VIDEO Nicolae Noica: „Nu înţelegem că România e o ţară cu risc seismic mare”

Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, atrage atenţia asupra faptului că populaţia nu este informată pentru a înţelege situaţia reală în care se găseşte din punct de vedere al riscului producerii unor cutremure de pământ

Nepotul marelui Constantin Noica este un om care îţi aminteşte de faptul că în România s-a putut trăi şi altfel - mai aşezat, fără ca incompetenţa şi tupeul să fie ridicate la rang de virtuţi. Fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în guvernele CDR, Nicolae Noica şi-a trecut în cont, spre deosebire de personaje politice mai vechi sau mai noi, câteva realizări, nicidecum sume greu de justificat. Amplasarea „bulinelor roşii" pe clădirile care prezintă risc de prăbuşire în caz de cutremur, demararea proiectului de alimentare cu apă a satelor şi a celui privind construirea de locuinţe pentru tineri sunt doar câteva dintre iniţiativele lui Nicolae Noica. Astăzi, fostul ministru observă cu dezamăgire, asemenea multora dintre noi, ofensiva imposturii în viaţa publică românească. În rândurile de mai jos vă propunem spre analiză câteva teme de interes imediat, printre care şi aceea a riscului seismic în ţara noastră, chestiune tratată cu prea multă uşurinţă în dezbaterile televizate.

CARTE DE VIZITĂ

- Nicolae Noica s-a născut la 7 iulie 1943.

- A absolvit Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale din Bucureşti.

- Inginer inspector de specialitate la Institutul Central de Cercetare şi Proiectare Construcţii (1988-1990).

- Cadru asociat la Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale - Catedra de Statistica Construcţiilor (1972-1990).

- Ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (1996-2000).

- Membru al Comitetului de Conducere al PNŢCD în perioada guvernării CDR.

- Membru al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Consiliului Naţional Bisericesc.

„Adevărul": Pe fondul catastrofei din Japonia, a reapărut neliniştea în privinţa unui apropiat cutremur în România. Din punct de vedere al rezistenţei construcţiilor, avem motive de îngrijorare?

Nicolae Noica: Vedeţi, din păcate, noi vorbim despre cutremure în momentul în care se produc astfel de evenimente, în diverse locuri ale lumii. Trebuie să înţelegem că ţara noastră e o ţară cu un risc seismic mare din cauza poziţiei pe care o avem. Vrem, nu vrem, cutremure vor fi! De aceea, ar fi mult mai util ca măcar o dată pe trimestru sau de două ori pe an să se facă o campanie de educare a publicului pentru a înţelege că asta e situaţia reală. Acum, răspunzând direct întrebării dumneavoastră, mi se pare absurd ca unii să spună „România nu trebuie să se teamă pentru că nu se va întâmpla nimic", iar alţii să spună „Vor fi 500.000 de morţi în caz de cutremur".

Însuşi primarul general al Capitalei a spus că vor fi 500.000 de morţi...

Da, mi se pare o eroare gravă pentru poziţia dumnealui de primar general al Capitalei. Trebuie să iei măsuri de a rezolva problema, nu de a alarma lumea. Ori, nu ştim când se va produce acel cutremur. Nu stăpânim aceste forţe.

Dar nici nu ne pregătim. Pe de altă parte, aţi fost cel care a luat hotărârea îndrăzneaţă de a amplasa „bulinele roşii" pe clădirile care prezintă risc seismic. Câte astfel de imobile au fost reabilitate până acum?

Atunci când am luat această hotărâre m-am gândit şi m-am sfătuit mult cu colegii pentru că era riscul de a alarma lumea. Dar am pus aceste buline tocmai pentru a încerca să educăm oamenii, să-i facem să înţeleagă că există un număr de clădiri construite înainte de 1940, atunci când nu aveam nişte norme seismice. Sunt construcţii mai înalte decât P+4, de cinci nivele. Ei bine, s-au pus aceste buline, a trecut timpul, vorbim numai din când în când despre ele. Dacă s-au consolidat vreo zece din aceste clădiri, e bine. Aici mi se pare că este chestiunea foarte gravă: problema protecţiei seismice e o problemă de voinţă politică, nu e o problemă tehnică. Dacă mă puneţi să construiesc sau să proiectez un bloc pot să vi-l fac să fie o cazemată, dar costul este foarte mare.

Prin urmare, trebuie să decidem politic rezolvarea problemei privind consolidarea imobilelor cu risc seismic...

Aceasta a fost marea dilemă când eram la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice: facem nişte cazemate din câteva case sau, cu puţinii bani pe care-i avem, consolidăm mai multe. Sigur, s-a luat această decizie de a consolida mai multe imobile. De aceea spun că e vorba de voinţă politică. Parlamentul ar trebui, în mod obligatoriu, să ia în dezbatere această problemă de siguranţă naţională, să facă un program pe o perioadă de circa zece ani şi să urmărească efectiv realizarea lucrărilor de reparare, de consolidare.

Dar de această chestiune n-ar trebuie să se ocupe actualul Minister al Dezvoltării şi Turismului?

Vorbim cu toţii despre drumuri, despre case, despre urbanism, deci despre lucrări publice şi amenajare a teritoriului. Aceste noţiuni n-au fost înţelese la nivel de guvern. În anul 2000, atunci când am plecat de la guvernare, un minister care exista de 140 de ani, din vremea lui Cuza, şi al cărui nume nu a fost schimbat niciodată, ministerul Lucrărilor Publice, a fost desfiinţat şi trecut la Transporturi. Şi o spun mereu: este vina domnului Năstase care era atunci prim-ministru şi a lui Miron Mitrea. Ei au trecut toate treburile la Transporturi. Asta ca să aibă control asupra banilor. Mi se pare mult prea meschin să gândeşti în felul acesta. De aici vine corupţia. Sumele de bani sunt foarte mari în construcţii şi nu sunt controlate, iar lucrările nu sunt verificate. Până în anul 1948 a existat un Consiliu Tehnic Superior care a vizat toate aceste lucrări din punct de vedere tehnic şi din punct de vedere al banilor, nepermiţând niciodată cheltuieli mai mari decât cele care erau prevăzute.

"Parlamentul ar trebui să ia în dezbatere această problemă de siguranţă naţională, să facă un program pe o perioadă de circa zece ani şi să urmărească efectiv realizarea lucrărilor de reparare, de consolidare."

„Corupţia se vede cel mai bine în construcţii"

Nicolae Noica crede că, în zece ani, cei care ne conduc nu vor putea dormi liniştiţi noaptea

Cunoaşteţi fluxurile financiare dintr-un minister. Mulţi spun că în ziua de astăzi corupţia a atins un maxim istoric la nivelul administraţiei centrale. Dumneavoastră ce credeţi?

În domeniul construcţiilor corupţia se vede cel mai bine, mai ales că este vorba despre cheltuirea unor sume de bani extraordinar de mari. Vă dau un exemplu: în 2002 se încheie un contract cu Bechtel pentru celebra autostradă Transilvania de 400 de kilometri - două miliarde de euro. Atunci chiar am luat poziţie în câteva ziare şi am atras atenţia că preţul pe kilometru este enorm de mare. Ulterior, această sumă s-a ridicat la patru miliarde, acum la şase miliarde şi se afirmă că asta s-a întâmplat din cauza creşterii euro. Astea sunt nişte afirmaţii nesusţinute. Responsabilitatea totală e a administraţiei centrale, a acelora care se ocupă de îndrumarea acestui domeniu. De aici s-ar putea face economii şi pentru pensii, şi pentru salariile profesorilor, ale învăţătorilor. Eu umblu foarte mult prin biblioteci şi am rămas surprins când am aflat că la Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu" a Bucureştiului, salariul unui bibliotecar, absolvent de Istorie sau de Litere, este de opt milioane de lei vechi. Când am auzit aşa ceva am rămas uluit. Asta e inadmisibil! O ţară nu poate exista fără să aibă elemente de cultură, de spiritualitate. Noi trebuie să ne uităm foarte mult la trecut.

Aţi văzut cum se alcătuieşte bugetul statului - pensiile şi salariile bugetarilor au o pondere atât de mare încât a fost necesară diminuarea lor drastică sau trebuiau făcute ajustări la cheltuielile cu achiziţiile publice?

Problema este aşa cum aţi spus-o dumneavoastră. Eu aş face următorul lucru, experimental, timp de un an de zile: aş da Ministerului Dezvoltării, care ar trebui să revină la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, banii pentru investiţii, pentru lucrări publice şi banii pentru pensii. Veţi vedea că se pot face economii la achiziţii şi la investiţii astfel încât să poţi plăti şi pensiile.

"Se pot face economii la achiziţii şi la investiţii astfel încât să poţi plăti şi pensiile."

„Trebuie să revenim la construcţiile cu prefabricate"

Era necesar acest contract cu Bechtel, în condiţiile în care România putea accesa fonduri europene şi putea face autostrăzi cu acei bani?

Vedeţi, sunt două probleme aici. Noi avem autostrada numită „Coridorul IV", care merge pe ruta Constanţa-Bucureşti-Piteşti, deci orizontal. Pentru aceasta se pot accesa fonduri europene. Iată că nici aici nu încercăm să rezolvăm problema. În al doilea rând, este utilă şi o autostradă pe zona Transilvaniei, dar nu mi se pare obligatoriu să fi fost făcută cu Bechtel. Sau puteau face aşa cum am făcut eu în anul 1999 - o licitaţie internaţională. Eu am făcut licitaţia pentru o sumă de 300 de milioane de euro destinată alimentării cu apă la sate. Am pus însă o condiţie: constructorul care vine, fie român, fie străin, să aibă suficientă credibilitate şi să aducă un credit pe care, sigur, statul român se angajează să-l plătească, dar în nişte limite rezonabile din punct de vedere al dobânzii. S-a luat creditul acesta cu 7% dobândă, ceea ce acum ţi se pare un lucru de poveste. Au fost discuţii, tot din acestea politice, cu cei care au venit la conducerea ministerul după mine şi care întrebau de ce am făcut contractul. Erau şi nişte locuinţe sociale care au fost făcute cu o firmă englezească şi „marea acuzaţie" era că metrul pătrat contract a fost 350 dolari în anul 2000. Acum, aceste preţuri au ajuns la sume fabuloase şi nu mai zice nimeni nimic.

Probabil că aici, la contractele din bani publici, este miezul corupţiei şi al involuţiei instituţionale româneşti...

Exact! De exemplu, noi am avut o firmă foarte bună de construcţii - Centrala de Construcţii Căi Ferate. Ea a funcţionat până în 2000-2001 după care a început să fie sabotată pentru ca să dispară. Pentru astfel de lucrări importante orice ţară îşi protejează firmele şi are grijă să facă acest lucru. Este absolut necesar să ai firme care să lucreze pentru tine. Să vă mai dau un exemplu legat de contractul cu dobândă de 7% pe care l-am încheiat când eram ministru: în anul 2000, pentru ca lucrurile să meargă mai repede, primul ministru de atunci, Mugur Isărescu, a vorbit cu primul ministru Tony Blair. Blair a pus o condiţie - 40% din materialele necesare să le cumpărăm din Anglia. Carevasăzică, Anglia îşi protejează industria, iar noi habar nu avem. România are fabrici de prefabricate care produc panouri din care se realizau înainte casele de prefabricate.

Casele din prefabricate sunt sigure în caz de cutremur?

Da! După cutremurul din 1977 am rămas cu toţii surprinşi că acestora nu li s-a întâmplat nimic, deşi - să fim corecţi! - la îmbinări nu se făcuse o turnare corectă de beton. Însă după 1990 am zis: „Aaa, aşa s-a făcut înainte, nu mai facem aşa!" Au venit străinii să ne arate că trebuie să facem prefabricate. Toate magazinele acestea se fac cu prefabricate. Este calitate mai bună, se lucrează mai bine, sunt costuri mai mici. Eu susţin să revenim neapărat la construcţia de locuinţe din prefabricate. De ce? Perioada de vibraţie la o astfel de structură este, în general, cam de 0,4 secunde. O clădire care este pe stâlpi, pe rigle, înaltă, are 1,6 secunde perioadă de vibraţie. Cutremurul din Vrancea, vrem, nu vrem, are 1,5 secunde perioadă de vibraţie. Deci riscul de a intra în rezonanţă este mai mare la clădirea de cadre decât la clădirea care este alcătuită din aceste prefabricate. Ar trebui să înţelegem acest lucru.

"După cutremurul din 1977 am rămas cu toţii surprinşi că imobilelor din prefabricate nu li s-a întâmplat nimic, deşi - să fim corecţi! - la îmbinări nu se făcuse o turnare corectă de beton."

„Jumătate dintre tineri puteau avea astăzi locuinţe"

Credeţi că la nivelul administraţiei publice mai există specialişti dispuşi să înţeleagă şi să se implice în promovarea unui program de reabilitare a imobilelor cu risc seismic şi a construirii de locuinţe din materiale prefabricate?

Lumea, în general, înţelege. Tehnicienii înţeleg acest lucru. Avem experienţa panourilor prefabricate cu care se construiesc diverse magazine din Germania, din Olanda. Sunt firme care investesc şi la noi. Aceste lucruri trebuie înţelese la nivelul administraţiei centrale, dar şi al celei locale. Eu am avut nişte discuţi cu primarul sectorului 2, cu domnul Onţanu. S-au lansat aceste idei şi la Ministerul Dezvoltării şi Turismului. Pe de altă parte, eu am creat Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Am făcut-o pentru cei cu venituri modeste găsind o cale, adică utilităţile şi terenurile puse la dispoziţie de administraţia locală. Din păcate, acest ANL nu funcţionează. Anul trecut s-a dat în folosinţă un număr infim de locuinţe. Eu spun mereu: încercaţi să faceţi construcţii din prefabricate!

Acum, mai interesează pe cineva chestiunea aceasta?

Păi, ar trebui să intereseze... Generaţiei tinere trebuie să-i creezi nişte condiţii normale de viaţă, nişte condiţii minime. De altfel, în anul 2000, eu am dat drumul acestui proiect şi, în 2002, lucru meritoriu pentru guvernul Năstase, s-a promovat o lege - datorită actualului prim-viceguvernator al BNR, Florin Georgescu - după sistemul german. Nemţii au aplicat acest sistem de economisire şi, în 40 de ani, au rezolvat toate problemele. Sistemul funcţionează acum la o bancă privată, s-a mai încercat la o alta, dar nu pentru construcţia de locuinţe, ci pentru nişte reparaţii. Sistemul este foarte simplu. Dacă doreşti să-ţi faci o casă, trebuie să depui nişte bani, dar numai în momentul în care ai depus 40% din valoare banca îţi asigură restul, ca să faci achiziţia respectivă. E vorba de 2-3 ani. Dacă asta începea în 2001, astăzi cred că jumătate dintre tineri noştri puteau să aibă câte o locuinţă.

"Din păcate, acest ANL nu funcţionează. Anul trecut s-a dat în folosinţă un număr infim de locuinţe."

„Guvernarea CDR a pus nişte jaloane în România"

La depunerea jurământului ca ministru în Guvernul Radu Vasile (1997), alături de Traian Băsescu şi Dinu Gavrilescu (dreapta) Foto: Agerpres

Cum aţi judeca, pe scurt, guvernarea CDR, atât de mult blamată în anii trecuţi?

Nu trebuie s-o judec eu. Eu vreau să spun următorul lucru: în interviul pe care l-aţi realizat cu surorile Coposu se vorbea despre o personalitate care să conducă România. Şi această personalitate a fost, într-adevăr, Corneliu Coposu. Mărturisesc, n-am făcut politică şi n-am fost membru de partid înainte de 1989. Am simţit însă nevoia, în anul 1990, să particip şi eu la această treabă. Ei bine, aveam de ales între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat. Eu, fiind inginer constructor, am un cult pentru Ionel I. C. Brătianu, care a făcut România modernă şi care a fost inginer constructor.

Foarte puţină lume ştie acest lucru...

Aşa este. Ei bine, de zece ani de când ţin cursul de istorie a construcţiilor, toţi studenţii mei ştiu acest lucru şi sunt mândri. Prin urmare, eu trebuia să mă îndrept spre PNL, dar uitându-mă la cei care conduceau atunci partidul, am fost mai atras de personalitatea domnului Coposu. Din acest motiv m-am îndreptat spre PNŢCD. Ulterior, s-a făcut acel „Contract cu România", atât de blamat. Este unul dintre documentele sincere din politica românească. La acest document s-a lucrat din 1994 şi până în decembrie 1996 când am venit noi la guvernare. I l-am arătat domnului Coposu, care l-a apreciat: „Fă mai departe şi nu te interesa de cei care comentează şi spun că nu există posibilităţi!" Întreaga guvernare CDR a pus, după părerea mea, nişte jaloane în România.

Nu se mai poate discuta, în ziua de astăzi, despre continuitate în privinţa programelor de guvernare...

Consider că guvernarea CDR şi ultimul an în care a fost prim-ministru Mugur Isărescu sunt perioadele în care s-a făcut relansarea economiei româneşti. Au început lucrurile să funcţioneze, a fost creşterea aceea de 1%. Guvernul de atunci, clasa politică, aveau o pondere mare de oameni responsabili. Eu rămân surprins, la ora actuală, de modul în care se tratează diversele probleme şi uşurinţa cu care se încearcă rezolvarea acestor probleme.

Ce vă supără cel mai mult în România de azi?

Înainte de 1989, ura tuturor era îndreptată împotriva regimului şi a conducerii de atunci. În numele democraţiei, cu toţii am sperat, dar, pe zi ce trece, această speranţă în mai bine dispare. Asta mă supără. Cei care conduc ar trebui să-şi dea seama că, peste zece ani, dacă au un grad oarecare de conştiinţă, nu vor putea dormi liniştiţi noaptea.

Credeţi?

Aş vrea să cred.

Sunt multe conturi prin străinătate de care nu ştim...

Da. Sigur, categoric că sunt şi astfel de situaţii.

În străinătate se poate dormi în linişte...

Depinde. E aspectul material şi aspectul spiritual. Astăzi plăteşti un anumit lucru, dar sănătatea, liniştea, mulţumirea că ai făcut un anumit lucru nu le poţi cumpăra cu bani.

Aşadar, să reevaluăm ce s-a întâmplat în perioada 1996-2000...

Eu cred că ar trebui reevaluate toate guvernările, luate elementele bune şi continuate în mod obligatoriu.

"Guvernul Isărescu, clasa politică, aveau o pondere mare de oameni responsabili."

„Marea noastră problemă este că ne lipseşte caracterul"

Aţi întocmit o genealogie a neamului Noica, în calitate de urmaş al acestuia şi de nepot al marelui filosof Constantin Noica. Povestiţi-ne mai multe.

Este vorba despre un tabel genealogic, cu fotografii, pe care l-am cuprins în cartea „Neamul Noica". Interesant este că am găsit fotografii de la stăbunici şi de la stră-străbunici, dar am întâmpinat dificultăţi în procurarea fotografiilor celor de 30-34 de ani. Asta deşi acum fotografiile se fac cu telefonul, se pun pe internet. Respectul acesta al fotografiilor este un lucru deosebit. Am avut şansa să primesc două fotografi ale unei ramuri ce se numea Alexandra Noica. Ea s-a căsătorit cu un mare agricultor, Vlădescu, şi a avut 12 copii. În 1906, când s-a născut ultimul copil, a strâns întreaga familie, a făcut o fotografie, după care i-a pus pe toţi copiii în „scara măgarului". Această fotografie este formidabilă şi am redat-o pe coperta cărţii „Neamul Noica". Primul este cel care avea aproape 27 de ani şi ţinea în braţe pe cel care se născuse cu câteva luni în urmă.

Toată lumea vorbeşte despre Constantin Noica, deşi au fost şi alţi intelectuali de seamă în istoria familiei dumneavoastră...

Ortansa Noica (şi soţul ei), verişoara primară a filosofului Constantin Noica, împlineşte anul acesta 100 de ani. Foto: Arhiva Personală Nicolae Noica

Am avut, la un moment dat, chiar şi puncte de vedere divergente cu domnul Andrei Pleşu - care mi-a făcut prefaţa la această carte şi căruia îi mulţumesc de fiecare dată. El spunea că filosoful Constantin Noica n-ar fi vrut să se scrie o biografie. I-am spus-o şi i-o spun din nou: fals! De câte ori discutam cu unchiul meu, Constantin Noica, îmi spunea: „Merită să cunoaştem toate aceste lucruri!" Constantin Noica n-a apărut aşa, dintr-odată, ci s-a născut într-o mare familie în care au fost personalităţi. Spre exemplu, străbunicul Iacovache Noica a fost deputat, un om deosebit de activ în viaţa socială.

Liberal?

Liberal. A avut un număr impresionant de copiii. Căsătorit de două ori, a avut 17 copii. N-au trăit decât vreo 12. M-am întrebat ce făcea când veneau cu toţii la masă... Printre fiii lui s-a numărat şi Dumitru Noica, care a fost unul din marii noştri profesori neurochirurgi. Apoi a fost Grigore Noica, tatăl lui Constantin Noica. În 2009, când am lansat cartea cu prilejul împliniri a 100 de ani de la naşterea lui, au fost manifestări la Academia Română. Un distins academician spunea: „Constantin Noica, ai cărui părinţi au fost nişte persoane modeste..." Iată ce înseamnă că nu cunoşti istoria familiei! Acest Grigore Noica a fost un absolvent strălucit al Facultăţii de Agricultură din Germania, a fost senator în această ţară şi a scris cărţi remarcabile despre problemele de secetă, cărţi care se găsesc la Academia Română. Toţi aceştia au fost oameni de o mare valoare, care s-au impus. De-a lungul timpului au mai apărut şi alţii. Au fost foarte mulţi medici la noi în familie. Eu sunt printre puţinii ingineri. Tatăl meu a fost un distins medic care în oraşul Roşiorii de Vede a creat spitalul de acolo. În generaţia următoare a fost Nicolae Noica, un profesor de urologie care a lucrat la Panduri. Despre acest doctor toată lumea ştia că nu primea niciun ban. Cine îndrăznea să vină cu bani la el era repezit. Era foarte rigid. Un om mai modest, mai simplu, tot alerga după doctorul Nicolae Noica: „Domnule doctor!", el mergea mai departe. „Domnule profesor!" La un moment dat, agasat, îi spune: „Măi, dacă vrei să-mi dai bani, du-te şi joacă-i la Loto!" Mi s-a părut formidabil. Deci astfel de oameni a avut această ţară.

Baza societăţii avea repere morale...

Exista o clasă mijlocie cu oameni care au vrut să facă ceva pentru această ţară. Sigur, erau mulţumiţi şi ei, iar lucrurile funcţionau, treaba mergea bine. Ai nevoie de astfel de repere.

Ce v-a rămas impregnat în memorie legat de filosoful Constantin Noica?

Eu am rămas impresionat că, de câte ori mă vedeam cu dumnealui, ştia să canalizeze discuţia pe teme apropiate mie. Rămâneam surprins - cu mine vorbea despre seism. Era foarte pregătit în toate domeniile. Evident, căuta să-şi apropie oamenii discutând pe domeniul lor. Asta înseamnă, în fond, înţelepciune. A mai fost un aspect care m-a uluit. Am fost odată la Păltiniş şi am stat la un hotel, „Şindrelul", înainte de 1989. Constantin Noica şedea la vilă şi stabilisem ca la ora 12.00 să ne vedem. Venea el, să luăm masa împreună. Ei bine, la ora 12.00 fără 20 ne-am pomenit cu el că ne cheamă. „Păi, n-am zis că ne întâlnim la 12.00?", îl întreb. Vila era în apropiere. Zice: „Am primit un telefon, vine cineva de la Bucureşti şi trebuie să-l primesc la ora 12.00. Am venit să vă spun că nu pot veni la 12.00 şi că vin la 12.30." Cred că din astfel de întâmplări, inclusiv din ceea ce v-am povestit eu despre doctorul Nicolae Noica, rezultă caracterul. Acesta se şlefuieşte în generaţii întregi, nu se poate face dintr-o dată. Din această cauză, eu am o admiraţie deosebită pentru Regele Carol I care a făcut România modernă. El a spus: „Românii au talent, le lipseşte caracterul!" Ei bine, asta e marea problemă cu care ne confruntăm astăzi. Trebuie să ne uităm la adevăratele modele.

"Regele Carol I a spus: „Românii au talent, le lipseşte caracterul!" Ei bine, asta e marea problemă cu care ne confruntăm astăzi."

Selecţii din precedentul dialog „La masa Adevărului" (noiembrie 2008)

Despre „civilizarea satului". „Deşi şcoala îl învaţă pe tânărul de la ţară să aibă iniţiativă, să realizeze nişte lucruri, el, când termină şcoala şi rămâne în comună, face doar ce face vecinul. Or, aici trebuie o luptă permanentă pentru educaţie care nu poate începe decât prin civilizarea satului. Acest lucru nu se va realiza până nu se va înţelege că nu un guvern va rezolva problema infrastructurii, ci vreo şase guverne, în vreo 20-25 de ani."

Despre contractul cu Bechtel. „Un contract pe bani publici nu are clauză de confidenţialitate. Acesta trebuie pus la dispoziţia celor interesaţi. O asemenea clauză duce la preţuri scandaloase şi nu rezolvă treburile. Mai grav, aducem tot felul de firme din exterior, fără să avem în vedere protecţia firmelor româneşti care au experienţă, ca de exemplu această Centrală de Construcţii Căi Ferate care de curând a fost vândută. Nu se poate să continuăm în felul acesta fiindcă lucrurile deraiază. Autostrada Drajna-Feteşti, zonă de şes, de la km 36 la km 95, inclusiv pasajele, a costat 2,7 milioane de euro. Bucureşti-Moara Vlăsiei a costat 7 milioane de euro, Moara Vlăsiei-Ploieşti - 5 milioane de euro. Nicăieri preţul nu trece peste 5-7 milioane de euro. De acord să se ajungă la 15 milioane de euro/km într-o zonă muntoasă, unde avem tuneluri, dar când raportezi la o lungime de 400 de km, cum discutăm acum, preţul pe kilometru nu poate să depăşască 6-7 milioane de euro. Îmi amintesc că în 2002-2003, când au început primele tratative, era PSD la putere şi s-a lansat suma de 2,5 miliarde de euro pentru Autostrada Bechtel. Mie mi s-a părut enorm. Ca mai târziu să aflu că a crescut la 4 miliarde, iar acum se vehiculează preţul de 6 miliarde de euro."

Despre impostura în societate. „Uitaţi-vă cine sunt mai perseverenţi în toată această luptă. Sunt o serie de indivizi care urmăresc interese proprii, sunt agresivi şi îşi tot promovează punctele de vedere. Noi, ceilalţi, suntem exagerat de toleranţi. O primenire se poate face în 20 de ani, dar trebuie să o începem odată! Asta se va putea face în momentul în care valoarea adevărată va fi recunoscută şi respectată."