Povestea românului Flaviu Sîmihăian, tânărul care a revoluţionat cu un soft domeniul farmaceutic al SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flaviu Sîmihăian FOTO: Facebook
Flaviu Sîmihăian FOTO: Facebook

Are doar 25 de ani, iar de doi ani deţine, împreună cu un alt tânăr, propria companie în Statele Unite. IMedicare, softul creat de năsăudeanul Flaviu Sîmihăian deja este utilizat de 1000 de farmacii americane.

A ajuns în Statele Unite în urmă cu 12 ani printr-un program iniţiat de Rotary International. Era la gimnaziu când a bătut România în lung şi în lat arătându-şi talentul la tenis de masă, ajungând chiar în primii 5 din ţară la categoria sa de vârstă.

Tenisul de masă a fost cel care i-a oferit ocazia să ajungă  din Năsăud în Statele Unite, unde trebuia să rămână pentru doar două luni la familia Smith din Carolina de Nord pentru a se antrena şi învăţa pe tărâm american.

Perioada de două luni s-a prelungit la un an, iar dintr-un an s-a făcut peste un deceniu. A continuat să joace tenis de masă şi în liceu şi în facultate şi chiar şi după. Deşi făcea tenis de performanţă, a renunţat la acest sport după facultate când a ajuns la concluzia că poziţia 1000 în lume nu prea îl ajuta să facă bani din asta.

A terminat o facultate cu profil economic, însă criza l-a cam împiedicat să-şi găsească o slujbă. În acel moment şi-a îndreptat atenţia asupra IT-ului, care în primă fază i-a crescut şansele să-şi găsească un job, iar mai apoi l-a ajutat să-şi construiască o carieră şi propria companie.

Pe partenerul său de faceri, un tânăr american de 25 de ani, student la Farmaceutică şi pasionat de programare, l-a cunoscut la un program de start up. Au pus tot ce aveau la bătaie, adică aproximativ 2000 de dolari în total şi şi-au făcut propriul business.

Flaviu spune că cel mai probabil spiritul antreprenorial i-a fost „transmis” de către tatăl său, care a administrat ani buni o agenţie de turism împreună cu mama sa. Compania a fost înfiinţată în anul 2012, având în primul an contract cu 40 de farmacii americane, numărul acestora ajungând la final de 2013 la 1000.

Practic năsăudeanul împreună cu partenerul său au creat un soft, o aplicaţie pentru Ipad numită IMedicare, care îi ajută pe bătrâni să identifice cel mai bun plan de asigurări de sănătate din cele peste 50 existente pe piaţa farmaceutică americană.

„Îi ajută pe bătrâni să îşi caute un fond de asigurare care să le ofere medicamentele necesare şi să economisească bani. Un bătrân poate să salveze 800 de dolari pe an cu ajutorul programului. Sunt cam 40-50 de opţiuni, iar programul nostru îi ajută să găsească cea mai bună variantă. Şi farmaciile beneficiază de program, pentru că le arătăm care planuri de asigurare plătesc mai bine. Astfel, ajută şi bătrânii să facă economii şi farmaciile micuţe să fie competitive. Noi le dăm farmaciilor micuţe cuţite şi săbii să se lupte cu cei mari,” explică Flaviu Sîmihăian. 

Deşi iniţial trebuia să se ocupe de partea tehnică a proiectului, Flaviu a ajuns „specialist” în farmaceutică, după ce a intrat în peste 200 de farmacii şi a discutat cu specialiştii în domeniu.

După ce mai mulţi investitori au sprijinit proiectul, compania năsăudeanului a ajuns la 7 angajaţi, unul dintre ei fiind un clujean. Preferă românii, atât el cât şi partenerul său datorită talentului lor.

„Când vine vorba de programatori eu aş angaja numai români. Eu prefer românii şi cofondatorul care e american la fel. Românii sunt talentaţi, mai talentaţi ca americanii, românii sunt şi mai oneşti, românii sunt mai pesimişti, dar mai oneşti,” precizează Flaviu.

Ambiţia tânărului nu se opreşte aici. Acesta ar vrea să ajungă să îşi facă propriul plan de asigurări. Precizează că este destul de dificil de atins acest ţel din cauza birocraţiei. Întrebat care a fost feedback-ul, Flaviu Sîmihăian spune:

„Ne apreciază toţi, noi suntem pe Ipad, îi aducem în actualitate, mulţi îşi cumpără Ipad doar pentru programul nostru. Îi cam forţăm să vină la zi. Suntem „cool”.”

Deşi a ajuns unde poate nici nu visa în urmă cu câţiva ani, Flaviu nu a uitat de România şi nici de şcoala din Năsăud unde a învăţat. A intrat într-un club Rotary şi s-a apucat să strângă fonduri pentru dotarea liceului din Năsăud cu calculatoare.

A reuşit prin diferite evenimente caritabile să adune 10.000 de dolari, la care Clubul Rotary a mai pus 25.000 de dolari. Cu cei 35.000 de dolari a cumpărat 25 de calculatoare de ultimă generaţie şi un proiector pe care le-a donat liceului din Năsăud. Întrebat de ce a făcut acest gest, Flaviu ne lămureşte:

„Mi se că de cele mai multe ori lucrurile vechi şi second hand sunt date către est şi asta contribuie la un fel de sindrom de inferioritate faţă de vest. Copiii din România sunt mult mai talentaţi şi cred că merită de mici să lucreze cu tehnologia cea mai bună şi mai avansată.”



Vă mai recomandăm:

Cei mai frumoşi români. Anna Marossy, biologul orădean care exploarează lumea la 82 de ani

 
Cei mai frumoşi români. Elisabeta Paraschiv, zâna bună a copiilor cu dizabilităţi

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite