România cade sub Bulgaria şi Belarus la indicii pentru „siguranţa copilăriei”. Abandonul şcolar în creştere în România

Organizaţia internaţională „Save the Children”, a dat publicităţii un raport cu privire la riscurile la care sunt expuşi copiii din întreaga lume, România ocupând locul 54 din 175 de ţări monitorizate, în ceea ce priveşte securitatea copilăriei, cu o rată a abandonului şcolar în creştere, care accentuează vulnerabilitatea copiilor: 13,9 faţă de 12,1, anul trecut.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, organizaţia non-guvernamentală internaţională „Salvaţi Copiii” a elaborat un raport global, intitulat „Multiplele chipuri ale excluziunii”, ce arată cum cele trei fenomene cheie (războiul, sărăcia extremă şi discriminarea) sunt responsabile de privarea copiilor de copilărie, în întreaga lume. 

Raportul măsoară siguranţa copilăriei în 175 de ţări, curprinzând statele unde copilăria este cea mai ameninţată din cauza sănătăţii precare, a malnutriţiei, a excluziunii educaţionale, a exploatării copilului prin muncă şi a unor fenomene grave, cum sunt violenţa extremă, căsătoria timpurie şi naşterea în adolescenţă. 

România ocupă locul 54 din 175 în raport, faţă de locul 52 în anul precedent , la egalitate cu Mauritius şi sub ţări ca Bulgaria ori Tunisia (locul 48), Kazahstan (45), Ucraina (43), China (40) şi Belarus (35). Primul loc, în respectarea dreptului la copilărie, este ocupat de Slovenia şi Singapore, urmate de Norvegia, Suedia şi Finlanda. 

În ceea ce priveşte România, organizaţia Salvaţi Copiii România consideră că această înrăutăţire a indicilor din ţara noastră se datorează unor politici publice precare în ceea ce priveşte sistemul de educaţie. „Accesul la educaţie este un drept universal al copilului, fără de care şi celelalte drepturi sunt afectate. Un copil economic vulnerabil este o dată în plus expus riscurilor sociale prin menţinerea lui în afara sistemului de educaţie. Programele Şcoala după şcoală şi A doua şansă sunt indispendabile unui sistem coerent, iar noi, la Salvaţi Copiii, încercăm să dezvoltăm programe care să răspundă acestor nevoi”, este de părere Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Salvaţi Copiii România.

Vulnerabilităţile României surprinse de raportul global Multiplele chipuri ale excluziunii 

1. Mortalitatea sub vârsta de cinci ani

Lipsa unei acoperiri cu servicii medicale universale, precum şi lipsa unei alimentaţii suficiente şi o calitate slabă a apei potabile îi expune pe cei mai dezavantajaţi copii la un risc foarte ridicat de deces. Aceste cauze sunt valabile şi pentru România, care se numără printre ţările europene cu cel mai ridicat număr de decese ale copiilor sub cinci ani – 9,0 la o mie de naşteri, la mare distanţă de media europeană de 3,7.

Acest capitol înregistrează, totuşi, un progres, faţă de anul trecut, când rata mortalităţii sub vârsta de 5 ani se situa la valoarea de 11,1 decese la mia de naşteri. O îmbunătăţire mai accentuată a situaţiei la acest capitol, fără însă să însemne o apropiere de rata medie a Uniunii Europene, a înregistrat şi rata mortalităţii infantile la copii sub 1 an, în 2016, cu o evoluţie de la 10,1‰ în 2011, la 7,3‰ în 2016. Media europeană este de 3,5‰. 

2. Copii cu copii – riscurile sarcinii în adolescenţă

Efect al lipsei accesului la îngrijiri şi educaţie pentru sănătatea sexuală şi a reproducerii, rata naşterilor înregistrate în rândul adolescentelor între 15 şi 19 ani este cea mai îngrijorătoare, România înregistrând 34 de naşteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar două state prezintă o situaţie relativ mai gravă: Bulgaria şi Georgia, cu valorile de 36,8, respectiv 38,3 de naşteri. Este un semnal de alarmă faptul că România se confruntă cu un număr mai mare de naşteri în adolescenţă decât state precum Rwanda (25,6), Trinidad Tabago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6), Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21), India (23,3), Mauritius (28,3).

În 2016, dintr-un total de 189.780 de naşteri, 17.600 de fete cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani au devenit mame, iar 600 de bebelusi au fost aduşi pe lume de adolescente mai mici de 15 ani.  Datele Salvaţi Copiii România, obţinute în urma unei anchete sociologice de teren realizate în 2017, arată că şase din zece mame adolescente nu au avut niciodată acces la informaţii privind sănătatea reproducerii sau educaţiei sexuale, iar şapte din zece nu au beneficiat niciodată de planificare familială. 

3. Impactul devastator al căsătoriilor timpurii

Căsătoria înainte de vârsta de 18 ani reprezintă o încălcare a drepturilor copiilor şi este ilegală într-un număr tot mai mare de ţări. Căsătoria timpurie are consecinţe devastatoare pentru viaţa unei fete, a cărei copilărie se termină mult prea curând, prin intrarea forţată în perioada de maturitate şi maternitate, înainte de a fi pregătită din punct de vedere fizic şi mental. Ele se simt adesea lipsite de putere şi sunt private de dreptul la sănătate, educaţie şi siguranţă. Căsătoria timpurie îi afectează, de asemenea, şi pe băieţi, însă într-o măsură mult mai redusă decât în cazul fetelor.

În privinţa acestui indicator, România nu a ieşit din zona de risc, deşi legislaţia permite căsătoria doar între majori, copiilor mai mari de 16 ani fiindu-le permisă doar în cazuri excepţionale în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui şi cu autorizarea din partea instanţei de tutelă. Astfel, în România, 6,7% dintre adolescenţi cu vârsta între 15 şi 19 ani s-au căsătorit, procent mai ridicat decât cel din ţări precum Albania, Ghana, Namibia, Kazahstan, Mongolia, Iordania, Sri Lanka ori Swaziland.

4. Lipsa educaţiei ca factor de menţinere a copiilor captivi în sărăcie

La indicatorul neparticipare şcolară (copii în afara sistemului de educaţie) în ciclul primar şi gimnazial, România rămâne printre ţările care se confruntă în mod serios cu această problemă, cu un procent în creştere faţă de raportul din 2017 – de 13,9, faţă de 12,1, îngrijorător la nivel european. Continuând comparaţia cu statele europene, România este depăşită doar de Moldova, cu o rată a neparticipării şcolare de 17,9%. În ţări precum Bolivia, Congo, China, Haiti, Mexic ori Guyana, rata neparticipării şcolare a înregistrat scăderi semnificative, aflându-se la un nivel mai scăzut decât al ţării noastre.

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în 2016, 282.000 de copii din România, cu vârsta între 7 şi 17 ani, nu urmau nicio formă de învăţământ, iar în anul şcolar 2015/2016, 30.504 de copii din ciclul primar şi gimnazial şi 26.722 de liceeni sau elevi ai învăţământului profesional au abandonat şcoala. 

Deşi Legea 1/2011 privind educaţia naţională prevede, în mod imperativ, în art. 8, că ”Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”, acest deziderat a fost anual blocat invocându-se argumente de natură politică sau economică, în detrimentul obligaţiei fundamentale de asigurare a respectării dreptului la educaţie de calitate al copiilor. În România, cheltuielile pentru educaţie s-au situat, în perioada scursă de la adoptarea Legii 1/2011, la nivelul de 3% din PIB, cu o creştere în 2016 (3,03% în 2012, 2,8% în 2013, 3,0% în 2014, 3,1 în 2015 şi 3,7% în 2016), fiind una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană , a cărei medie a înregistrat 4,7% în 2016, ţări precum Ungaria, Slovenia, Polonia şi Estonia alocând între 4,9% şi 5,9%. 

5. Rata omuciderilor cu victime copii şi adolescenţi

Rata omuciderilor se calculează ca procent la 100.000 de persoane între 0 şi 19 ani. România a înregistrat un procent de 0,5, plasându-se, în Uniunea Europeană, printre ţările cu un nivel ridicat de victime ale violenţei extreme, doar cinci ţări având o rată mai ridicată (Lituania, Germania, Letonia, Finlanda şi Suedia).

“Mai mult de jumătate dintre copiii din întreaga lume îşi încep viaţa cu un handicap, pentru că sunt fete, pentru că sunt săraci sau pentru că sunt nevoiţi să crească într-o zonă de război. Căsătoria timpurie, exploatarea prin muncă şi malnutriţia sunt fenomene care privează un copil de copilărie. Fără intervenţie rapidă, nu vom putea să ne îndeplinim promisiunea făcută acum trei ani de către fiecare ţară la reuniunea ONU, aceea ca, până în 2030, fiecare copil să supravieţuiască şi să fie protejat. Guvernele pot şi trebuie să facă mai mult, pentru a da fiecărui copil cel mai bun start în viaţă. Faptul că state cu niveluri similare de venit manifestă astfel de diferenţe în privinţa siguranţei copilului arată că politicile publice, finanţarea şi angajamentul politic fac o diferenţă esenţială”, susţine Helle Thorning-Schmidt, CEO al Save the Children International.