Directorul medical de la Ambulanţă: Salvarea a devenit policlinică mobilă
0Cazul bărbatului de 38 de ani din Bucureşti care a murit sub ochii îngroziţi ai familiei în timp ce aştepta ambulanţa, care a ajuns la locuinţa acestuia după 30 de minute, a intrat şi în atenţia Poliţiei. Asta după ce marţi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Ministerului Afacerilor Interne au anunţat că au demarat o anchetă în acest caz.
Astfel, ieri, oficialii Poliţiei Capitalei au anunţat că s-au autosesizat şi au demarat o anchetă proprie.
În acelaşi timp, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, pe lângă presiunea zilnică, mai este o presiune – încercarea de a găsi vinovaţi pentru situaţia de luni seară, când la ora 18.39, ora la care familia bărbatului a sunat la 112, toate echipajele SABI erau plecate în misiune.
De regulă, cele mai multe solicitări se primesc după ora 18, spune medicul Cristian Grasu, directorul medical. „Vârful de încărcare este între orele 18.00 - 21.00. Oamenii ajung acasă de la serviciu şi până vine noaptea simt nevoia să-şi rezolve toate problemele, inclusiv pe cele de sănătate”, arată doctorul.
Astfel, mulţi pacienţi apelează la salvare în exces şi, nu de puţine ori, îşi exagerează simptomele. „Noi ne bazăm pe declaraţiile celui care sună. Aşa că putem să alergăm ca disperaţii către un copil care a căzut din pat în timp ce un om cu infarct aşteaptă aceeaşi resursă pentru că mai multe nu avem. Copilul are o banală zgârietură, iar cardiacul moare”, spune Cristian Grasu.
Totuşi, potrivit procedurii, copiii şi gravidele au prioritate în urgenţe. „Nu ne propunem decât să ajutăm. Ăsta e motivul pentru care nu refuzăm niciodată niciun apel, chiar dacă ştim că vin de la persoane care au mai chemat de zeci de ori salvarea”, a explicat doctorul.
„Aveţi sirene şi girofar, folosiţi-le!”
Miercuri, ora 9.00. Serviciul de Ambulanţă Bucureşti semăna cu un stup de albine după ce au înflorit salcâmii. O mână de oameni încearcă să gestioneze sute de cazuri primite prin numărul de urgenţă 112. Unele sunt mai grave, altele mai puţin grave. Maşinile din garaj pleacă, pe rând, în misiune, la primul apel al medicului coordonator, care lucrează singur pe tură. „605, urgenţă de grad zero. De ce şapte minute până ajungeţi acolo? Aveţi sirene şi girofar, folosiţi-le!”, se aude prin staţie glasul medicului Rosana Turcu.
Coordonează de 12 ani ambulanţele din teren, o muncă grea şi plină de responsabilitate. Bună cunoscătoare a oraşului, doctoriţa Turcu scrutează cu privirea harta de pe monitorul din dreapta sa, unde poate vedea maşinile aflate în misiune.
Pe monitorul din stânga apar cererile venite de la pacienţi. Pe unele le marchează cu roşu, pe altele cu galben, unele primesc culoarea verde. Totul este bine pus la punct şi face parte dintr-un sistem de management al cazurilor prin care solicitările sunt triate şi împărţite pe grade de urgenţă. Prioritate are culoarea roşie. Potrivit legii, la cazurile grave, ambulanţa trebuie să ajungă în 15 minute. În medie, ajunge în 8 minute.
„Medicul coordonator este un medic de urgenţă, cu experienţă, care cunoaşte foarte bine geografia oraşului, personalul şi ştie problemele specifice din teren”, explică doctorul Grasu.
Patru operatoare şi 409 cazuri
Alături de Rosana Turcu mai sunt alte patru operatoare, puţine, dacă luăm în calcul faptul că în doar 12 ore s-au înregistrat 1.315 cazuri, 409 dintre ele fiind luate în primire de echipaje SABI.
„Este un mediu de lucru stresant, până nu vezi cu ochii tăi, nu crezi că lucrăm într-un asemenea ritm”, arată una dintre operatoare, în puţinele secunde în care poate să îşi tragă sufletul. Lucrează la SABI de 20 de ani. De fapt, mare parte din angajaţi sunt oameni cu foarte multă experienţă în serviciile de urgenţă.
Opt minute pe urgenţă de grad zero
Marian Cernica face echipă de ani buni cu asistenta Sandra Geta. Au ajuns în stadiul în care deja se înţeleg din priviri. A văzut, la viaţa lui, multe cazuri, care de care mai deosebite. Cel mai mult îl impresionează, însă, accidentele rutiere, mărturiseşte bărbatul, gonind de pe strada Mihai Eminescu până la Şcoala 4, unde ajunge în doar opt minute, cu girofarul şi semnalele luminoase pornite. Tocmai a primit misiunea de a merge la unitatea de învăţământ de unde un profesor a anunţat că o elevă de 14 ani acuză dureri în piept.
„Aţi văzut că nu ne-au lăsat să trecem? Măcar să încetinească? Unul singur ne-a făcut loc. Avem emoţii de fiecare dată când mergem la un caz, mai ales când traficul e aglomerat. Trebuie să te strecori, şi uneori este aproape imposibil”, povesteşte asistenta Sandra Geta, care lucrează pe ambulanţă de peste 30 de ani.
Cazurile cu care s-a întâlnit de-a lungul vremii au determinat-o să dea la Facultatea de Medicină, unde este
studentă în anul 6. „Totul se schimbă pe parcurs. Nu ai de unde să ştii, ca medic coordonator, ce se ascunde în spatele dispneei. Asta vedem noi în teren. Este imposibil când ai multe urgenţe şi ai puţine, echipaje libere, să faci faţă. Cert e că în acelaşi grad de urgenţă sunt multe, n-ai de unde să ştii care se agravează“, subliniază cadrul medical.
Un cerc vicios
Unatre din cauzele care au stat la baza incidentului petrecut luni seara este şi lipsa acută de personal cu care se confruntă SABI. Asta după ce Ministerul de Finanţe a decis în 2013 să desfiiinţeze 600 de locuri care erau vacante la Ambulanţă.
De la trăsură la unitate de primiri urgenţe pe roţi
În România, primele modele de ambulanţe au fost construite după modelul celor vieneze, în anul 1906. Concret, acestea erau formate din caleaşcă, vizitiu şi sergenţi. În prezent, SABI are în dotare de la maşini de transport pacienţi până la maşini foarte performante, echipate cu ventilator, defibrilator, EKG, sisteme de încălzire a pacientului şi chiuvetă funcţională.
Citiţi pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
