Nicolae Iorga, un romantic incurabil: i-a scris soţiei 129 de scrisori de dragoste

Nicolae Iorga

Istoricul Nicolae Iorga este considerat cel mai prolific scriitor român, fiind autorul a peste 1.000 de volume. În viaţa reală, Iorga a fost un romantic incurabil. Istoricul i-a scris soţiei, Catinca, epistole de amor, vreme de patru decenii. A început să îi scrie pe vremea când o curta şi a continuat să îi trimită scrisori pe tot parcursul căsniciei. Ca să o convingă de dragostea lui, i-a scris 129 de scrisori de amor.

În 1900, când Iorga a cunoscut-o pe Catinca, istoricul era un bărbat căsătorit. Venea dintr-o căsnicie care, deşi nu se încheiase încă oficial, era ca şi terminată din cauza neînţelegerilor dintre cei doi soţi. Prima căsnicie îl dezamăgise pe Iorga, care n-a găsit în soţia sa, Maria, sprijinul de care avea nevoie.

În vara anului 1900, pe când se afla la Braşov pentru studierea arhivelor, Iorga a locuit în casa prietenului său Ion Bogdan. La început, s-a ataşat sentimental de Maria, fiica cea mare a familiei Bogdan. Cărturarul s-a îndrăgostit de Ecaterina, mezina familiei. Recent întoarsă de la studii din Budapesta, unde absolvise Institutul Pedagogic Erzsébet, Ecaterina sau Catinca îi atrage atenţia cărturarului nu doar prin frumuseţe, ci mai ales prin erudiţia sa. Ecaterina era o femeie cultivată, care studiase Literele la Berlin, vorbea maghiara şi germană şi părea partenera perfectă pentru viaţa pe care Iorga decisese să o dedice studiului.

Se spune că tânăra Catinca n-ar fi împărtăşit aceleaşi sentimente de iubire de la prima întâlnire şi mult timp după începerea corespondenţei i-ar fi răspuns lui Iorga doar cu răceală, fără să îi dea vreo speranţă. Iorga nu a renunţat. A părăsit Braşovul şi a plecat să studieze arhivele de la Sibiu. De aici i-a trimis Catincăi zeci de scrisori.
 

 „Orice zi mi se începe prin această spovedanie către tine, prin această rugăciune către iubita mea, care-mi aduce noroc şi mă înseninează”, scria Iorga în primele epistole către Catinca.  

Aflat în divorţ de prima soţie, Iorga a cerut-o de nevastă pe Catinca prin intermediul epistolelor „Vom trece poate cândva amândoi pe aici, când sufletele amândurora vor fi senine şi vom fi mulţămiţi, iubindu-ne unul pe altul. Cât aştept să fii nevasta mea şi cât de puţin mă împac la Bucureşti şi aici, cu cei mai mulţi, cari mi se par aşa de meschini, de ordinari, de urâţi în firea lor pe lângă bunul şi frumosul mieu copil de la Braşov, pe lângă... (lasă-mă să zic) pe lângă tine, Catincă", îi scria Catincăi în septembrie 1900.

„Dulcele mieu copil blond“

Formulele de adresare trec, treptat, de la „Dragă Catinca“ la „Dulcele mieu copil blond“. Iorga continuă să îi scrie Catincăi şi după ce pleacă de la Sibiu, la Bucureşti. „Cumintea şi dulcea mea iubită, am primit cartea ta poştală. Vezi, aşa să-mi scrii, copilule rezervat şi sfios. Şi mai puteai să adaugi, la sfârşit, acolo unde ai şters o literă, alte două: «T. I.», adecă «te iubesc» (dar tu se chiamă că nu le scrii). Eram supt impresia unor lucruri urâte, şi rândurile tale m-au înseninat. M-am gândit la ce o să fie la vremea când amândoi, iubindu-ne, vom fi departe de locul unde eu am suferit şi sufăr încă atâta. Ce zici, signorina? Când vom fi noi doi, în bella Italia, şi când voi avea voie să te sărut, să te sărut. Dulcele mieu copil blond!“, scria Iorga în 1900, de la Bucureşti.

„Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine”

Cei doi s-au căsătorit în februarie 1901, la biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului. Au plecat în luna de miere în Italia, la Florenţa. Reveniţi în ţară, Catinca nu s-a putut adapta la viaţa din Bucureşti şi Iorga a cumpărat o a doua casă la Vălenii de Munte, în ianuarie 1908. Aici Iorga a înfiinţat tipografia „Neamul Românesc“ şi Catinca a fost cea care s-a ocupat de afacere.

Au avut împreună şapte copii: trei băieţi şi două fete. Pe tot parcursul căsniciei, Iorga a continuat să îi scrie Catincăi din pelegrinări. „Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine. Vorbele s-au învechit demult şi nu se mai potrivesc cu un suflet care nu vrea să împrumute de nicăiri ce ar vrea să-ţi spuie. De aş mai avea norocul să te văd, sănătoasă şi - bagă bine de seamă - tânără şi frumoasă, îngrijită de tine, ca suflet şi trup, cum ţi-e datoria faţă de iubitorul tău N. Iorga”, scria cărturarul în septembrie 1917.

”Scrisorile tale sunt o minune de cuminţenie şi bunătate”

După patru decenii de la căsătorie, Iorga încă îi mai scria Catincăi: „N-am să te pot vedea duminecă. Mă voi mângâia întrucâtva cetindu-te. Scrisorile tale sunt o minune de cuminţenie şi bunătate, într-o formă perfectă. Până la revedere, te sărut cu atâta lung şi greu dor“. (martie 1939)

Când Iorga a fost ridicat de legionari în noiembrie 1940, Catinca a fost cea care l-a văzut ultima dată. „Ia-ţi galoşii ca să nu răceşti“, i-a spus Catinca soţului ei, fără să bănuiască tragedia. A doua zi dimineaţa, trupul cărturarului, găurit de gloanţe, a fost găsit pe câmp de nişte ţărani. Catinca a murit exact la un an de la asasinarea soţului ei, răpusă de dor pentru cel alături de care trăise patru decenii.