Cum pot opri autorităţile un animal sălbatic scăpat în oraş, conform unui medic veterinar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la cazurile urşilor „gunoieri“ la ursul din Sibiu, gestionarea eficientă a cazurilor a lipsit.
De la cazurile urşilor „gunoieri“ la ursul din Sibiu, gestionarea eficientă a cazurilor a lipsit.

În urmă cu aproape două săptămâni, un urs a ajuns pe străzile din Sibiu. Câteva ore mai târziu, a fost împuşcat. Am vorbit cu un medic veterinar specializat în intervenţii de urgenţă despre ce se poate face în astfel de cazuri.

Pe 12 octombrie, timp de peste trei ore, poliţişti, jandarmi, angajaţi ISU şi doi veterinari de la Grădina Zoologică dotaţi cu puşti cu tranchilizante, la care s-a alăturat şi un vânător, au căutat un urs care a străbătut Sibiul. Acesta a trecut prin zone circulate din oraş, motiv pentru care a fost crezut un pericol pentru cetăţeni. La finalul operaţiunii, ursul a fost împuşcat, pentru că tranchilizarea sa nu a reuşit.

În cele câteva ore petrecute de urs prin oraş, au fost înregistrate mai multe apeluri la serviciul de urgenţă. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat ulterior că în baza de date a Centrului Unic 112 Sibiu au fost identificate 28 de apeluri, între orele 5.20 şi 8.09, care semnalau prezenţa ursului ajuns în oraş. „În urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic 112 Sibiu, au fost identificate 28 apeluri prin care se semnalează prezenţa unui urs în oraş, în data de 12 octombrie 2016, la orele 05:20, 07:46, 07:47, 07:49, 07:56, 07:57, 07:59, 08:02, 08:04, 08:07 şi 08:09", transmitea STS.

Am discutat cu medicul Adrian Iurcenco, care conduce SpeedVet, clinică specializată în servicii veterinare de urgenţă. Din 2007 până în prezent, au înregistrat peste 1.000 de tranchilizări la distanţă. Până acum, serviciile clinicii nu au fost solicitate pentru animale sălbatice, din pădure, ci cu cele pe care cel mai probabil le-ai întâlni în mediu urban. Cel mai des - câteva sute de cazuri - a fost vorba de câini semisălbatici obişnuiţi cu oraşul, mai dificil de prins decât un animal sălbatic nefamiliarizat cu mediul.

În cazul din Sibiu s-a discutat despre tranchilizante vechi, dar medicul Iurcenco susţine că acestea au până la trei ani termen de valabilitate înscris şi încă doi peste acesta. În cazul unui urs adult, deşi cel din Sibiu era de dimensiuni mai mici, este posibil să fie nevoie de două până la patru săgeţi de câte trei sau cinci mililitri.

De ce nu funcţionează tranchilizantele?

Într-un sistem de tranchilizare sunt multe lucruri care pot merge prost, mai ales dacă nu îl foloseşti frecvent sau nu eşti familiarizat cu el. Săgeţile au o cameră de presiune care trebuie menţinută. Uneori, presiunea poate fi afectată de temperatura scăzută, de exemplu. Acele sunt temporar sigilate pentru a menţine presiunea şi există un declanşator la momentul impactului. Apoi, trebuie luate în calcul vântul, distanţa, grosimea şi densitatea pielii, dar şi blana animalului şi viteza cu care se mişcă. Abia apoi ne gândim la substanţe şi doze.

Eu, deşi aveam la activ sute de tranchilizări la distanţă, dacă nu mai trăgeam una-două săptămâni şi aveam de făcut o tranchilizare, mă opream undeva pe drum şi exersăm tragerea, verificam săgeţile, dacă ţin presiunea, dacă funcţionează corect declanşarea seringii şi toate aceste aspecte. Un singur factor dacă merge prost, anestezia nu se întâmplă.

Cum ar trebui să procedeze oamenii în astfel de situaţii?

În situaţia în care avem un animal sălbatic liber prin oraş, ar trebui identificat cel mai aproape medic veterinar cu experienţă în tranchilizare la distanţă şi intervenţie rapidă şi chemat să oraganizez prinderea. Medicul veterinar trebuie să fie în conducerea unei astfel de acţiuni.

Pentru promptitudine ar fi de preferat că autorităţile să ştie exact pe cine trebuie să sune, eventual să aibă două-trei variante, înainte să se întâmple un astfel de incident.

Ar fi o idee bună că statul să înfiinţeze un serviciu de urgenţă pentru animale sălbatice? Sau ar fi util să externalizeze acest serviciu?

Externalizat ar fi probabil mai eficient şi mai calitativ, fiind nevoiţi să fie competitivi, şi statul poate alege oricând o altă companie mai bună în caz că apar probleme. Oricare dintre variante are avantaje şi dezavantaje, important este să facă ceva în acest sens. Apoi, în timp, cu experienţă, se poate alege o varianta sau altă.

Statele Unite ale Americii au probleme, în unele zone, cu animale sălbatice şi au echipe specializate. Ar trebui ca oraşe precum Braşov sau Sibiu să adopte o aşa strategie?

Nu sunt de părere că avem animale sălbatice periculoase în pădurile noastre. Ar trebui să existe o listă de medici, eventual pe zone ale ţării la care se se apeleze în situaţii de tipul acesta. Se poate face un contract cu ei, să fie plătiţi la intervenţie, şi mai ales să li se dea controlul total şi susţinerea completă a unităţilor statului - poliţie, jandarmerie etc.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite