Cum vor senatorii să impună vaccinarea obligatorie a copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pusă în situaţia de a face faţă celei mai mari epidemii de rujeolă din ultimii ani, România pare că ia în sfârşit măsuri. Senatorii au votat Legea vaccinării prin care au decretat că este timpul să interzică accesul copiilor nevaccinaţi în creşele şi grădiniţele de stat. În plus, părinţii care vor refuza să-şi vaccineze copiii riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Şi asta nu e tot.

„În cazul vaccinărilor obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat”, stabileşte proiectul de lege, potrivit căruia excepţie de la această prevedere fac situaţiile în care părinţii sau persoana responsabilă refuză în scris vaccinarea copilului minor.

Legea vaccinării urmează să ajungă pe masa deputaţilor, cei care au şi votul decisiv. Medicii consideră, la unison, că prevederile trecute în actul normativ, sunt de bun augur şi salută în mod special decizia de excludere a micuţilor nevaccinaţi din învăţământul de masă. 

„O schemă incompletă de vaccinare sau lipsa imunizării îi poate ţine departe pe copii de sistemul educaţional de stat. În prezent este suficient un aviz epidemiologic dat de medicul de familie, ca părinţii să poată înscrie copiii la creşă, la grădiniţă sau la şcoală, dar părinţii ar trebui să se gândească la ce pericole îşi expun copilul atunci când un singur coleg de-al lor nu este vaccinat”, a precizat Gindrovel Dumitra, medic de familie. 

Se încalcă sau nu dreptul la educaţie?

Practic, o astfel de măsură ar apropia România de Franţa, unde, în urmă cu câţiva ani, Curtea Constituţională a decis că în astfel de cazuri dreptul la educaţie nu este încălcat iar intrarea în colectivitate trebuie condiţionată de o schemă completă de imunizare. Şi, spre deosbire de alte state, la noi în ţară sunt obligatorii cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rubeolei, oreionului, hepatitei B şi rujeolei. 

„Nu putem să încălcăm un drept printr-o măsură fără să luăm în considerare nuanţele. Este dreptul unui părinte să se informeze cu privire la procentul de vaccinare al copiilor dintr-o clasă şi să îl înscrie într-o altă şcoală sau să îl dea la o altă grădiniţă. Acest procent chiar influenţează decizia părinţilor”, este de părere Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. 

Dar legea trecută de Senat merge chiar mai departe, părintele care refuză să-şi vaccineze copilul riscând nu doar o amendă usturătoare de 10.000 de lei ci şi dosar penal, asta în cazul în care, ca o consecinţă a refuzului, copilul său se îmbolnăveşte sau, mai rău, declanşează un focar în colectivitate.

„Legea stabileşte foarte clar că vaccinurile obligatorii sunt obligatorii. Practic, dacă un părinte refuză să-şi vaccineze copilul, dar prin nevaccinare a rezultat vătămarea corporală a acestuia sau răspândirea cu bună ştiinţă a unor epidemii, adică se îmbolnăvesc şi alţi copii, deja vorbim de răspundere penală. E foarte bine că s-a adoptat această lege, presiunea pusă de antivaccinişti pe senatori a fost imensă”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul de familie Gindrovel Dumitra, membru în Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF). 

De aceeaşi părere este şi profesorul Mihaela Bălgrădean, şefa Clinicii de Pediatrie din Spitalul Marie Curie din Capitală, care spune că a ajuns să aibă, din nou, în clinică, micuţi care fac forme grave de boală. „Cred că s-a prelungit deja foarte mult dezbaterea pe această lege şi cred că ar trebui să ajungă la un moment dat să producă şi efecte. 

Rata acoperirii vaccinale din România este cea mai scăzută, este o ruşine pentru noi. Înainte, când nu se făcea vaccin, mă confruntam cu zeci de cazuri de rujeolă extrem de gravă şi cu decese. După aceea, când a apărut vaccinul, numărul deceselor a scăzut dramatic şi lucrurile au mers bine şi foarte bine până când în ultimul timp, dintr-o dată, nemaifiind obligatorii, recomandate şi susţinute aceste vaccinări, s-a ajuns la acest recul şi la această patologie extrem de gravă”, a explicat profesorul Mihaela Bălgrădean, şefa Clincii de Pediatrie de la Spitalul Marie Curie din Capitală.

Angajatorii vor plăti vaccinarea

În proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor din România, aflat momentan în dezbatere parlamentară, se prevede şi obligaţia angajatorilor, în anumite situaţii, de a suporta din bugetul propriu administrarea unor vaccinuri pentru salariaţii lor. În forma care a trecut recent de votul senatorilor, proiectul include amenzi care vor putea urca până la 10.000 de lei pentru cei care nu vor respecta această obligaţie, însă partea bună este că respectivele cheltuieli ale angajatorului vor fi deductibile fiscal. 

"Angajatorii, persoane fizice sau juridice, suportă, din bugetul propriu, costurile pentru vaccinurile şi administrarea acestora personalului propriu care, prin natura profesiei sau a formării pe care o urmează, este expus la riscul de infectare sau poate reprezenta o sursă de infecţie, care ar putea pune în pericol sănătatea publică, ori a cărui vaccinare, potrivit legii, este obligatorie", scrie în proiectul de lege, arată avocat.net.

Statul îşi asumă, în sfârşit, o răspundere

Părinţii vor fi informaţi de medic atunci când se apropie momentul vaccinării iar acela este momentul în care aceştia vor putea solicita formularul tip prin care refuză vaccinarea. Va putea însă să-l semneze abia după ce va primi toate informaţiile despre vaccin - de la beneficii, la dezavantaje. „Dacă un părinte refuză să administrăm vaccinul, noi vom da mai departe toate refuzurile, către o comisie care va fi înfiinţată la nivelul fiecărui judeţ, care va încerca să-i lămurească mai bine pe aparţinători. Nu înţeleg unde ai găsi o motivaţie ca să refuzi vaccinarea, doar în acele situaţii în care copilul are anumite afecţiuni grave şi e contraindicată imunizarea”, arată medicul de familie Gabriel Munteanu. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite