Cristian Topescu: "Vreau ca lumea sa intrebe: "Unde e Topescu?" in loc sa exclame "Iar Topescu!""

Cristian Topescu este, dincolo de un nume care nu mai are nevoie de nici o prezentare, un om care se confunda, in egala masura, cu istoria ultimelor decenii ale sportului romanesc si cu istoria

Cristian Topescu este, dincolo de un nume care nu mai are nevoie de nici o prezentare, un om care se confunda, in egala masura, cu istoria ultimelor decenii ale sportului romanesc si cu istoria comentariului sportiv in Romania. Are o cariera care se intinde pe aproape 40 de ani si spune ca se va retrage doar atunci cand va simti ca nu mai are nimic de spus telespectatorilor. - Am aflat, dintr-o reclama difuzata des in ultima vreme, ca ati lasat in urma 40 de ani de comentariu sportiv. Este mult, este putin? - Aproape 40 de ani. Debutul meu in televiziune s-a petrecut in 1964, in calitate de colaborator al Televiziunii Romane, iar trei ani mai tarziu am fost angajat sau, mai corect spus, detasat, de la clubul Steaua. Ca e mult, ca e putin, acest lucru numai telespectatorii pot sa aprecieze. - Ati comentat, de cand va stiti, numai sport. Nu ati fost tentat si de altceva? Nu v-au atras cultura sau politica? - Politica, in nici un caz. Singura politica pe care am facut-o a fost politica sportului. Cu cultura, insa, este altceva. Am pledat de nenumarate ori, la microfon, si in unele colaborari scrise, pentru legatura dintre sport si cultura. Nu cred ca un mare sportiv poate fi un ignorant, un om lipsit de cultura generala, limitat numai la cunostinte sportive si am incercat sa fac aceste conexiuni considerand sportul ca o parte a culturii si am introdus in comentariile mele unele informatii despre tarile, orasele, arenele sportive pe care se desfasurau respectivele competitii. Imi amintesc, spre exemplu, ca la un meci Fiorentina - Universitatea Craiova am fost impresionat de orasul Florenta, care este un veritabil muzeu in aer liber. M-am plimbat prin oras o zi intreaga si mi-am notat cateva lucruri pe care le-am introdus in comentariul meu, constituind un bruion de cultura in comentariul meu sportiv. - Prin acest stil de comentariu ati creat o marca, "Marca Topescu", pe care nu o mai regasim in comentariul zilelor noastre. A apus vremea acestui gen de comentarii? - N-as vrea sa intru intr-un conflict cu noua generatie de comentatori si nu-mi cereti sa fac o comparatie intre aceste doua generatii. Nu vreau sa fiu in postura celui care da sfaturi, mai ales ca aceasta meserie nu se invata, nu se copiaza, nu se imita. Ea se fura. Intre ghilimele. Cu ochii, cu urechile, adaugand contributia personala pentru ca fiecare comentator sa fie unic si nu o copie a unui alt comentator. In ceea ce ma priveste, eu am gandit intotdeauna ca in fata televizoarelor se afla mereu o minoritate de cunoscatori ai sportului respectiv si o imensa majoritate de necunoscatori pe care trebuia sa-i tin in fata micilor ecrane spunandu-le lucruri interesante nu numai despre sportul respectiv. In felul acesta cred ca am castigat pentru sport, si am si scrisori doveditoare in acest sens, multe persoane care pana atunci il ignorau. In special persoanele de sex feminin. Preocuparea aceasta de a ma adresa, printr-un vocabular usor de inteles, unor oameni care pana la acel moment au ignorat sportul, a fost pentru mine o preocupare permanenta. Am ajuns la ea printr-o pregatire foarte temeinica. La baza oricarei meserii sta pasiunea. - Spuneti-mi, va rog, care sport este cel mai greu de comentat? - Cel mai greu de comentat, paradoxal, este fotbalul pentru ca este sportul care da impresia tuturor celor care-l privesc ca e usor. Foarte repede invata cateva reguli, sunt convinsi ca se pricep si se pronunta in toate fazele controversate. Astfel, un comentator de fotbal este permanent contestat de o parte a publicului telespectator si, desi comentatorul cauta un echilibru in comentariu, incercand sa nu supere pe nimeni, inevitabil, suporterii echipei care pierd sunt suparati, in primul rand pe antrenor si, apoi, pe comentator. - Vi s-a intamplat sa fiti oprit pe strada si injurat pentru felul in care ati comentat un meci de fotbal? - Injurat, nu, dar am primit scrisori destul de aspre, critice. In plus, am fost sanctionat de sefii mei, de-a lungul timpului. - Cateva dintre aceste sanctiuni si motivele lor sunt cunoscute, deja, de cititori, dar ar fi interesant sa le reluati.... - Prima oara s-a intamplat in 1962, cand am comentat o finala a Cupei Campionilor Europeni la fotbal in care juca Juventus Torino cu Ajax-ul lui Stefan Covaci. Meciul s-a jucat la Belgrad iar in piata orasului, cu o zi inaintea meciului, am vazut autocarele celor de la Fiat pline cu muncitori veniti sa vada meciul. Am spus acest lucru in comentariul meu si in tara s-a inteles ca fac aluzie la muncitorii romani care nu au posibilitatea sa insoteasca echipele de fotbal. In fine, ca sa nu le povestesc chiar pe toate si sa ma vada lumea ca pe un oprimat, ca pe un dizident al acelor vremuri, o sa ma refer la ultima sanctiune, cea din 1983. La un meci de fotbal Suedia-Romania am afirmat ceea ce de fapt se discuta si chiar se scrisese in presa vremii: am spus ca ar fi bine ca unii jucatori de baza din echipa Romaniei sa aiba oferte de la echipe din strainatate si ca ar fi bine ca ei sa fie lasati sa plece, mai ales ca isi facusera datoria pentru fotbalul romanesc. Primul-ministru de atunci a apreciat vorbele mele ca un indemn adresat tuturor tinerilor din Romania de a pleca in strainatate si a comunicat aceasta impresie persoanei care se afla atunci la cabinetul numarul doi si am fost suspendat. Am stat departe nu mai putin de sapte ani. - A existat in timp, si inca mai exista, superstitia ca un meci comentat de Cristian Topescu este castigat de romani. De unde a pornit acest lucru? - Ati spus bine superstitie, pentru ca este o superstitie, nefondata, de altfel, creata printr-un lant de superstitii: finalele de la handbal, unele meciuri de fotbal castigate de echipa Romaniei, chiar unele meciuri de tenis. Oamenii uita, insa, ca eu am comentat si multe meciuri pierdute, doar ca ele nu au ramas in memoria opiniei publice. - Dupa 40 de ani de comentariu va ganditi, ca sa zic asa, "sa agatati microfonul in cui"? - Daca vorbim de acesti ani, ar trebui ca in 2004, dupa Jocurile Olimpice de la Atena, cand se implinesc acesti 40 de ani de la primele mele comentarii, sa ma opresc. Dar, cum de multe ori varsta oamenilor nu trebuie apreciata dupa datele din buletinul de identitate, ma simt inca in forma si ma voi opri in momentul in care nu mai am vigoarea necesara, inspiratia sau capacitatea de a fi la inaltimea sperantelor telespectatorilor. Vreau, asa cum am invatat de la Tudor Vornicu, ca telespectatorii sa intrebe: "Unde e Topescu", in loc sa exclame: "Iar Topescu!".