Cum pot fi ajutaţi tinerii dependenţi de calculator. Metoda masajului care stimulează nevoia de exerciţiu fizic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO img.wonderhowto.com
FOTO img.wonderhowto.com

Mulţi dintre tinerii care pierd prea mult timp în faţa calculatorului se confruntă cu probleme de sănătate, arată statistici recente. Una dintre acestea ar fi poziţia neadecvată a corpului, care duce la deformarea coloanei. Terapeutul arădean Florin Mîndra ne spune care ar fi soluţia.

Terapeutul susţine că anumite probleme pot fi prevenite sau tratate prin terapiile alternative, cum ar fi masajul.

„Eu cred că există patologii contemporane pe care nu le intuim de la început şi astfel, un client aparent sănătos, care vine la un masaj de relaxare sau la un masaj sedativ pentru că are dureri osoase sau musculare indistincte sau care nu fac parte dintr-o patologie mai complexă, poate descoperi, odată ce mecanismul de relaxare a întregului organism a început, că de fapt se transformă într-un pacient cu o boală de care nu avea habar. Şi asta pentru că de cele mai multe ori, prinşi în iureşul vieţii, nu ne dăm seama cât de grav şi, de multe ori, ireversibil ne poate afecta stresul cotidian”, spune Florin Mîndra. 

Acesta spune că de fapt cele mai multe sunt legate de oboseala cronică, care duce, aproape inevitabil la depresie.

„De multe ori chiar abuzăm de termen spunând: «Mă deprimă cutare sau cutare lucru» sau pur şi simplu ”sunt atât de deprimat”. De multe ori este vorba doar de o supărare, de indignare sau de oboseală, dar, în timp, stările acestea repetându-se fără a lua atitudine pot să ducă la depresie clinică. Depresia clinică de cele mai multe ori se manifestă prin inactanţă, frică, angoasă, lipsă de mobilitate, lipsă de concentrare, scăderea apetitului sexual, insomnie etc. Şi, desigur, acolo unde îţi dai seama din atitudinea clientului că lucrurile stau aşa, indicaţia este să consulte în primul rând medicul de familie şi la indicaţia lui un psiholog. Există şi depresia postpartum pe care femeile din România o asociază cu o stare normală, de oboseală sau de preocupare şi care de fapt poate avea consecinţe grave pe termen lung. Eu am conceput un pachet special de masaj pentru depresia postpartum, dar şi de prevenire a instalării ei, printr-un masaj extrem de uşor şi sedativ, în anumite zone ale picioarelor şi a zonei lombare, la femeile însărcinate, înainte de naştere”, mai afirmă acesta.

Terapeutul spune că inclusiv adolescenţii ajung să sufere de depresie, pentru că dependenţa de acel flagel care este tableta, smartphonul sau calculatorul, bullingul pe internet sau în mediul şcolar, duc, până la urmă, la dependenţa de jocuri care inveriabil duce la depresie. În timp ce joacă, copiii se întâlnesc şi cu un mediu de socializare indirectă, unde se încarcă de identităţi actante noi, aşa numiţii eroi care devin în timpul jocului, lucru care duce implicit la insomnie, depresie la lipsa abilităţilor de comunicare şi la inactanţă în mediul lor direct.

Foarte mulţi adolescenţi au mari probleme de postură a corpului la şcoală în bancă, sau în faţa calculatorului, unde dependenţa de jocuri îi ţine ţintuiţi în scaun cu încordarea mâinilor cu care manipulează tastele sau joy-stikul. Şi se produc astfel deformări ale coloanei vertebrale pe de o parte, dar de multe ori se ajunge la o nevoie bulimică de a mânca, la mese dezordonate sau lipsa meselor, la sedentarism, la izolare şi la obezitate sau scădere dramatică în greutate.

„Eu cred că un părinte care a văzut la copilul lui adolescent toate astea, este bine să încerce şi terapia prin masaj şi terapia la psiholog. Sau, mai există un masaj sedativ, spre exemplu, care reduce considerabil stările de dismenoree la fetele aflate la pubertate. La fel cum, odată relaxată musculatura unui adolescent sedentar, dependent de jocuri şi cu tendinţe de îngrăşare, poate duce la o nevoie de mişcare, care implicit o să-l facă să se detaşeze, treptat de dependenţa lui”, adaugă Florin Mîndra.

florin mindra

Întrebat dacă terapia prin masaj poate să ajute cazurile de dependenţă de jocuri acesta a răspuns:

„Spun că toate simptomele pornind de la cele legate de deformări ale coloanei şi de supraponderabilitate, până la cele de izolare şi neîncredere în oamenii din jur, cu care comunicarea nu este filtrată de interfaţa calculatorului, se pot rezolva prin terapia prin masaj. Şi asta pentru că timpul petrecut în relaxare şi în contact direct cu o persoană care este terapeulul pot duce la o reconsiderare a comunicării cu cei din jur. Adică, se instaurează o stare de mediere, prin atingere, a unei comunicări directe cu o persoană, în care ai încredere. Adolescenţii de regulă sunt încordaţi când este vorba de contact direct cu cineva necunoscut, dar odată ce încep să simtă încredere şi când încep să realizeze că fac progrese, fie de postură, fie prin nevoia de a face mişcare, de mobilitate sau chiar de pierdere în greutate, se poate lucra altfel, ulterior, cu dependenţa. Adică eu aş introduce pachete de masaj pentru întreaga familie. Acolo unde mama este stresată la serviciu şi mai are şi preocuparea pentru copilul adolescent, iar tatăl conduce prea mult sau are o meserie grea şi care implică stres, aş face terapie cu întreaga familie. De multe ori am câte o clientă sau un client, care se gândeşte implicit, la altcineva şi ar trimite pe altcineva la terapie, fie soţul, fie un bunic, fie copilul adolescent. Cred că un terapeut prin masaj poate face extrem de mult bine în terapia depresiei, a dependenţelor sau a oboselii cronice”.

Vă mai recomandăm: 

Masajul, cea mai veche formă de terapie cunoscută de om. Ce fel de masaj vi se potriveşte în funcţie de afecţiuni

Tânărul care a avut curajul să-şi schimbe jobul pentru a-şi urma pasiunea din copilărie

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite