Discriminarea, o problemă sensibilă în relaţia angajat - angajator. În ce condiţii apare aceasta la locul de muncă

Discriminarea la locul de muncă este des întâlnită în România, spun specialiştii. Cu toate acestea, numărul de plângeri în materie de discriminare este unul mic. Asta pentru că, de cele mai multe ori, angajaţii se tem să nu-şi piardă locul de muncă. Fenomenul distriminării este unul extins, în ciuda eforturilor legislative de combatere al acestuia.

Concret, în România, Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 stabileşte cadrul legal general în materia prevenirii şi sancţionării discriminării, inclusiv la angajare şi în relaţiile de muncă şi interzice orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.

„Discriminările la angajare şi în relaţiile de muncă sunt destul de des întâlnite în România. Cu toate acestea, în România se înregistrează un număr destul de redus de plângeri în materia discriminării, cel mai probabil din cauza temerii angajaţilor de a nu fi concediaţi sau de a nu suferi anumite consecinţe negative ca urmare a plângerii. În plus, alte obstacole de care un potenţial reclamant se loveşte sunt termenele lungi, costurile implicate, precum şi neîncrederea în obţinerea unei soluţii favorabile”, a declarat Ana Maria Plăcintescu, avocat, potrivit unui comunicat de presă.

În ce condiţii apare discriminarea la locul de muncă

Potrivit acesteia, discriminarea în relaţiile de muncă poate apărea la recrutare şi la angajare, la stabilirea sau majorarea salariului, la stabilirea sau schimbarea condiţiilor de muncă, la formarea profesională şi la oportunităţile de promovare, precum şi la concediere.

În consecinţă, adaugă Plăcintescu, criteriile stabilite de angajator pentru selecţia şi recrutarea candidaţilor trebuie să aibă o justificare obiectivă, rezonabilă şi proporţională cu scopul urmărit. În practică, angajatorii au fost sancţionaţi pentru condiţionarea ocupării locurilor de muncă pe  criteriul de sex, vârstă, etnie, domiciliu sau categorie socială, criterii care, ţinând cont de situaţia de fapt, nu justificau instituirea unui tratament diferit.

În ceea ce priveşte aspectele procedurale privind soluţionarea reclamaţiilor privind discriminarea în relaţiile de muncă, persoana care se considera discriminata poate adresa o sesizare către CNCD, în termen de un an de la data savârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunostinţă de savârşirea ei.

„Soluţionarea se face în termen de 90 de zile de la data sesizării, prin Hotarâre a Colegiului director al CNCD, ce poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ. De asemenea, persoana care se considera discriminata se poate adresa directinstanţei de judecată, necondiţionat de sesizarea CNCD, în termen de 3 ani de la data savârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de savârşirea ei”, a subliniat şi Ileana Lucian, avocat.

CNCD: discriminarea pe criteriu de vârstă e ilegală 

„Avem plângeri pe domeniul relaţiilor de muncă şi pentru discriminare pe criteriu de vârstă. Pe date concrete, femeile trecute de 40 de ani şi bărbaţii trecuţi de 45 de ani îşi găsesc foarte greu un serviciu, asta din cauza unei prejudecăţi pe care o au angajatorii, care sunt de părere că persoanele respective nu mai sunt productive pe piaţa muncii. Total greşit, o astfel de atitudine se sancţionează şi este ilegală”, a explicat Asztalos Csaba Ferenc, preşedintele CNCD. 

Astfel, la nivelul anului 2012, cele mai multe petiţii (38%) au fost primite în legătură cu accesul la angajare şi profesie, tendinţa păstrându-se în decursul ultimilor ani, se arată în ultimul raport de activitate al CNCD. 

Concret, reprezentanţii consiliului au avut de soluţionat cinci cauze de discriminare la angajare pe criteriu de vârstă la nivelul anului 2012, asta după ce în 2011 au existat nu mai puţin de 16 astfel de cauze.

Pe aceeaşi temă:

Discriminarea muncitorilor trecuţi de 45 de ani, un fenomen care ia amploare. „Sunt strungar şi vreau să muncesc”

În România, persoanele trecute de 45 de ani se consideră nedreptăţite pe piaţa muncii. Cei mai mulţi angajatori refuză să cheme la interviu persoanele incluse în această categorie deoarece consideră că au o capacitate de muncă redusă. Astfel că atunci când sunt întrebaţi susţin că nu au suficiente resurse pentru a-i plăti. Prin urmare, preferă să angajeze tineri mai puţin experimentaţi.