Cum arătau scandalurile mondene de odinioară - partea I
0
Ca si azi, Bucurestii secolului al XIX-lea si ai inceputului de secol XX se puteau "mandri" cu o colectie impresionanta de eroi locali, amatori de aventuri galante, care insa spre deosebire de jalnicii playboys, aparuti peste noapte, care poleiesc paginile ziarelor de scandal, erau reprezentantii unor elite in adevaratul sens al cuvantului.
Fie ea o elita nobiliara, aureolata de aventurieri nocturni ca Scarlat Barcanescu, Barbucica Catargiu, Ionel Izvoranu sau Costica Paciuris, fie o elita intelectuala, afisand o atitudine dandy, in ton cu spiritul boemei bucurestene de la cumpana dintre veacuri, care aduna nume ca Duiliu Zamfirescu, Mateiu Caragiale, Dimitrie Anghel sau Ion Minulescu.
Singurul punct comun care li s-ar putea gasi crailor de ieri si de azi este pofta sau abilitatea cu care stiau si stiu (mai abitir azi decat ieri) sa risipeasca banii parintilor. Dar, spre deosebire de tinereii contemporani, pentru care "arta" de a fi "golan" este cheia principala a succesului, cei vechi (cu cateva exceptii) adaugau apetitului nestavilit pentru aventura si placeri patru insusiri astazi desuete: cavalerism, distinctie, onoare si galanterie. Am vorbit de cateva exceptii si vom incepe cu ele, pentru a respecta o ordine cronologica. Dintre acestea, ne vom referi mai intai la Scarlat Barcanescu si la Barbucica Catargiu, ultimul, viitor prim-ministru al lui Alexandru Ioan Cuza.
Scarlat Barcanescu si Barbucica Catargiu faceau parte din generatia imediat urmatoare regimului fanariot. Erau contemporani cu primul domn pamantean al tarii Romanesti, dupa miscarea condusa de Tudor Vladimirescu, Grigore al IV-lea Ghica, si la fel de dornici sa-si potoleasca setea de aventura, in ciuda eforturilor domniei de a-i disciplina pe neastamparatii boiernasi, stipendiindu-i pentru a se educa in Apus. Vom vedea ca tinerii acestia au platit fiecare un pret mai mare sau mai mic al pacatelor tineretii... pret care i-a maturizat in cele din urma.
Răpirea
Scarlat Barcanescu s-a afirmat drept un cuceritor precoce, inca din anul 1816, anul domniei lui Ioan Gheorghe Caragea, cand a sedus-o pe tanara Elena (Elenchi) Caragea, convingand-o sa fuga impreuna cu el din Bucuresti. Evenimentul s-a consumat chiar in noaptea nuntii acesteia cu tanarul logofat Ion Balaceanu, fiul banului Constantin Balaceanu si al Sultanei Parscoveanu.
Stirea de senzatie, care ar fi colorat azi paginile unor ziare de scandal pe care ne ferim a le numi, se afla inserata intr-o scrisoare cu caracter confidential adresata de un anonim cavalerului austriac de Gentz, neobositul corespondent al fanariotului Caragea. Fiind vorba de o ruda a domnitorului, anonimul autor al epistolei a pastrat discretia asupra faptului, fara sa reziste ispitei de a evidentia caracterul scandalos al aventurii Elenei, prin mentiunea "fugi din casa barbatului ei". Curajosul "act de emancipare feminina"(Al. Alexandru, O iubire romantica si un duel din 1827, Magazin Istoric, Nr. 8, noiembrie 1967) nu a ramas fara urmari.
Tinerii si-au gasit un refugiu temporar la Brasov, unde erau asteptati de mama lui Scarlat, Ecaterina, si de fratele acestuia, Dumitrache. Imprudenta fara margini, stiind cine erau fratii lor, prieteni de arme si aventuri galante si unii dintre cei mai temuti manuitori de arme din Bucurestii inceputului de secol XIX.
Articol complet pe historia.ro
Se încarcă comentariile...
