Condamnare fără învinşi

16 luni în URSS. "Mi-e absolut imposibil să fac bilanţul acestei imoralităţi. Ar umple volume şi ar cuprinde toată ierarhia, de sus până jos (…), unii pentru că au fost părtaşi,

16 luni în URSS. "Mi-e absolut imposibil să fac bilanţul acestei imoralităţi. Ar umple volume şi ar cuprinde toată ierarhia, de sus până jos (…), unii pentru că au fost părtaşi, alţii pentru că nu au văzut şi nu au spus nimic, ori pentru că au ştiut şi-au ascuns ochilor lumii care are cel puţin dreptul de a spera", zicea Istrati.
Şaptezeci de ani mai târziu, condamnarea oficială a comunismului în Parlamentul României nu a mai găsit niciun învins. Niciunul dintre cei care au construit socialismul, care acum să fie măcar în dezacord sentimental cu el însuşi, cel de dinainte lui '89. A fost C.V. Tudor, cu fluierul în gură, agitator şi protestatar înfăşurat în banner, un învins? Nici vorbă! A ajuns vedetă pe toate agenţiile internaţionale de presă! Ilie Merce, alt fluieraş parlamentar PRM, fost înalt ofiţer al Securităţii? Jamais! Ion Iliescu? Nu a venit nici măcar în sală! Adevărurile sale sunt altele, scrise în numeroasele lui cărţi, inclusiv în interviul-fluviu realizat chiar de şeful comisiei prezidenţiale, Vladimir Tismăneanu, în al cărui raport de astăzi, fostul lider comunist apare într-o cu totul altă judecată. Dintre comuniştii de altădată, doar Alexandru Bârlădeanu a avut decenţa să spună: eu şi Corneliu Coposu am avut idealuri diferite, ale lui au fost cele bune. Cine a gândit şedinţa parlamentului ca o manifestare solemnă de asumare a trecutului a greşit profund. Societatea românească este fracturată şi polarizată, iar ceea ce s-a întâmplat la Palatul Parlamentului nu este decât reflectarea acestei realităţi.
Dacă în sală nu au fost învinşi, ar fi trebuit totuşi să se dea cuvânt victimelor. Dintre sutele de mii de încarceraţi şi torturaţi, nouă din zece au fost ţărani. Talpa ţării a suferit urgia şi tot talpa ţării a opus cea mai înverşunată rezistenţă în faţa comunismului. Undeva, într-unul dintre dosarele Securităţii, se spune cum au fost bătuţi zile întreagi, în beci, doi ţărani, tată şi fiu, unul arestat de pe câmp, copilul luat direct din banca de la şcoală. I-au bătut împreună, sângele lor amestecându-se pe pereţi. Zeci de ani mai târziu, văzând că Ceauşescu a fugit, bătrânul ţăran şi-a chemat fiul şi l-a întrebat: "Bă, tu ştii de ce ne-au bătut ăia atunci?" Dacă declaraţia lui Traian Băsescu, altul care refuză să se recunoască între "învinşi", dă un răspuns, atunci merită să fie crezută.