Grandomania salii goale

Daca exista un pericol real pentru partid, acesta vine din interior", spunea unul din vorbitorii de vineri seara, de la tribuna Conferintei PSD Bucuresti. Din pacate, in acel moment sala Teatrului

Daca exista un pericol real pentru partid, acesta vine din interior", spunea unul din vorbitorii de vineri seara, de la tribuna Conferintei PSD Bucuresti. Din pacate, in acel moment sala Teatrului National, in care au fost adunati pesedistii, era jumatate goala, iar cei ramasi ardeau de nerabdare sa o stearga cat mai repede. Buletinul de vot fusese introdus in urne, ceea ce le daduse bucurestenilor inregimentati in PSD sentimentul datoriei implinite: au venit, au votat si au plecat. Conducerea organizatiei nu a putut sa opreasca exodul din sala imediat dupa momentul votarii, cu toate ca pana atunci facuse tot ce putuse ca spectacolul pus in scena sa fie cat mai grandios. Mai intai, intrarea triumfala a presedintelui PSD, in acordurile Marsului Gloriei din Aida, apoi un film despre realizarile PSD si ale presedintelui sau actual dupa modelul jurnalelor de pe vremuri, ce rulau inaintea filmelor artistice. Totul era aidoma: lauda partidului, realizarilor sale, presedintelui sau si oamenilor muncii. Ca intr-o farsa a istoriei, textul era acelasi, tiparul filmului identic, doar personajele schimbate. Nu au lipsit imaginile alternante cu muncitorii din fata strungului, cu ale femeilor plimband fericite in parc copilasii tarii si, bineinteles, cu presedintele Nastase facand vizite de lucru. Iar vocea crainicului, grava si mobilizatoare, anuntand: "Si partidul nostru a facut...". Doar dupa ultimele cadre iti mai reveneai in fire si iti dadeai seama ca, totusi, exista alegeri libere. Imaginile electorale difereau de celelalte. In campanie, eroul PSD, Adrian Nastase, inainta prin multimea stransa in jurul sau. Dupa alegeri, el devine bun de patrimoniu, pazit cu sfintenie de SPP de atingerile septice ale taranilor si intelectualilor. Prin simetrie, s-a dorit ca si finalul sedintei de partid sa fie la fel de orbitor ca si debutul. Cu focuri de artificii izbucnite din podeaua scenei, confetti, globulete in culoarea partidului - albastru, si Adrian Nastase pe post de Mos Craciun, impartind pungute cu dulciuri unor copii care au cantat splendid cantece de iarna, aducand candoarea in mijlocul unui viespar politic. Spectacolul de la Bucuresti s-a vrut unul care sa mascheze, prin regie, problemele care framanta organizatia Capitalei. Din manifestarile galeriilor prezente vineri, s-a putut observa cu usurinta ca lupta pentru sefia organizatiei este una care nu se va incheia cu realegerea lui Dan Ioan Popescu, chiar daca acesta are sustinerea declarata a presedintelui PSD, Adrian Nastase. Contracandidatul sau, netrecut pe buletinele de vot, este fara indoiala Sorin Oprescu, cel ce se bucura de simpatia aripii mai tinere a pesedistilor bucuresteni. Cu un mod de adresare mai direct si total atipic, Oprescu ramane varianta de suflet a tineretului, categorie mai usor dispusa sa treaca cu vederea esecurile de la Primaria Capitalei. Conducerea centrala, in schimb, merge pe eficienta de furnica a lui Dan Ioan Popescu, care a reusit sa aduca Bucurestiul la nivelul unei organizatii adevarate, atribuindu-i acestuia in totalitate, victoria de la sectoare. O confruntare directa intre cei doi nu a avut loc pana acum. Adevaratul raport de forte va fi cunoscut si validat numai printr-un vot. Bucurestiul ramane in continuare o problema pentru ca nu reuseste sa sparga acea bariera psihologica a unui electorat emancipat inclinat inca sa-si acorde votul partidelor de dreapta, chiar daca unele dintre ele sunt in afara Parlamentului. Neputinta PSD de a pune stapanire si pe electoratul Capitalei, asa cum a facut-o cu cel din tara, isi poate avea explicatia si in faptul ca bucurestenii sunt ceva mai aproape de centrul puterii si simt pe pielea lor cum PSD devine tot mai mult un partid-stat cu manifestari megalomane: de la sirenele antemergatoarelor din multele coloane oficiale, pana la cozile care se fac la sediul partidului pentru pupaturi de ziua de nastere a liderului actual si la eforturile de a umfla catastifele de partid cu tot mai multe nume de inregimentati. Pericolul pentru PSD vine intr-adevar din interior si, nu de putine ori, in ultima vreme lideri de pe diverse paliere si-au exprimat ingrijorarea fata de proportiile tot mai mari pe care le ia partidul. De la 150.000 membri, in ianuarie 1997, cati mai avea PDSR dupa esecul in alegeri, a ajuns la aproape 400.000 inainte de momentul listelor pentru anul electoral 2000, pentru ca, acum, sa aiba 700.000 membri, cu tendinta de crestere. Ca intr-un aspirator, in PSD intra si gunoaie atrase de succesul guvernarii, ceea ce va improsca cu mizerie partidul in momentul unei rabufniri. Pozitia puternica pe care o are Nastase este rezultatul unei strategii care a reusit sa mentina echilibrul intre generatia noua a PSD si cea veche, dar daca acest echilibru va fi rupt, mai devreme decat ar impune-o evolutia fireasca, atunci partidul va intra in criza. In ce masura guvernantii vor sti sa-si exploateze momentul actual de glorie, ramane de vazut. Cert este ca, daca partidul se va complace in automultumire si grandomanie, electoratul va actiona ca atare, iar PSD va trece din nou prin experienta pierderii puterii.