţiuţilor politici de la Jilava. Radu Mironovici chiar şi după desfinţare a rămas lider al Mişcării Legionare după Horia Sima însă a fost prins şi comdamnat la muncă silnică pe viaţă la Aiud. A fost eliberat prin decret de graţiere 1964. În puşcărie devenise foarte mistic şi se călugărise. De altfel după ce a fost eliberat s-a retras la mănăstirea Ţigăneşti, unde a şi murit.
Corneliu Georgescu, economistul legiunii
Despre Corneliu Georgescu nu s-au scris foarte multe, şi aici vorbind la modul obiectiv, fără elogii precum cel adresat lui Georgescu de liderul ”Gărzii de Fier”, Horia Sima. Cert este că Corneliu Georgescu, respectă tiparul liderilor legionari, a fost avocat şi anti-semit. S-a născut la 2 ianuarie 1902 şi a urmat cursurile facultăţii de drept din Iaşi acolo unde l-a întâlnit pe Codreanu dar şi pe ceilaţi membrii întemeietori ai Legiunii Arhanghelului Mihail. Este de altfel cel de-al cincilea membru fondator. Împărtăşea anti-semitismul ”camarazilor” săi tocmai prin prisma studentului român care se confruntă cu lispuri materiale pentru a-şi continua studiile şi de a le termina.
Corneliu Georgescu FOTO miscarea.net
Face parte din grupul ”Văcăreştenilor„, fiind implicat în comploturile studenţeşti şi fiind condamnat. Este unul din membrii grupului Codreanu, dar la fel ca şi Gârneaţă este mai pragmatic şi nu împărtăşeşte „apetitul„ pentru sacrificiu al lui Moţa sau misticismul lui Mironovici. De altfel profesează şi el avocatura şi subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naţionale pentru Colonizarea Populaţiei Evacuate în perioada 1940-1941. De altfel a fost şi un „finanţist„ al legiunii, sau omul ”cu picioarele pe pământ”. De altfel s-a ocupat de partea financiară chiar şi din exil. A fugit după rebeliunea legionară în Viena şi a murit la 1945 în localitatea Mittersill din Austria.
Vă mai recomandăm:
Misterul morţii lui Mihail Moruzov, părintele serviciilor secrete române. Pe cine acuză fiica sa
Se încarcă comentariile...
