Moartea Brâncovenilor, cea mai cumplită execuţie din istorie. Cum au fost torturaţi, decapitaţi şi aruncaţi în Bosfor martirii pentru credinţă

Constantin Brâncoveanu,  cel care a fost vreme de 26 de ani domnul Ţării Româneşti, a avut parte de cea mai crudă moarte din istorie. A sfârşit fix în ziua în care împlinea 60 de ani,  după luni de chinuri groaznice în temniţa turcească, decapitat pe malul Bosforului, împreună cu cei patru fii şi cu ginerele său. Trupurile au fost pescuite din Bosfor şi înmormântate pe ascuns. Vreme de 200 de ani, mormântul lui Brâncoveanu a fost necunoscut.

Domnia lui Brâncoveanu a început pe 29 octombrie 1688 şi a însemnat pentru Ţara Românească 26 de ani de prosperitate şi linişte.  Cu multe pungi cu galbeni date turcilor, domnul Ţării Româneşti a reuşit să menţină un benefic echilibru politic pentru ţara aflată  la graniţa celor trei mai imperii, Otoman, Habsburgic şi Ţarist. În cei 26 de ani de domnie, supuşii lui Brâncoveanu nu au cunoscut teroarea războiului.

 „Osândit să nu facă politica armelor, Constantin Brâncoveanu a făcut în schimb marea politică a culturii", scria Nicolae Iorga despre marele domn al Ţării Româneşti, subliniind importanţa pe care acesta a acordat-o vieţii culturale, în timpul celor 26 de ani de domnie. Brâncoveanu a a încurajat arta, şi-a adus contribuţia la  tiparirea multor cărţi şi la citorirea multor aşezăminte bisericeşti într-un stil arhitectural aparte care avea să-i poarte numele.

”Altân Bei” sau ”Prinţul Aurului” l-au numit vreme de ani buni turcii pe domnul Ţării Româneşti, datorită  bogăţiilor strânse de acesta. Se spune că Brâncoveanu aduna în fiecare an peste 10.000 de galbeni. Mare parte din avuţie mergea către turci, drept plată pentru liniştea ţării. 

Marea  bogăţie  care a asigurat pacea ţării, i-a adus însă şi sfârşitul domnitorului. A stârnit invidia boierilor care au început să uneltească pentru mazilirea sa, pentru că doreau să înscăuneze unul de-al lor . În final, Brâncoveanu a ajuns ţinta turcilor care au vrut să pună mâna pe toate avuţiile strânse .

Începutul sfârşitului

Tragedia Brâncovenilor şi sfârşitul bogatului domn a început pe 25 martie 1714. Aceasta a fost ziua în care solul sultanului a adus familiei Brâncoveanu  firmanul de mazilie.

Întreaga familie  a domnitorului a fost dusă, sub pază, la curtea otomană. ” Şi porniră cartele în noapte sub paza lui Aga Mustafa ducând cu el doisprezece prizonieri, pe Brâncoveanu, pe doamna Maria, cei patru fii, patru gineri şi una din nurori, pe Anica a lui Constantin cu fiul ei, un plod de 7 luni”, notează istoricul C. Gane în „Tragedia Brâncovenilor”.

Trei săptămâni au mers prizonieri către Constantinopol unde, după cum notează cronicarii, Brâncoveanu s-a aşteptat să fie dus la unul dintre palatele ţării. Ajunsă la Constantinopol, familia a fost aruncată însă în cea mai cumplită temniţă turcească: Închisoarea celor şapte turnuri.

Torturat cu fierul roşu încins la cap şi ars pe piept

Din aprilie, până în iulie, membrii familiei Brâncoveanu au fost întemniţaţi şi batjocoriţi, în cele mai întunecoase beciuri ale închisorii. Turcii au încercat toate metodele de tortură pentru a-l face pe domnitor să mărturisească unde îşi ţine avuţiile ” Începură caznele, pentru a face pe Brâncoveanu să mărturisească până în cel mai mic amănunt averea lui din ce se compune, unde sunt toate sculele, la ce bănci din ce  ţări are banii depuşi”, mai notează C. Gane.

Potrivit celor relatate de istoricii vremii, Brâncoveanu a fost întins pe roată, a fost torturat cu  un cerc de fier încins pus la cap, a fost ars cu fierul înroşit pe piept, a fost tăiat la mâini şi la picioare, suportând cele mai cumplite chinuri. La cele mai multe dintre torturile domnitorului, au asistat cu forţa soţia sa, Doamna Maria, şi copiii.

Legenda spune că turcii au reuşit să scoată de la domnitor semnătura pentru aurul depus la unele bănci din Veneţia. Însă duşmanilor nu le-a fost de ajuns şi au continuat. N-a scăpat de tortură nici doamna Maria. Când s-au convins să soţia lui Brâncoveanu nu ştie nimic despre averile domnului au mutat-o, împreună cu fiicele, în altă aripă a închisorii.

Turcii l-au păcălit pentru a afla unde ascunde banii

La sfârşitul lunii iunie, după aproape patru luni de tortură, Brâncoveanu şi fii săi au fost scoşi din Închisoarea celor şapte turnuri şi mutaţi în palatul ţării de la Constantinopol( Valah-Serai). Otomanii l-au păcălit pe Brâncoveanu dându-i impresia că are şanse să-şi recapete scaunul. ” Fericit, Brâncoveanu începu o corespondenţă cu comandantul Sibiului şi cu Apostol Manu, omul său de afaceri cu privire la averea pe care încă nu o mărturisise. Scrisorile fură interceptate şi visul de fericire se nărui, iar după câteva zile de linişte, pe 28 iunie, fură mutaţi cu toţii din nou la Edicule. Torturile reîncepută în prezenţa soţiei , a fiilor şi a ginerilor”, mai povesteşte istoricul în ” Tragedia Brâncovenilor”.

Se spune că Brâncoveanu ar mai fi mărturisit unele averi , însă turcilor indiferent cât li s-ar fi spus nu ar fi fost de ajuns .Pe 14 august, lui Brâncoveanu i s-a promis eliberarea  cu condiţia să spună unde ascunde cele 20.000 de pungi cu galbeni pe care Sultanul bănuia că le are. ” Douăzeci de mii de pungi cu aur însemna la vremea aceea zece milioane de aur. Nu numai că Brâncoveanu nu avea această sumă depusă nicăieri, dar nici n-o posedase vreodată” mai povesteşte C. Gane despre cumplita tragedie a domnitorului.

L-a blestemat pe marele Vizir şi şi-a atras moartea

În faţa cererii imposibil de îndeplinit a turcilor, se spune că Brâncoveanu, sătul de torturi şi rămas fără nicio speranţă, l-ar fi blestemat pe vizir , pe Sultan şi ”umbra lui Alah pe pământ”. Furia otomanilor în faţa blestemelor ”ghiaurului” a fost uriaşă şi în ziua de 14 august soarta domnitorului a fost pecetluită. 

 În data de  15 August 1714, ziua în care Brâncoveanu împlinea 60 de ani, ziua de nume a soţiei sale Maria  şi mare sărbătoare a creştinătăţii, turcii au pus la cale cea mai cumplită execuţie din istoria imperiului otoman.

Executaţi în piaţa publică

„A doua zi, 15 august, la ceasul 9.00 dimineaţa, Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi ginerele Enache Văcărescu fură duşi dezbrăcaţi la cămaşă în faţa Seraiului, pe piaţa care era acolo la malul Cornului de Aur, peste drum de Galata. De jur împrejurul pieţei erau şiruri de ieniceri care păzeau ordinea în populaţia aceia, o mare de oameni venită să-şi potolească instinctul plăcerei bestiale de a vedea curgând sânge”, descrie istoricul C. Gane ziua cumplitei execuţii.

Sultanul însuşi şi invitaţii săi au fost prezenţi în piaţa publică la executarea celor şase români. Se spune că la execuţia lui Constantin Brâncoveanu, sultanul Ahmed al III-lea invitase ambasadorii din Veneţia,  Franţa, Anglia, Imperiul Habsburgic şi Rusia.

Sultanul le-a oferit Brâncovenilor iertarea şi viaţa, cu condiţia să treacă la mahomedanism. „Fiţi viteji, feţii mei! Am pierdut tot ce-am avut, măcar sufletele să ni le mântuim” a fost îndemnul domnitorului către fii săi, refuzând propunerea sultanului.

Sultanul a dat semnalul execuţiei şi capul ginerelui Văcărescu a fost primul căzut. Apoi, pe rând, al lui Constantin, al lui Ştefăniţă şi al lui Răducu.

Slăbiciune celui mai mic dintre Brâncoveni

Cel mai mic dintre copiii lui Brâncoveanu, vâzându-şi fraţii ucişi sub ochii lui, a cedat şi a cerut îndurarea Sultanului. ” Zăpăcit de spaimă, Mateiaş, cel mai mic-un copil cu faţa lungă şi slabă, paisprezece ani-se aruncă în genunchi, rugând pe Sultan să fie iertat: Dă-mi voie să- mi trăiesc tinereţea...Mai bine vreau să fiu Mahomedan, decât să mor nevinovat”, povesteşte istoricul. 

Brâncoveanu nu l-a lăsat însă pe fiul său să renunţe la credinţa ortodoxă. ” Din sângele nostru nimeni nu şi-a pierdut credinţa. Să plătească nenorocitul ăsta cu viaţa, cinstea pe care voia s-o piardă”, ar fi spus domnitorul în faţa slăbiciunii fiului său cel mic.

Sub ochii lui Brâncoveanu a fost tăiat şi capul lui Mateiaş. Ultimul a căzut capul demnului domnitorului. Turcilor nu le-a fost de ajuns moartea şi au ţinut să umilească şi trupurile fără viaţă ale celor şase români. „Cele şase capete fură apoi înfipte în suliţe şi plimbate pe străzile Stambulului. Dar le aduse pe urmă repede înapoi la Serai, fiindcă poporul ameninţa să se răscoale. Vederea acestui măcel îi întărâtase. Excesul de cruzime nu e pe placul musulmanilor. Trupurie fură aruncate în mare”, aminteşte C. Gane în „Tragedia Brâncovenilor”.

Cadavrele au fost pescuite din Bosfor

Cumplita veste despre execuţia lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi a fost dusă şi  Doamnei Maria, aflată în închisoare. Se spune că aceasta a reuşit cu ajutorul Patriarhiei Constantinopolului să scoată din Bosfor trupurile celor şase şi să le ducă la o mănăstire, la Halki. Acolo a fost primul loc de veci al Brâncovenilor. Abia la sfârşitul lui martie 1715, soţia lui Brâncoveanu şi nora sa au reuşit să iasă din închisoare, răscumpărându-şi libertatea cu 100 de pungi de aur. Au fost trimise în exil în Caucaz, unde au rămas un an şi jumătate, iar  în 1716 au reuşit să ajungă înapoi în ţară.

Mormântul lui Brâncoveanu, necunoscut vreme de 200 de ani

În mare taină,  în 1720 în urma demersurilor doamnei văduve, osemintele  lui Constantin Brâncoveanu ajung în ţară. Doamna Maria s-a temut să ducă osemintele la Mănăstirea Hurezi, ctitorită de Brâncoveanu, unde ar fi fost locul lui de veci. A ales să înmormânteze osemintele în Biserica Sfântul ”Gheorghe Nou” din Bucureşti, o altă citorie a domnitorului. Deasupra mormântului a fost pusă o inscipţie discretă în memoria celui care a fost Constantin Brâncoveanu : ” Această candelă ce s-a dat la Sfântu Gheorghe cel nou luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Constantin Brâncoveanu Basarab Voevod şi ieste făcută de Doamna Măriei Sale, Maria”.

Vreme de 200 de ani nu s-a ştiut să Brâncoveanu îşi doarme somnul de veci în capitală. „Abia în 1914,  dr. Virgil Gherghiceanu descoperind inscipţia de mai sus a putut identifica acest ultim lăcaş al nenorocitului Domn” , mai spune istoricul C Gane.

Doamna Maria  a murit în 1729 şi a fost înmormântată alături de domnitorul Constantin Brâncoveanu, în acelaşi loc.

Canonizaţi de biserică

În 1992,  martirii brâncoveni care şi-au pierdut viaţa în numele credinţei  au fost canonizaţi sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni.  Biserica Ortodoxă Română  îi sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 16 august, a doua zi după sărbătoarea de Sfânta Maria, ziua cumplitei execuţii de pe malul Bosforului.