Jane Austen
0Jane Austen a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieţii interioare a femeilor şi nu numai, Austen a devenit fără
Jane Austen a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieţii interioare a femeilor şi nu numai, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influenţă deosebită asupra tuturor cititorilor săi.
S-a născut într-o familie mare şi unită alături de care şi-a trăit toată viaţa. La început educaţia şi-a primit-o de la tatăl şi de la fraţii ei, dar şi prin intermediul cititului. Educaţia sa formală a luat sfârşit când a părăsit şcoala Mânăstirii din Reading după un an şi jumatate, cu puţin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor şi Marianne. Apoi s-a îndragostit.
Jane l-a întalnit pe Tom Lefroy la Hampshire în anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londra pentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însa nu se mai cunoaşte nimic despre relaţia lor până în toamna lui 1798 când s-au despărţit. Aceşti doi ani s-au numarat printre cei mai fructuoşi din viaţa lui Jane. După ce s-a întors de la Londra a scris Mândrie şi prejudecată, apoi a rescris Elinor şi Marianne sub titlul de Raţiune şi simţire şi, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris un roman timp de peste zece ani.
Apoi, în decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soţie pe Jane şi ea acceptă. A doua zi, işi retrage acceptul. La câteva luni mai târziu vinde Mânăstirea Northanger unui editor pentru 10 £ dar aşteapta în zadar publicarea cărţii.
Tatăl ei moare în 1805. În 1809 se muta în Chawton, satul Hampshire unde îşi lansează în sfârşit, cariera de romancieră. A terminat Persuasiune cam la un an înainte de moartea sa provocată de boala Addison pe 18 iulie 1817.
Suportul stabil al familiei sale a fost esenţial în dezvoltarea lui Austen într-un scriitor profesionist. Perioada în care Jane şi-a dezvoltat capacităţile artistice au început în adolescenţă şi a durat până la vârsta de treizeci şi cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante şi l-a început pe al patrulea.
Din 1811 până în 1815, prin apariţia romanelor “Raţiune şi simţire”(1811), “Mândrie şi prejudecată”(1813), “Parcul Mansfield” (1814) şi “Emma”(1815), ea a obţinut success ca scriitor. A mai scris alte două romane, “Mănăstirea Northanger” (scris între anii 1798 - 1799 şi revizuit mai târziu) şi “Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa în 1817, şi l-a început pe un al treilea (denumit eventual “Sanditon”), dar a decedat înaintea finalizării sale.