Secretele uneia dintre cele mai păzite încăperi din România. Monetăriea în care se strângea tot aurul Maramureşului
0Încăperea în care aveau acces doar persoane avizate, în care se păstra ”tezaurul” judeţului Baia Mare, este atracţia expoziţiei permanente deschise la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş (MJIA). Aici se păstrau lingourile de aur provenite din topirea metalului preţios extras în minele din judeţ, înainte de a fi transferate la bancă.
Dezvoltarea zonei Băii Mari şi, de altfel, a judeţului Maramureş este strâns legată de minerit. Primele documente care atestă activitatea de minerit aici datează încă din secolele II şi III, însăşi vechea denumire a oraşului provenea din această activitate: Rivulus Domunarum (Pârâul Doamnelor). Explicaţia este aceea că aurul extras era în stare naturală destul de pur, iar minereul extras era zdrobit şi spălat în albiile râurilor. Aceasta era, de regulă, o atribuţie a femeilor, a soţiilor de mineri, astfel că această imagine a dat denumirea oraşului: Cetatea Pârâul Doamnelor.
Cele mai vechi obiecte folosite în minerit, expuse pentru publicul larg
Mineritul a fost activitatea care a şi propulsat întreaga zonă din punct de vedere economic. Astfel, la Baia Mare s-a construit între 1734-1739 un spaţiu în care a funcţionat Monetăria, locul unde se păstra aurul şi arginul extras din minele din jurul Băii Mari, transformat în ligouri, sau erau băute monede. Clădirea există şi azi, iar în interiorul ei funcţionează Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, unde în aceste zile a fost deschisă o expoziţie permanentă ce îşi propune să pună în valoare tocmai vestigii ale acestei activităţi deosebit de importante, mineritul.
”Tipologic, am grupat în expunere aceste bunuri culturale astfel: unelte, mijloace pentru evacuarea minereului din subteran, mijloace de iluminat (instituţia păstrează o colecţie superbă de opaiţe şi lămpi de mina), veşminte şi accesorii. Acestora li se adaugă componente păstrate in situ de la prima instalaţie de afinare din România care a funcţionat în acest spaţiu începând cu anul 1926 până în 1967, inclusiv cel mai bine păzit spaţiu din zonă, Trezoreria, unde se păstrau lingourile de aur şi argint înainte de a ajunge în seifurile BNR”, a explicat istoricul Viorel Rusu, director al MJIA. Acesta a mai arătat că unicitatatea exponatelor face expoziţia să fie singulară în ţară. De asemenea, a mai precizat el, nu mai există în niciun alt muzeu un spaţiu asemănător celui din cadrul expoziţiei. ”Spaţiul destinat păstrării lingourilor de aur şi argint este intact, mobilierul este original. Acest tip de spaţiu este unic într-un muzeu din România”, a mai spus Viorel Rusu.
Clădirea, mărită semnificativ în 1782, a fost gândită de la bun început cu acest scop. ”Această monetărie a fost pentru mult timp cea mai importantă din Europa Centrală, conform tuturor surselor documentate de noi”, a mai spus istoricul. Potrivit acestuia însă, prima atestare documentară a monetăriei datează din anul 1411, când regele Sigismund de Luxemburg a donat oraşul, cu prvilegiul baterii monedelor, despotului sârb Ştefan Lazarevici. Nu există documente care să ateste faptul că monetăria exista în acelaşi loc, se poate doar presupune că trebuie să fi fost ori tot acolo, ori undeva în zona Săsarului, în apropiere. ”Un incendiu devastator, care a avut loc în anul 1705, a distrus şi monetăria veche, un timp monetăria funcţionând în clădiri inadecvate acestei meniri. Ca urmare, conducerea oraşului va cere uşurarea sarcinilor monetăriei, pentru o anumită perioadă până la refacerea ei. Faptul s-a întâmplat între anii 1734-1739, când a început construirea unei părţi din actuala clădire, cheltuindu-se suma de 20.784 florini”, mai explică directorul MJIA.
Clădirea cu 101 încăperi, sediu pentru Consiliul Superior al Mineritului
Clădirea întreagă, pe cele trei laturi în formă de U deformat, are 101 încăperi. Aici a funcţionat şi sediul Inspectoratului Superior al Minelor, înfiinţat în 1748. În acelaşi timp, în clădire funcţiona, în paralel şi Monetăria.
”Extinderea autorităţii austriece asupra exploatărilor din zona Baia Mare - Baia Sprie a determinat o impulsionare a activitaţii miniere în secolul al XVIII-lea, prin stimularea investiţiilor şi încurajarea iniţiativelor locale de a deschide noi exploatări. În acelaşi sens a fost luată măsura înfiinţării, în anul 1748, a Inspectoratului superior minier, care coordona activitatea monetăriei, a oficiilor miniere, topitoriilor şi judecătoriilor miniere din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Borşa şi din alte localităţi”, mai spune directorul muzeului.
Potrivit acestuia, monetăria a adus numeroase beneficii clasei bogate. ”În anul 1463 când monetăria preschimba 367.745,65 grame aur, iar venitul ei însuma 20.000 de florini, în timp ce venitul monetăriilor din Sibiu şi Buda erau de 6.000, respectiv 8.000 florini”. Istoricii mai arată că monetăria şi-ar fi încetat activitatea pe la 1870, din cauza unor incendii repetate. Tot aici a fost înfiinţatăşi prima Staţie de afinare a aurului şi argintului din România, în perioada 1923-1925, afinăria băimăreană fiind la acea dată una dintre cele mai moderne din Europa.
Până în anul 1978 clădirea a aparţinut Combinatului minier din Baia Mare, în acel an fiind trecută în administrarea Muzeului Judeţean Maramureş, devenind sediul acestuia. Din anul 2007 este sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie. Clădirea „monetăriei” din Baia Mare este inclusă pe „Lista naţională a monumentelor istorice” din anul 1955 sub numărul 289, pe cea din anul 1991 sub numărul 25B045, iar pe „Lista din anul 2004” sub nr. MM-II-m-A-04477, fiind un monument reprezentativ pentru municipiul Baia Mare şi pentru judeţul Maramureş.
Mai puteti citi:
Se încarcă comentariile...
