Retea de escroci, specializata in recuperarea ilegala de TVA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Trei patroni au fost arestati, dupa stabilirea unui prejudiciu de 20 de miliarde de lei * Reteaua lucra in complicitate cu angajati din Sucursala Bacau a Bancii Transilvania si cel putin cu un functionar de la fisc

Parchetul Curtii de Apel Bacau a dispus vineri arestarea a trei patroni bacauani banuiti a fi capii unei veritabile retele formate din 14 firme si specializate in recuperarea ilegala de la stat a TVA-ului. Afacerea a fost demontata in vara anului trecut de catre comisarii Garzii Financiare Bacau, dupa cateva luni de investigatii minutioase, si s-a soldat cu constatarea unui prejudiciu la bugetul de stat de aproximativ 20 de miliarde de lei. Cei arestati vineri - Bogdan Bulea, Cristinel Dascalu si Aurel Buga - pusesera la punct, impreuna cu alti complici, un mecanism diabolic de a recupera TVA-ul de la stat. Ei au speculat o prevedere legala, menita a sprijini IMM-urile, potrivit careia firmele care fac investitii pot sa solicite returnarea de la stat a TVA-ului daca au achitat integral valoarea bunului cumparat si au facut achizitii timp de cel putin trei luni. Doua erau metodele prin care patronii arestati reuseau sa incaseze necuvenit bani de la buget. Prima consta in vanzarea unor active inexistente intre firme apartinand initiatorilor, la preturi din ce in ce mai mari, mimand astfel efortul investitional. Ultima firma incasa TVA-ul de la fisc, in timp ce firmele din amonte, pentru a nu-si plati TVA-ul datorat, erau pe rand cesionate unor afaceristi arabi, dupa deja consacrata metoda a firmelor-fantoma. Cea de-a doua metoda era achizitionarea unor active la preturi mici, plimbarea lor, prin vanzari succesive, in lantul firmelor implicate, la preturi din ce in ce mai mari, menite sa "ingrase" si TVA-ul, operatiuni urmate de aceiasi doi pasi finali: incasarea TVA-ului de catre cumparatorul final si transformarea in "fantome" a celorlalte firme implicate. Una din conditiile puse de lege era insa achitarea integrala a investitiei, fapt care reclama ca cei implicati sa detina, totusi, semnificative sume de bani. Aceasta problema a fost rezolvata cu complicitatea unor functionari din sucursala Bacau a Bancii Transilvania, printr-un mecanism tip suveica. De exemplu, pentru o presupusa investitie de 12 miliarde de lei, Aurel Buga a virat din contul personal in contul firmei sale suma de 300 de milioane de lei. Banii au ajuns apoi la firma "vanzatoare", a lui Bogdan Butea, de unde au luat calea contului personal al lui Butea. Acesta i-a returnat mai departe in contul personal al lui Buga, care la randul sau si-a imprumutat din nou firma cu aceeasi suma. Operatiunea s-a derulat de 38 de ori, in cateva minute, astfel incat la final parea a fi vorba de o investitie de aproape 12 miliarde de lei. Cei trei patroni arestati sunt insa doar varful aisbergului. Ar trebui sa mai aflam vesti despre implicarea functionarilor bancari, din aceeasi sucursala care a stat la baza scandalului Banca Transilvania, si mai ales despre functionarii din fisc care au aprobat cu atata usurinta, si fara verificarile de rigoare, returnarea TVA-ului. Potrivit surselor noastre din Directia Finantelor Publice Bacau, a existat un singur functionar care a aprobat returnarea TVA-ului pentru intreaga retea si acesta avea, la acea data, o mare calitate: sotia sa era presedintele uneia din instantele bacauane. Intre timp, dupa ce Garda a intrat serios pe fir, el a plecat discret din DFP Bacau, iar sotia sa nu mai este presedinte de instanta.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite