Presupușii criminali ai milionarului din Arad s-au îmbogățit peste noapte după îndeplinirea misiunii

0
Publicat:

Cei doi bărbați, suspectați de moartea milionarului Ioan Crișan, s-au îmbogățit „peste noapte”, la scurt timp de la dispariția omului de afaceri arădean. La peste trei ani de la actul criminal, aceștia au o situație financiară precară.

Afaceristul Ioan Crișan a fost ucis pe 29 mai 2021 Foto: Arhivă
Afaceristul Ioan Crișan a fost ucis pe 29 mai 2021 Foto: Arhivă

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis arestarea preventivă a Laurei Oana Bîlcea (fostă Crișan), fiica omului de afaceri Ioan Crișan, dar și a altor două persoane, Sebastian Ilie Bulbuc şi Adrian Bogdan Horodincă.

Cei doi bărbați sunt acuzați că au introdus un dispozitiv exploziv improvizat în mașina milionarului pe care l-au detonat de la distanță, în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea unui supermarket din municipiul Arad.

Victima a decedat ca urmare a exploziei și a incendiului care a avut loc ulterior, iar autoturismul a fost complet distrus. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 29 mai 2021.

Acuzați că „au acționat din interes material”

Procurorii susțin că inculpații au fost instigați la comiterea faptei de către fiica lui Ioan Crișan.

Cei doi bărbați sunt cercetați pentru omor calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive, în timp ce Laura Oana Bîlcea pentru instigare la omor calificat în varianta violenței în familie, instigare la distrugere și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.

Bărbații sunt acuzați de procurori că „au acționat din interes material”. Pentru a dovedi acest lucru, anchetatorii au prezentat în referatul de arestare preventivă situația materială a inculpaților Sebastian Ilie Bulbuc şi Adrian Bogdan Horodincă înainte de moartea lui Ioan Crișan, după moartea milionarului și cea din prezent.

Se observă, la ambele persoane, o creștere nejustificată a veniturilor la scurt timp după dispariția omului de afaceri.

Situația materială a familiei Bulbuc a fost, în timp, mai degrabă precară, cu excepția unei perioade relativ scurte de după comiterea faptei, când, potrivit învinuirii din prezentul dosar, a fost plătit de Bîlcea Laura-Oana”, arată procurorii, care mai susțin că soldul contului inculpatului era de 0 lei (în perioada analizată - 01 martie 2021 - 01 martie 2022).

În a doua parte a anului 2021, anchetatorii susțin că Sebastian Ilie Bulbuc și-a renovat locuința, cheltuind peste 30.000 de euro. De asemenea, și-a cumpărat o mașină, în valoare de 4.000 de euro, precum și „bijuterii, papagal în valoare de 5.000 de lei sau ustensile relativ scumpe de pescuit”.

Situația financiară din prezent: „Suntem pârliți”

Mai mult, în perioada 2022-2023, potrivit declaraţiei sale, dată în calitate de martor în dosar, a susținut că a dat împrumut unei persoane din anturajul său suma de 13.000 de euro.

Inculpatul Bulbuc Sebastian Ilie a justificat resursele financiare cu veniturile din moştenirea bunicului în sumă de 20.000 euro, aspect recunoscut ca fiind fals chiar de inculpat”, se arată în motivarea judecătorilor ÎCCJ.

În prezent, starea financiară a familiei a revenit la nivelul avut anterior. „Nu știu, ți-o trebuit să mergem în concediu, dar noi suntem pârliți”, îi spune soția, în această vară, potrivit informațiilor din dosar.

A plecat spre Viena în ziua morții afaceristului

În mod similar se prezintă și situația financiară a lui Adrian Bogdan Horodincă. Procurorii arată că acesta a plecat spre Viena, chiar pe 29 mai 2021, în ziua în care a murit omul de afaceri Ioan Crișan. Ulterior, s-a întors în țară în august 2021.

Soldul contului inculpatului Horodincă Adrian Bogdan la data de 09 iulie 2021 era de 415,03 lei, reprezentând alocația copilului, iar la data revenirii din Austria, în data de 9 august 2021, era de 619,03 lei.

În luna august 2021 (prima reîntoarcere în ţară, după plecarea din 29 mai 2021) inculpatul Horodincă Adrian Bogdan a achiziţionat un autoturism BMW cu suma de 5.000 - 6.000 de euro, fără negociere, plătind în numerar şi solicitându-i vânzătorului menţionarea în contract a unei sume mai mici”, se menționează în dosarul de la ÎCCJ.

Cheltuielile efectuate de acesta sunt cu mult superioare veniturilor sale. La finalul anului 2021 inculpatul ar fi închiriat o hală, plătind în avans chiria pentru 4 luni (700-800 euro). În septembrie 2021, acesta a mai achiziţionat un autoturism cu preţul de 2.000 euro (aşa cum figurează în contract).

Ulterior, în noiembrie 2021, a achiziţionat pe numele bunicului său o casă în localitatea Sâmpetru German (județul Arad), contra sumei de 5.000 de euro.

Înalta Curte subliniază că toate bunurile achiziționate de Horodincă erau făcute pe numele bunicului, neavând înregistrat pe numele său vreun imobil sau autovehicul. 

În anul 2024, situația sa financiară nu mai era la fel de bună. Anchetatorii spun că a încercat să se împrumute 50 de lei pentru a băga combustibil la mașină. „N-am benzină, n-am bani, n-am niciun ban. Nimic n-am”, a spus bărbatul într-o convorbire telefonică avută cu o altă persoană.

Procurorii încearcă să demonstreze că standardul de viaţă al celor doi inculpaţi, Bulbuc şi Horodincă, s-ar fi îmbunătăţit semnificativ, în anul 2021, ca urmare a unor plăţi efectuate către aceştia (direct sau indirect) de către Laura Oana Bîlcea, fiica afaceristului omorât.

Procurorii arată în referatul de arestare preventivă că, la data de 9 iunie 2021, femeia a retras de la bancă, în baza certificatului de moștenitor, din contul care a aparținut tatălui său, suma de 101.440 euro în numerar.

Deși inculpata susţine că „din retragerile de numerar ar fi creditat firma şi ar fi plătit o sumă mare de bani pentru autorizarea puţului de apă termală de pe terenul firmei”, cheltuiala nu ar fi reală, fiind respinsă inclusiv de angajații firmei. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite