Un weekend în tihnă la mănăstirile din Neamţ

Un weekend în tihnă la mănăstirile din Neamţ

După două zile petrecute în atmosfera încărcată de istorie şi ortodoxie a celor patru mănăstiri din judeţul Neamţ - Văratec, Agapia, Secu şi Sihăstria, unde pictorul Nicolae Grigorescu venea pentru a se inspira - veţi simţi că aţi renăscut.

În apropiere de Humuleşti, la 12 kilometri de Târgu Neamţ şi 40 de kilometri de Piatra-Neamţ, se află una dintre cele mai vizitate şi cunoscute mănăstiri din judeţul Neamţ, Văratec. Potrivit legendelor locale, în secolul al XVIII-lea, măicuţa Olimpiada a cumpărat o mică sihăstrie din poiana Văratec, de la pădurarul din zonă.

Ea şi-a investit întreaga avere moştenită înainte de călugărie în micuţul lăcaş de cult, pe care l-a dezvoltat în nucleul monahal de la Văratec, ridicat între 1781 şi 1788. După doar şase ani, măicuţa Nazaria de la Durău se îngrijeşte de construcţia unei alte mănăstiri de lemn, numită Agapia.

La scurt timp după aceasta, prin ordin de la Mitropolie, cele două sunt unite, însă doar pentru cinci ani, în 1808 stabilindu-se autonomia fiecăreia. În acelaşi an începe construcţia noii biserici Văratec, terminată în 1812. Nouă ani mai târziu, măicuţele de aici sunt însă izgonite sau ucise, iar maica stareţă Olimpiada se adăposteşte între zidurile Mănăstirii Secu.

În 1900, un puternic incendiu distruge o mare parte a chiliilor, acoperişul bisericii mari şi cele două turle de lemn. Mănăstirea Văratec, pe care o puteţi vizita acum, este cea refăcută după incendiul de la 1900, singura construcţie iniţială ce a rămas în picioare fiind zidul înconjurător.

Cazare de trei stele

Numită şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Văratec adăposteşte o statuie de bronz ce o înfăţişează pe Safta Brâncoveanu. Realizată de Ion Jalea în 1935, sculptura îmbină elementele tradiţionale moldoveneşti cu cele neoclasice. Biserica impunătoare, construită din piatră şi cărămidă, lasă să se evidenţieze cele două turle rotunde, albe, singurele pete de culoare ce mai înviorează puţin atmosfera sobră fiind brâul de sub streaşină, soclul şi cele trei contraforturi ce sprijină zidurile laterale.

Pridvorul adăposteşte obiectele de valoare ale mănăstirii şi este acoperit de două calote sferice susţinute de un arc longitudinal şi două laterale. Între pronaos şi naos se ridică un zid susţinut de două coloane cu elemente ionice târzii, separate printr-un semicilindru.

În pronaos puteţi vizita mormântul fără lespede în care se odihneşte trupul neînsufleţit al duhovnicului Iosif, care a ajutat-o pe maica Olimpiada la ridicarea mănăstirii. Altarul este despărţit de restul bisericii printr-o catapeteasmă din lemn şi poleită cu aur, sculptată de Constantin Zugravul. Mănăstirea Văratec a fost pictată pentru prima oară în 1841, iar fresca actuală, în stil neobizantin, a fost realizată în 1882.

Pe drumul către mănăs-tirile din Neamţ puteţi trece pe lângă Lacul Bicaz

În curtea mănăstirii puteţi vedea mormintele câtorva maicuţe care au avut un rol important în istoria lăcaşului. Odată cu biserica, în jurul ei a fost construit şi un corp de chilii, pe două niveluri. Cu o prispă largă, sprijinită de coloane din lemn, acestea găzduiesc, la etaj, stăreţia şi birourile administrative. La parter este amenajat un muzeu, în spaţiul fostului atelier folosit de regina Maria, construit special pentru ea de regele Carol al II-lea. 

În jurul mănăstirii şi al chiliilor se întinde satul mănăstiresc, format din case tradiţionale ţărăneşti. Puteţi poposi aici peste noapte, condiţiile fiind cele ale unei pensiuni bine întreţinute. O cameră costă aproximativ 25 de lei pe noapte. La marginea satului veţi descoperi Casa Lahovary, iar la aproximativ 100 de metri de aici, puteţi vizita Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în curtea căreia se află mormântul Veronicăi Micle.

După ce aţi vizitat Văratecul porniţi spre Mănăstirea Agapia pe scurtătură, prin pădure, sau prin satul Filioara, pe drumul judeţean 155, distanţa dintre cele două lăcaşuri de cult fiind de aproximativ cinci kilometri.

Mănăstirile dintre poieni

Mănăstirea fortificată Secu

Aflată într-o mică poieniţă, Mănăstirea Agapia e străjuită de Muntele Muncelu, Dealul Mare şi Dealul Crucii. Biserica a primit numele sihastrului care, la jumătatea secolului al XIV-lea, a construit împreună cu ucenicii săi un mic lăcaş de cult din lemn. Ulterior a fost înghiţită în întregime de o avalanşă chiar într-o zi de Paşte. Locul respectiv este cunoscut astăzi drept „Livada Părinţilor”.

Construcţia la actualului amplasament al sihăstriei de la Agapia din Deal a început la sfârşitul secolului al XV-lea. Fiind una dintre cele mai căutate mănăstiri din zonă, micuţa bisericuţă din lemn a devenit neîncăpătoare. Din cauza terenului mlăştinos şi alunecos, călugării s-au mutat în vale, unde au construit Mănăstirea Agapia de astăzi, cunoscută şi sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare.

Careul de chilii a fost ridicat la sfârşitul secolului al XVI-lea. După numeroase jafuri, în 1823 începe procesul de restaurare a lăcaşului, iar picturile sunt realizate de Nicolae Grigorescu. Agapia cade însă din nou pradă unui incendiu mistuitor, iar mare parte din clădire, chiliile şi 16 case din afara incitei sunt distruse aproape în întregime.

Refacerea completă a mănăstirii a durat vreme de mai multe decenii, construcţiile suferind modificări şi adăugiri majore. Zidurile ridicate din piatră au o grosime impresionantă. Pronaosul înglobează acum şi vechiul pridvor şi este acoperit de trei calote sferice.

Zidul dintre pronaos şi naos a fost înlocuit cu un singur arc, principala încăpere a bisericii având o boltire specifică clădirilor tradiţionale moldoveneşti. Chiliile, întinse pe două niveluri, au ziduri cu o grosime ce depăşeşte pe alocuri şi doi metri.
În apropierea lăcaşului se află satul mănăstiresc, format din 320 de case. Tot aici se află şi casa scriitorului Alexandru Vlahuţă, unde venea adesea în vizită Nicolae Grigorescu. Clădirea este muzeu memorial şi conţine mai multe lucrări murale originale, aparţinând celebrului pictor.

Locul preferat al pictorului Grigorescu

Orice turist se poate caza la căsuţele mănăstireşti sau în chiliile de la Văratec

După ce v-aţi odihnit între pereţii calzi ai chiliilor de la Văratec, puteţi porni în zori spre următorul punct. Păstrând linia mănăstirilor din poieni, Secu se află la 20 de kilometri de oraşul Târgu Neamţ, pe valea pârâului Secu, între Pipirig şi Poiana Largului. Înconjurată de brazi, Mănăstirea Secu se înalţă impunător, datorită aspectului său de fortăreaţă, cu ziduri puternice şi groase, împrejmuite de un şir lung de chilii, ridicate pe două etaje şi un turn-clopotniţă masiv. În mijlocul complexului veţi descoperi ctitoria lui Nestor Ureche.

Cimitirul mănăstirii impresionează datorită micuţei biserici „Bogoslovul”. Elegantă şi înaltă, aceasta oglindeşte stilul clasic. Potrivit localnicilor, aici veneau pentru a găsi inspiraţie renumiţi artişti, printre care şi Nicolae Grigorescu.  După ce v-aţi tras sufletul şi aţi gustat mâncarea preparată de măicuţe, din tot felul de legume, porniţi pe valea tot mai îngustă a pârâului Secu, spre Mănăstirea Sihăstria.

O noapte de cazare la Mănăstirea Agapia costă 25 de lei, iar măicuţele gătesc ca la mama acasă

Aceasta se află pe platoul însorit al Poienii lui Atanasie. Potrivit legendei locale, şapte monahi veniţi de la mănăstirea Neamţ au pus bazele unei mici sihăstrii, în jurul anului 1640. Pe ruinele acesteia, în 1655, episcopul de Huşi, Ghedeon, a construit împreună cu ucenicii săi o mică biserică de lemn, împrejmuită de câteva chilii în care să se adăpostească cei fără acoperiş. Actuala mănăstire de piatră, chiliile din partea sudică, turnul-clopotniţă şi turnul porţii, au fost clădite între 1824 şi 1825.   

Cu un plan triconc şi o turlă pe naos, Sihăstria este construită în stil clasic moldovenesc, dar fără soclu. Pictura interioară este realizată de localnici, în tempera, în jurul anului 1825 şi se poate observa cu uşurinţă asemănarea cu zugrăvelile Mănăstirii Suceviţa. La oricare dintre cele patru mănăstiri aţi mânca, toate felurile sunt foarte gustoase. În general este servită mâncare de post, însă şi multe alte preparate tradiţionale, gătite ca la mama acasă.