România se stinge încet şi sigur. Anul trecut, numărul de nou-născuţi a fost cel mai mic din întreaga istorie a ţării

FOTOShutterstock

Numărul de nou-născuţi a fost anul trecut cel mai mic din întreaga istorie a României, atrag atenţia specialiştii care subliniază că şi înainte de anul 1900 – când România era redusă la două provincii, Ţara Românească şi Moldova – se năşteau mai mulţi copii. Iar această scădere abruptă are legătură cu lipsa politicilor inteligente şi coerente, şi în numai câţiva ani o să ducă la un blocaj economic grav

În 2020, în România, au venit pe lume puţin peste 200.000 de copii – un record negativ al ultimilor ani, care a fost doborât în 2021, când s-au născut sub 180.000 de bebeluşi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. „Generaţia din 1961 a fost ultima care a asigurat nivelul de înlocuire. Toate celelalte generaţii au descendenţa finală sub nivelul de înlocuire”, a explicat academicianul Vasile Gheţău. 

Chiar dacă fenomenul de îmbătrânire a populaţiei nu se manifestă doar la noi – potrivit Eurostat, în ultimii 60 de ani toate ţările europene au trecut prin schimbări dramatice din acest punct de vedere –, declinul demografic în România este deosebit de abrupt. Asta şi pentru că Vestul a luat măsuri de încurajare a femeilor să devină mame. 

Cea mai mică valoare din istoria României

Pandemia poate să aibă un rol în această scădere dramatică de natalitate în România, punctează Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică, dar nu este doar atât: „Aş spune chiar mai mult. Valoarea pe care am înregistrat-o în 2021 este practic cea mai mică din întreaga istorie a României. Mai mică şi decât valori înregistrate înainte de 1900, când România era redusă la două provincii – Ţara Românească şi Moldova”, subliniază Alexandrescu.

Declinul demografic este un fenomen care s-a manifestat în România în diverse etape cu o mai mică sau mai mare intensitate. „După Al Doilea Război Mondial, a fost un boom demografic – mai totdeauna după războaie apare o asemenea creştere de natalitate –, apoi, prin anii 1960, s-a observat o tendinţă de scădere foarte pronunţată şi cei care guvernau atunci au făcut o încercare administrativă de blocare a scăderii. Aşa a apărut, în 1967, decretul prin care erau interzise avorturile şi care a dus la 556.000 de naşteri în acel an – un record absolut în istoria României. După câţiva ani s-a intrat într-un trend scăzător al natalităţii şi a venit momentul 1989. Decretul respectiv nu a mai funcţionat şi natalitatea a fost lăsată la libera alegere a familiei”, adaugă Vladimir Alexandrescu.

Naşterea, amânată sine die

După Revoluţie, mentalitatea femeilor s-a schimbat. Ele au început să pună pe primul plan dorinţa de a face carieră. „Aşa s-a ajuns ca, în 2021, să avem această valoare sub 180.000 de nou-născuţi, un record negativ absolut. Din nefericire, în materie de natalitate, rezolvarea ei pe căi administrative este practic imposibilă. Naşterea unui copil nu o ia o femeie singură, ci împreună cu partenerul. Ori, românii au ajuns să amâne mereu şi data căsătoriei, şi mai ales data aducerii pe lume a primului copil”, punctează sociologul.

Această dată de aducere pe lume a unui copil tinde să se apropie de vârsta de 30 de ani. „Ori, la această vârstă, şi din punct de vedere biologic devine foarte complicat. Pentru a asigura un spor natural pozitiv, femeile aflate în perioada fertilă ar trebui să aducă pe lume fiecare câte trei copii. În termeni de demografie, aceasta înseamnă asigurarea unui indice de fertilitate peste 2. Indicele de fertilitate este, acum, la noi, de 1,7, mult sub rata de înlocuire”, mai spune Vladimir Alexandrescu.

Ce au făcut alţi europeni

Ţările din vestul Europei s-au confruntat cu fenomenul de declin demografic mult înaintea României, prin anii 1960-1970. „Prima ţară care a intuit gravitatea fenomenului a fost Franţa, care a trecut la un program complex de redresare cu rezultate destul de bune. Ei au mizat nu atât pe stimularea directă financiară a femeilor pentru a deveni mame, cât pe realizarea unui sistem care să le permită tinerelor mame ca la câteva luni de la naştere să poată să-şi reia activitatea profesională. Şi asta s-a putut face obligând angajatorii să construiască creşe, grădiniţe şi întregul sistem de servicii pentru copii, astfel încât, la trei luni de la naştere, mama să se poată întoarce la serviciul pe care îl avea, împreună cu copilul. Cel mic intra în îngrijire cu personal calificat, în anumite momente din zi mama avea pauze de alăptare şi în acest fel s-a stimulat revenirea natalităţii pe un trend crescător, iar Franţa a rezolvat problema”, a explicat Vladimir Alexandrescu.

Alte ţări din Vest au mizat pe imigraţie puternică. Un astfel de exemplu este Germania, doar că România nu are de unde importa forţă de muncă. Poate doar din Africa sau Asia. „O asemenea imigrare ar ridica mari probleme de adaptare, alte credinţe, alte obiceiuri. Deci, la noi, soluţia este să aplicăm nişte măsuri pe care le-au gândit şi francezii. Asta înseamnă timp, pentru că mentalitatea n-o schimbi într-un an. O măsură pe care o iei acum va avea efecte peste nişte zeci de ani. O generaţie înseamnă cam 20 de ani. O schimbare de mentalitate presupune un efort şi o coerenţă a politicilor de susţinere demografică pe o perioadă lungă şi să nu depindă de rotirea partidelor în Parlament”, conchide Vladimir Alexandrescu.

Duminică: Aşteptarea socială e să-ţi termini şcoala

În opinia sociologului Gelu Duminică, scăderea natalităţii în România are legătură în primul rând cu efectele comunismului. „România are cel mai accelerat trend descendent al populaţiei. Din păcate, numărul de nou-născuţi a tot scăzut an de an în România în ultimii 30 de ani. Au fost politici aberante în anii 1960-1970 – celebrul decret –, care au pus o presiune fantastică pe familie şi pe femei. În momentul în care lumea s-a eliberat, legea nu a mai existat şi libertatea a fost înţeleasă inclusiv în acest fel”, punctează Gelu Duminică.

În al doilea rând, adaugă specialistul, este vorba despre emanciparea femeii. „Când eram noi copii, pe la 25 de ani, presiunea socială era să ai copii şi să fii la casa ta. Vorbesc de anii 1990. În momentul de faţă, la 25 de ani dacă vrei să faci asta, toată lumea se uită cam strâmb la tine. Pentru că aşteptarea socială este ca prima dată să-ţi termini şcoala, să te pui pe picioare, eventual să vezi lumea şi apoi să te căsătoreşti. Vârsta la prima naştere a crescut fantastic, de la 20 de ani, în 1990, la 28 de ani, în momentul de faţă. Şi va creşte în continuare. Modelul cultural vestic a ajuns şi în Est. Aceasta înseamnă o nupţialitate la o vârstă mai înaintată, un număr de copii mai mic, o investiţie în mamă mult mai mare decât în spaţiul românesc şi aşa mai departe”, mai spune sociologul.

În al treilea rând, este vorba despre migraţie, multe familii româneşti aducând aporturi demografice în alte state, subliniază Duminică: „De ce? Pentru că în România e sărăcie multă, pentru că avem politicieni slabi, pentru că avem şcoală slabă, pentru că avem sănătate slabă. Cea mai mare provocare pe care România o are pentru dezvoltarea sa pe termen scurt şi mediu este provocarea demografică”.

Pentru a da un singur exemplu în acest sens, e suficient să spunem că, în momentul de faţă, o persoană activă susţine prin taxele şi impozitele sale o persoană dependentă – pensionar sau de alt fel. „În doar 15 ani, raportul va fi de 1 la 4. Adică o persoană activă va susţine 4 persoane, ceea ce este nerealist. Gândiţi-vă că în momentul de faţă munca este taxată la angajat şi la angajator cu 52% şi gâfâim. Dacă acum avem deficit pe sistemul de pensii, sistemul de sănătate arată aşa cum îl vedem, la fel şi sistemul educaţional, închipuiţi-vă ce va fi în momentul în care toată generaţia anilor 1960-1970 va ieşi la pensie!”, atrage atenţia sociologul.

Dacă nu face ceva, România va ceda sub propria greutate demografică, mai spune Gelu Duminică: „Oricât de ciudat ar putea părea, cele câteva zeci de mii de ucraineni care aleg să rămână în România pot fi o gură de oxigen pe care societatea românească o primeşte. Pentru că soluţia pe termen scurt este deschiderea graniţelor. Nu ai cum să echilibrezi demografic ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în lipsa unei politici de atragere a forţei de muncă existente la nivel global, în România. Acelaşi lucru l-au făcut şi societăţile din Vest. Nu întâmplător românii care au plecat acolo au găsit pâine şi sare, cum se spune, ci pentru că respectivele state erau conştiente printre altele că economiile lor trebuie să fie susţinute de forţă de muncă tânără pe care ele nu o mai puteau produce. Singura societate care are creştere demografică este cea franceză, care a avut o politică bine pusă la punct din anii 1970-1980 şi acum culege roadele”.

„Ca să ai doi-trei copii, vârsta la prima naştere ar trebui să fie 24 de ani. De la trei copii vorbim de spor demografic. Doi copii înseamnă doar conservarea populaţiei, unul înseamnă regres”, afirmă sociologul Gelu Duminică.