Prin chelfăneală, către fericire!

Oricât şi-ar da silinţa organizaţiile de profil să pună stăvilă fenomenului, părinţii continuă să-şi croiască progeniturile, cu mai mult sau mai puţin foc. Pentru a controla violenţa

Oricât şi-ar da silinţa organizaţiile de profil să pună stăvilă fenomenului, părinţii continuă să-şi croiască progeniturile, cu mai mult sau mai puţin foc. Pentru a controla violenţa parentală, preşedintele unui stat decide ca micile corecţii fizice să se petreacă în cadru organizat, contra unei taxe adecvate. Astfel se clădeşte "Palatul chelfănelii", impozant edificiu unde copiii o încasează raţionalizat, iar părinţii se defulează, după datina strămoşească a tuturor ţărilor lumii. În paralel, preşedintele simte vistieria ţării rumenindu-se ca un cozonac la focul cuptorului său mintal.

Romanul de mic litraj "Palatul chelfănelii", scris de Pascal Bruckner, s-a ivit pe raftul românesc în 1991, la Editura "Babel", în traducerea Sandei Reinheimer. Momentan, cartea e disponibilă la Editura "Trei", păstrând traducerea amintită.
124 de pagini, 14,9 RON, an de |apariţie 2005.

Preşedintele n-are decât patru clase, pentru că cel mai adesea şefii de state ştiu să se oprească la timp cu studiile, dar fâlfâirea geniului e uşor de recunoscut în decretul pe care îl emite. Pe tronul ţării sale de buzunar - situată "undeva între Elveţia, Franţa, Germania, Asia şi Africa" - Preşedintele pare aşezat pe-un muşuroi cu furnici: n-are stare, deloc nu are. Ne aflăm în pragul anului 2000, iar dictatorii, pentru a rezista, trebuie să se remarce prin iniţiative care să-i salte atât în ochii opiniei publice internaţionale, cât şi în ai propriilor popoare. Dacă aceste iniţiative mai aduc şi arginţi la buget, cu atât mai bine.

Apare, prin urmare, pe harta ţării, "Palatul chelfănelii", a cărui folosinţă se vrea o dublă lovitură: financiară şi de imagine. "Palatul chelfănelii" e prevăzut cu 14 etaje, unde copiii ţării o iau pe coajă echitabil, civilizat, sub supraveghere strictă: "La etajul întâi se trage de urechi; la etajul al doilea se dau perechi de palme; la etajul al treilea copiii sunt puşi la colţ...; la al şaptelea se distribuie jordii." Organizare nemţească, ce mai!

Cetăţeanul care administrează smotoceala, clientul, trebuie să sară cu banul, la fel ca spectatorul pregătit să guste pe viu show-ul. Iar copilul caftit are şi el avantajele lui: în primul rând, şi-o ia de la o persoană necunoscută, lipsită deci de orice resentiment, şi-apoi numărul de bătăi lunare este egal cu al tuturor mucoşilor patriei. Desigur, unii mititei ar putea obiecta că la casele lor n-o încasau niciodată, dar alţi copii "primeau câte o porţie dublă, sau triplă", ceea ce constituia o inechitate. Aşa că, până la urmă, cum magistral explică însuşi Preşedintele, "echilibrul a fost restabilit."

Succesul noii zidiri este uriaş, "Palatul chelfănelii" devine o instituţie majoră nu numai în stat, ci şi în lume. "Ţara capătă pe plan internaţional o aureolă umanitară şi finanţele, un sprijin serios." Iar perspectivele sunt strălucitoare, palatul urmând "să fie curând cotat la Bursă." Poporul ajunge cât ai clipi dependent de noul drog - pe care-l putem numi "defularea prin scatoalcă" -, iar visele Preşedintelui n-au nevoie de invitaţie specială pentru a depăşi, în zbor, graniţele ţărişoarei sale. El năzuieşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât să livreze şi la export invenţia sa revoluţionară, "să-şi vândă găselniţa ţărilor mai bogate, Statelor Unite de exemplu. Ah, să inaugureze un Palat al Chelfănelii pe Broadway...!" Gândea corect Preşedintele, căci un "Palat al Chelfănelii" deschis pe Broadway ar fi falimentat în mod sigur teatrele care asigură faima acestui areal.

Cum stă scris în astrele multor succese, vine la un moment dat şi criza: apar excesele, corupţia, evaziunea... Multe pramatii de copii merg până acolo încât, "de acord cu părinţii lor, îşi pun în gând să trişeze şi-şi cos, sub chiloţi, cauciucuri vechi sau o umplutură groasă de lână şi de cârpe care atenuează durerea." E plănuită chiar o răscoală, o lovitură de palat, pusă la cale de membrii asociaţiei "Trei peri în barbă", organizaţie compusă din adolescenţi, din candidaţi la primele tuleie, cum le arată şi numele.

Toate astea îl amărăsc pe şeful statului. Preşedintele se simte deodată asemenea artistului nimerit într-un secol ingrat. Nu-i place că este contestat, dar nici Van Gogh n-a păţit altfel cu orbeţii lui de contemporani. În culmea dezgustului, Preşedintele închide palatul şi-şi prepară zbughirea în liniştea ozonificată a Elveţiei, unde conturile sale secrete îl aşteaptă, cuminţi. Dar tragedia abia acum începe, căci...

Căci repercusiunile îşi arată hâzenia plenară. În primul rând, poporul îşi dă brusc seama că nu mai poate trăi fără doza de buşeală; în lipsa caftelii contra cost, nervozitatea creşte, creşte, creşte, iar defularea îşi caută alte debuşee. Pe stradă, oamenii se iau unii de alţii, căutând gâlceava care conduce la cotonogeala izbăvitoare, la fel de preţioasă ca oxigenul. Chelnerii aruncă "tăvile cu mâncare în capul clienţilor", iar drept răspuns, "aceştia îi împung cu furculiţele:" Războiul se extinde pe toate palierele, nicio tranşee nefiind neglijată. "Automobiliştii urcă pe trotuar ca să-i calce pe pietoni, care sparg cu picioarele farurile şi geamurile maşinilor care staţionează." Nimeni nu este iertat, nici măcar reprezentanţii statelor străine. "La recepţiile diplomatice, servitorii varsă paharele cu şampanie în capul ambasadorilor..."

Isteria nu uită pe nimeni şi curând este "războiul tuturor contra tuturor: generaţii, sexe, care trăiseră până atunci în bună înţelegere, se urau acum de parcă ar fi fost dintotdeauna duşmani." Scatoalca e moneda neoficială a ţării, care circulă furibund: "Soţul i-o promite soţiei, fratele - surorii, vărul - verişoarei, şi chiar bebeluşii când vin pe lume le jură părinţilor lor că o să le scarpine spinarea." Clocotul agresivităţii îşi face simţită prezenţa încă de la nivelul spermatozoizilor: "Până şi în testiculele bărbaţilor, în picăturile de sămânţă, se aud strigătele războinice ale milioanelor de fiinţe pe care le conţin!"

Dar nu numai distribuitorii de scatoalce sunt dependenţi, ci şi încasatorii. Puştanii - altoiţi până mai ieri la bucile goale, bumbăciţi şi snopiţi - căpătaseră gustul vergilor sau palmelor primite şi acum oftează după ele. Plini de speranţă, ies noaptea la agăţat, cerşind palme şi şuturi corespunzătoare, în schimbul unor şpăgi mai mici sau mai mari. Se-nţelege că, până la apariţia unor palate clandestine ale chelfănelii, bine camuflate de ochiul autorităţilor, nu mai e decât un pas. Palatele clandestine conţin "copii răpiţi în drum spre şcoală sau când ieşeau de la brutărie", marfă excelentă pentru "clienţii bogaţi", care au pe spinarea cui se răcori.

In mod cert, republica a înnebunit, aşa cum doar republicile se pricep s-o facă. Republica visează urât, se trezeşte transpirată şi are nevoie de comprese reci şi de calmante. Republica ar merita internată într-un spital cu profil psihiatric, la o secţie pentru bolnavi periculoşi, o secţie din aia unde se ia clanţa. Republica e beteagă, difuzându-şi beteşugul în marea masă a populaţiei. Simultan, apare "o nouă boală, cea a extremităţilor umflate: mâini şi picioare se umflă, clocotind de palme sau lovituri virtuale. Dacă o persoană atinsă de această boală nu dă în cineva în următoarele 48 de ore, pielea i se crapă, i se usucă şi cade." Seara, la câte o defulare telefonică, cetăţenii îşi recunosc unul altuia, cu îngrijorare crescândă: "Preşedintele a făcut din noi nişte sălbăticiuni, nu ne mai recunoaştem." Asta-i menirea preşedinţilor, parcă ce poţi să faci!

Soluţia, bineînţeles, e doar una: "Palatul chelfănelii" trebuie rebranduit şi redeschis. Rebranduirea, precum se ştie, se vrea un pas înainte: în cazul "Palatului chelfănelii", progresul înseamnă că nu doar picii trebuie s-o ia pe coajă, ci şi adulţii. Astfel, preşedintele are ocazia să-şi vadă ceea ce nici cu visul nu visase: un "comunism al snopelii", la care poate şi noi năzuim pe ascuns. Rebranduirea câştigă toate sufragiile, toată populaţia-n păr având de câştigat de pe urma ei: femeile durdulii primesc "loviturile la fund şi pe şolduri, astfel încât sângele pus în mişcare reduce stratul de grăsime şi grăbeşte dispariţia celulitei"; "îndrăgostiţii, timizii, strecoară alesei inimii câte un bilet să vină să-i pălmuiască după plac"; iar în fiecare lună "au loc bătăi cu perne, unde participanţii sunt obligaţi să concureze în pijama." "Palatul chelfănelii" ajunge "locul cel mai şic din capitală", iar cartea bestseller a acestei perioade nu poate purta decât titlul "Prin chelfăneală, către fericire!"

Palatul chelfănelii" e cartea ideală pentru vacanţă. Ea e ca o aventură pe plajă: se consumă repede şi lasă amintiri lungi cât coada de cometă. Avantajul unei astfel de opere inteligente e că fiecare înţelege ce vrea. Se poate întâmpla ca omul să nu înţeleagă nimic, ceea ce iarăşi nu-i cu supărare.