Cinşpe bombe cu ceas şi una nucleară
0Oricât de devastatoare ar părea, bombele PDL devin pocnitori în comparaţie cu bomba nucleară pe care stă România.
Premierul Ponta a găsit cinşpe bombe cu ceas lăsate sub masă la Palatul Victoria de guvernările PDL. Organizaţia infracţională de la ANAF, Hidroelectrica, Poşta, POSDRU, găurile din sistemul sanitar sunt vedetele acestui top exploziv pe care USL se tot străduieşte, conform lui Victor Ponta, să-l dezamorseze de cinci luni, de când a preluat puterea. Păcat că din astea cinci luni, jumătate s-a dus cu demiterea eşuată a lui Traian Băsescu, altfel, nu se explică de ce geniştii USL au avut nevoie de atâta timp pentru a descoperi bombele cu ceas pe care toată lumea le auzea ticăind.
Dacă s-ar fi ocupat de la început de deminare şi nu de suspendare, guvernarea USL ar fi avut astăzi mai puţine dureri de cap şi mai mult avânt în sondajele de opinie, dar asta este istoria. Acum, cu două luni înainte de alegeri, e greu să dezamorsezi bombe şi să mai şi convingi lumea că este în siguranţă să treacă pe drum.
Bilanţul cabinetelor PDL Boc şi Ungureanu trebuia făcut imediat după instaurarea Guvernului Ponta. Acum, în plină campanie electorală, e prea mare hărmălaia pentru ca asemenea mesaje să mai aibă efectul pe care l-ar fi avut cu câteva luni în urmă.
Problema este dacă USL chiar se apucă să dezamorseze bombele cu ceas sau dacă nu foloseşte cumva dispozitivele explozive găsite doar pe post de sperietură electorală. Cele cincisprezece bombe pot fi dezamorsate cu mai mult sau mai puţin efort. Dar, oricât de devastatoare ar părea, bombele PDL devin pocnitori în comparaţie cu bomba nucleară pe care stă România.
Preşedinţii unor companii care produc procente bune din PIB-ul României au dat semnalele de alarmă, dar degeaba. Îşi poate închipui cineva ce s-ar întâmpla în economia României dacă Renault şi-ar muta producţia pe însoritele plaiuri marocane? Aici nu mai este vorba despre asamblarea unor telefoane mobile ieftine cum făcea Nokia. Ar fi o deflagraţie cu pierderi de locuri de muncă, de bani şi de tehnologie pe care economia noastră nu o poate surmonta. Salariile mici din România nu mai pot fi mult timp pilonul de competitivitate al economiei autohtone. Cheia supravieţuirii o reprezintă competitivitatea dată de infrastructură, şi nu de salariile de mizerie ale oamenilor.
După douăzeci de ani, România nu are nicio cale modernă de transport care să treacă munţii şi să lege sud-estul continentului de Europa Centrală şi de Vest. În schimb, s-au investit miliarde de euro în iluzorii kilometri de autostradă, kilometri decontaţi la valoarea acoperirii lor cu aur, nu cu asfalt.
Este o realitate la care asistăm impasibili. În acelaşi timp, toate scandalurile starletelor politice ne scot din papuci. De la o păruială la alta, timpul trece şi leafa nu mai merge. Uşor-uşor, România s-a depopulat. Peste câţiva ani, nu va mai avea cine să plătească pensiile. Ce să mai vorbim despre cheltuielile din Sănătate sau despre cele din Educaţie.
Perspectiva este una a adâncirii în sărăcie şi a imposibilităţii asigurării funcţiilor de bază ale statului. Imaginea care se creionează este a unei societăţi în care clienţii politici, îmbogăţiţi din contractele cu statul pe care îl jefuiesc ceas de ceas, acuză acelaşi stat că este prea asistenţial.
Incapacitatea cronică de a genera dezvoltare şi fonduri pentru investiţii în zonele mai sărace va duce la desolidarizări grave între diversele provincii ale ţării. Cei care se vor socoti mai bogaţi vor cere să nu mai plătească pentru cei mai săraci. Fiecare pentru el începe să fie un slogan de succes.
Acestor evoluţii specifice României de azi li se adaugă temerile legate de viitorul Europei în care am intrat. Un nucleu de state a desenat un proiect pentru o nouă Uniune. Este vorba despre miezul statelor din zona euro. Ele pot decide să meargă înainte cu proiectul de federalizare şi să-i lase în urmă pe nehotărâţi. Ţările europene trebuie să se decidă rapid. Acum este nevoie mai mult ca oricând de viziune şi de proiecte pe termen lung. Care este contribuţia României în acest iureş european? Este ţara care nu numai că se află pe ultimele locuri în toate clasamentele, dar nici măcar nu poate să cheltuiască fondurile alocate gratis de UE în virtutea principiului coeziunii şi solidarităţii europene. Cu aşa participare, România ar trebui să stea mai mult pe acasă pentru că este un exemplu prost şi descurajant.
Dar despre asemenea teme este greu să vorbeşti în campania electorală. Să vină domnul Dan cu sacii de bani să-i arate lumii la televizor, cam asta este ce ne-a mai rămas.
Ion M. Ioniţă este senior editor al ziarului „Adevărul" şi redactor-şef al revistelor „Historia" şi „Foreign Policy".