Hipotermia, ucigașul tăcut. Medicii, în alertă din cauza temperaturilor scăzute
0Temperaturile din termometre au scăzut simțitor în ultimele zile, iar acest lucru i-a alarmat pe medici. În ultimii ani, mulți români au ajuns la spital, în stare gravă, din cauza frigului, prezentând forme severe de hipotermie.
Astfel, susțin cadrele medicale, există câteva sfaturi pe care trebuie să le urmăm pentru a preveni aceste probleme.
Spațiile deschise, cele mai periculoase
Doctorii spun că oamenii trebuie să fie foarte atenți mai ales în momentul în care își petrec timpul în frig, în spații deschise.
„Alegeți haine groase, rezistente la umezeală, care să asigure protecția capului, feței și a mâinilor pentru a evita pierderile de căldură. Totodată, este bine să avem încălțăminte lejeră care să nu împiedice circulația la nivelul membrelor. Trebuie să evităm deplasările matinale sau nocturne, când temperaturile sunt extrem de scăzute. Pentru fiecare scădere cu un grad Celsius al temperaturii exterioare, riscul de infarct miocardic crește cu 2%. Totodată, trebuie să consumăm lichide calde și să evităm să ne deplasăm pe viscol sau pe polei, deoarece există riscul de a ne rătăci sau de a ne accidenta și de a rămâne izolați în frig", a precizat dr. Tudor Ciuhodaru.
Drumurile lungi trebuie evitate
Există câteva lucruri pe care este bine să le luăm în seamă în momentul în care pornim la drum lung, cu autorismul, în sezonul rece, spun medicii.
„Dacă plecați la drum lung, nu uitați să aveți lichide pentru 24 de ore, alimente precum și medicația cronică. Este bine să avem pături sau alte mijloace suplimentare pentru a putea asigura încălzirea. Totodată, este bine să nu plecăm la drum fără a umple rezervorul, întrucât la un consum mediu orar de un litru de benzină sau motorină, un rezervor plin de 40-50 de litri vă poate asigura încălzirea în mașină pentru cel puțin o zi. Totodată, nu este bine să părăsim mașina dacă este viscol și nu putem preciza distanța până la un adăpost, deoarece ne putem rătăci iar hipotermia se instalează mult mai repede în condiții de vânt și umezeală", a adăugat dr. Tudor Ciuhodaru.
Medicii mai susțin că hipotermia poate fi considerată un ucigaș tăcut. Totodată, aproape jumătate din cazurile de hipotermie sunt asociate consumului de alcool, atrag ei atenția.
„De precizat este că pacienții cu hipotermie prezintă frisoane, piele rece, palidă, amorțeli la nivelul membrelor, tulburări de echilibru și de vorbire sau respirații superficiale", a adăugat dr. Tudor Ciuhodaru.