Stănculescu în ’89: „Unde-i împuşcăm după proces?“
0
Înainte de a începe judecarea soţilor Ceauşescu, generalul Stănculescu a stabilit, împreună cu colonelul Kemenici şi cu căpitanul Boeru, locul execuţiei: peretele exterior al Corpului de Gardă de la UM 01417 Târgovişte. La numai câteva minute după sosirea comandoului de la Bucureşti, Ceauşeştii au fost pregătiţi pentru judecată. Mai întâi au trecut pe la vizita medicală.
Ceauşeştilor li se apropia sfârşitul. Coborârea generalului Victor Atanasie Stănculescu în cazarma din Târgovişte nu a fost raza de speranţă la care se gândea Ceauşescu.
Încă de când cei doi dictatori se aflau în interiorul TAB-ului, care le-a fost un al doila adăpost în unitate, generalul Stănculescu a pus rapid la punct toate detaliile desfăşurării procesului, dar şi ale execuţiei ce a urmat.
Comandoul condus de Stănculescu a aterizat în UM 01417 în jurul orei 13.00. La 13.20 a început procesul. În jur de 14.40, judecătorii citeau sentinţa de condamnare la moarte. La 14.50, Ceauşeştii au fost executaţi. Totul a început însă cu vizita medicală.
„Stănculescu a indicând locul execuţiei, arătând cu degetul: «Acolo!»"
Scenariul pentru desfăşurarea procesului şi a execuţiei nu era cunoscut. Stănculescu s-a orientat pe moment: „Judecătorii, procurorul şi Gelu Voican Voiculescu s-au retras într-o cameră şi au început să discute asupra procedurii. Atunci mi-au spus că le trebuie două camere. Una în care să judece şi alta în care să delibereze".
Colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417 şi al Garnizoanei Târgovişte, şi-a amintit că totul s-a întâmplat foarte repede. „Stănculescu m-a luat să-l însoţesc într-un fel de inspecţie a încăperilor de la parterul Comandamentului. Şi intrând când într-o cameră, când în alta, spunea: «Aici le facem vizita medicală!» - era biroul meu. «Aici desfăşurăm procesul» - era sala destinată compartimentului de mobilizare. Am dat ordine de pregătire a încăperilor în acest sens, apoi m-a chemat afară împreună cu şeful grupei de paraşutişti, căpitanul Ionel Boeru. Ne-am oprit la uşa în faţa căreia se afla TAB-ul cu cei doi Ceauşeşti, iar Stănculescu m-a întrebat aşa, direct, fără ocol: «Unde-i împuşcăm după proces?»".
„Căpitane, eşti în stare să faci treaba asta?"
În final, tot Stănculescu a stabilit locul, arătând cu degetul: „Acolo!". Era peretele Corpului de Gardă, iar locul indicat se afla între două ferestre. După ce s-a hotărât asupra locului execuţiei, generalul Stănculescu şi-a ales trei oameni dintre cei opt paraşutişti. S-a oprit la căpitanul Ionel Boeru, plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Octavian Gheorghiu. Aceştia urmau să compună „plutonul de execuţie". În fapt, un comando, căci plutoanele de execuţie acţionează după nişte reguli, ceea ce la Târgovişte n-a fost cazul.
Ionel Boeru îşi aminteşte cum s-a pus la cale execuţia: „Stănculescu şi Kemenici mi-au zis că au nevoie de unul dintre oamenii mei, cel mai bun pe care-l am. L-am chemat pe Costică Bărănguţă. Stănculescu i-a dat ordin să-l păzească pe ofiţerul de contrainformaţii din unitate şi pe un locotenent-colonel de Securitate, Gheorghe Dinu. După ce l-am chemat pe Costică, mi-a spus să-i adun pe toţi. Atunci a pomenit prima dată Stănculescu de execuţie. A spus că mai are nevoie de doi oameni să-l păzească pe el şi de alţi trei oameni, să facă plutonul de execuţie. Tot atunci ne-a spus să tragem din poziţia «de la şold». Fiecare câte un încărcător, respectiv 30 de cartuşe, foc automat obligatoriu. Nu a pomenit nimic de protocol, mă refer la momentul execuţiei".
Ionel Boeru a rămas marcat de momentul în care a primit direct ordinul de la generalul Stănculescu. „După ce am stabilit locul, generalul m-a chemat între patru ochi. A venit chiar foarte aproape de mine şi m-a întrebat: «Căpitane, eşti în stare să faci treaba asta?». A fost un moment foarte dificil pentru mine, dar am reuşit să vorbesc. Mă mir că am avut şi glas. Am zis: «Da, pot să fac treaba asta!»".
Stănculescu pune stăpânire pe cazarmă
Ceauşescu a fost cooperant cu medicii care l-au consultat
Generalul Stănculescu a avut grijă să anihileze posibilele forţe ostile. Primii luaţi în vizor au fost căpitanul Sorinel Stoian (ofiţerul de contrainformaţii al unităţii - CI-istul) şi locotenent-colonelul Gheorghe Dinu (locţiitorul şefului Securităţii Dâmboviţa). Colonelul Dinu se afla în cazarmă din 17 decembrie, deci de opt zile, de când Ceauşescu instituise alarma de război cu indicativul „Radu cel Frumos".
Colonelul Andrei Kemenici îşi aminteşte: „Pe timpul procesului şi al execuţiei, unitatea a fost la dispoziţia comandoului organizat de generalul Stănculescu".
Mai mult, unul dintre paraşutiştii veniţi cu Stănculescu, sergentul-major Gheorghe Teodor, i-a declarat lui Viorel Domenico pentru cartea „După execuţie a nins": „A venit generalul şi ne-a introdus în Comandament, pe un hol. A întrebat cine e mai mare în grad şi, evident, a ieşit în faţă colonelul Ionel Boeru. Întrucât nu purtam grade şi toţi eram tineri, între 23 şi 29 de ani, generalul ne-a întrebat dacă suntem soldaţi sau cadre militare. Am răspuns: «Subofiţeri», după care ne-a spus: «Aţi venit cu mine şi, deci, sunteţi la ordinele mele. Executaţi numai ceea ce vă ordon eu! Dacă suntem atacaţi, aveţi dreptul să răspundeţi cu foc fără somaţie»".
Ajuns în unitate, Stănculescu nu s-a interesat numai de eventualii securişti, ci şi de secretarii de partid. Pe aceştia nu-i dăduse în pază directă ca pe ofiţerul de contrainformaţii şi pe adjunctul Securităţii. Unul dintre ei, maiorul Ion Mareş, îşi amintea: „Din acel moment am înţeles că am fost deposedaţi de orice răspundere, ne ieşiserăm din atribuţii. Paraşutiştii ne blocaseră. Puşi în punctele-cheie din interior, cu armele îndreptate spre noi, ne scoseseră din uz. Nu mai reprezentam nimic în propria cazarmă. Mă durea această neîncredere".
"Aţi venit cu mine şi, deci, sunteţi la ordinele mele. Executaţi numai ceea ce vă ordon eu! Dacă suntem atacaţi, aveţi dreptul să răspundeţi cu foc fără somaţie!"
Victor Stănculescu
fost ministru al Apărării
„Îl apăram pe general de cei din unitate"
Înainte de a începe vizita medicală şi apoi procesul, Stănculescu a vrut să fie sigur că încăperile în care vor avea loc „activităţile" nu vor fi expuse unui eventual atac.
Sergentul-major Marian Forjan, unul dintre cei opt paraşutişti, îşi amintea: „În interiorul clădirii, generalul ne-a organizat într-un dispozitiv de supraveghere. Eu am stat la o fereastră, fără să fi primit o misiune concretă. Oricum, eram convins că trebuie să-i apărăm pe general şi pe cei din suita lui de cei din unitate. În această situaţie, oricine, indiferent de ce grad purta, devenise un potenţial duşman".
Agitaţie era şi pentru ce se întâmpla în exterior. În timp ce generalul Stănculescu şi colonelul Kemenici verificau încăperile în care urmau să aibă loc vizita medicală, procesul şi apoi deliberarea, în unitate era o situaţie explozivă.
Ochi în ochi cu Ceauşescu
În perioada în care UM 01417 se afla sub controlul direct al lui Stănculescu, au început primele manevre pentru vizita medicală. Ceauşeştii erau ţinuţi într-un TAB, la intrarea din spate a Comandamentului unităţii. În biroul comandantului fusese deja improvizat cabinetul medical.
Paraşutiştii care s-au ocupat de escorta soţilor Ceauşescu îşi amintesc de momentul în care l-au văzut pe Ceauşescu în interiorul transportorului blindat. Sergentul-major Octavian Gheorghiu: „Când a fost scos din TAB, eram în faţa oblonului. A dat cu ochii de mine. O figură înspăimântată, întrebătoare. Mă cerceta parcă. Dorea, căuta să mă recunoască sau să mă facă părtaş la ceva anume".
Alături de Gheorghiu se afla un alt paraşutist, plutonierul Dorin Cârlan. Şi asupra acestuia, apariţia lui Ceauşescu a avut un impact puternic: „Când l-am văzut cât de mărunt, de pricăjit şi de supărat este, când i-am văzut mâna bătrână, jigărită şi petele alea castanii pe fruntea încreţită şi pe obrazul scofâlcit, mi s-a făcut milă de el. Barba îi crescuse destul de vizibil şi, ca să arate a «omul dracului», avea o nuanţă spre roşu. Pe gulerul cămăşii albe se distingea clar o dungă de negreală. A coborât cu căciula în mână şi, înainte de a şi-o repune pe cap, şi-a aşezat frizura aşa cum procedează de regulă intelectualii - apucătură englezească. Din câte văzusem eu prin filme şi pe la televizor, gestul acesta era făcut cu o anume poezie şi eleganţă. Dar el proceda ciobăneşte, cu stângăcie, şi nu-i stătea bine deloc".
„Ceauşescu mirosea frumos, a parfum"
Cel care a deschis oblonul TAB-ului a fost căpitanul Ion Boboc, omul care i-a păzit pe Ceauşeşti aproape continuu începând din 22 decembrie. Le-a fost alături şi în camera-dormitor din clădirea Comandamentului, dar şi în transportorul blindat, şi în camionul special, în timpul diversiunilor teroriste din jurul unităţii.
La ordinul lui Stănculescu, căpitanul Boboc i-a scos pe cei doi din TAB şi i-a dus, pe rând, în biroul colonelului Kemenici, pentru controlul medical. Mai întâi pe el, apoi pe ea.
Nicolae Ceauşescu a fost întâmpinat de şeful grupei de paraşutişti, căpitanul Ionel Boeru. „Era de nerecunoscut. Alb ca varul, ciufulit şi neras. Parfumat însă, mirosea frumos. «Vă rog, mergeţi cu mine», i-am spus cu docilitate. L-am luat de subraţul stâng şi l-am condus la «cabinetul medical». Am rămas afară. Auzeam prin uşă totul. Când doctorul i-a spus că tensiunea este 17 cu 10, el a zis: «Nu, nu e bună». După vizita medicală l-am condus în «sala de tribunal». I-am oferit un scaun pe care s-a aşezat oftând. Tavi Gheorghiu a rămas să-l păzească, iar eu, însoţit de Dorin, m-am întors s-o iau pe «distinsa»", povesteşte căpitanul Ionel Boeru. Plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Gheorghiu erau colegii săi din „plutonul de execuţie", aşa cum îl definise generalul Stănculescu.
Cei doi medici care le-au verificat sănătatea soţilor Ceauşescu au fost căpitanul Liviu Verdeş (adus de Stănculescu de la Bucureşti) şi locotenentul-major Florin Olteanu (medicul unităţii).
„Ceauşeasca mirosea a ou clocit"
Elena Ceauşescu nu a avut încredere în cei care i-au făcut vizita medicală
Ionel Boeru, secondat de colegii lui paraşutişti, a ieşit din nou pe uşa din spatele Comandamentului, s-o preia din TAB pe Elena Ceauşescu. „Am recunoscut-o imediat. Spre deosebire de el, care parcă tocmai atunci ieşise dintr-o frizerie, ea avea un miros urât, înţepător, de urină şi mizerie, de ou clocit. Am condus-o pe acelaşi traseu, pe care l-am dus şi pe el, iar când a ieşit din «cabinetul medical» avea în mână vată şi două flacoane, despre al căror conţinut nu mi-am dat seama".
În cele două flacoane, care erau puse într-un plic de hârtie de culoare maronie, se afla probabil insulina pentru Nicolae Ceauşescu, trimisă de la Bucureşti în toiul nopţii de 24 spre 25 decembrie.
Plutonierul Constantin Bărănguţă, din grupul celor opt paraşutişti, a fost unul dintre însoţitorii Elenei Ceauşescu de la TAB la vizita medicală. „Elena era hidoasă ca Muma Pădurii. O babă cu haine bune pe ea. Dacă el lăsa în urmă un miros de parfum, din ea ieşea o duhoare puturoasă, insuportabilă, de-ţi întorcea stomacul pe dos. Privea în stânga şi-n dreapta speriată".
Plutonierul Dorin Cârlan a avut altă viziune asupra Elenei Ceauşescu, la ieşirea din transportor: „A coborât şi «mama noastră eroină». Supărată foc, dar nu o supărare născută din suferinţă, ci una arogantă, respingătoare... Avea o înfăţişare de parcă ar fi zis: «Cum e posibil aşa ceva?!». Se citea pe chipul ei dispreţul, în timp ce el părea totuşi blând, lovit de soartă şi consternat. El îţi provoca milă, ea - repulsie".
Aşa au fost văzuţi Ceauşeştii de către oamenii care au intrat în contact direct cu ei în acele momente dramatice. Ionel Boeru şi Dorin Cârlan aveau să facă parte şi din micul comando numit „pluton de execuţie".
"Dacă el lăsa în urmă un miros de parfum, din ea ieşea o duhoare puturoasă, insuportabilă, de-ţi întorcea stomacul pe dos."
Constantin Bărănguţă
paraşutist
Se încarcă comentariile...
