Dr. Alin Nicolescu, şeful secţiei de cardiologie de la „Marie Curie“: „Până la 1.000 de copii ar trebui operaţi pe inimă în România“

Dr. Alin Nicolescu explică de ce în ultimii ani a crescut uşor numărul copiilor cu malformaţii cardiace şi spune care sunt soluţiile terapeutice în prezent în România.

Tânărul medic cardiolog Alin Nicolescu a urmat specializarea de cardiologie dorindu-şi încă de la început să se preocupe numai de inimile mici, de care prea puţini medici aveau sau au grijă în România. A făcut chetă în familie şi aşa a reuşit să se specializeze în străinătate în cardiologie pediatrică, în ţară neavând această posibilitate. Iar astăzi conduce secţia nou deschisă de Cardiologie Pediatrică a Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie“, singura din Bucureşti cu internare.

 „Weekend Adevărul“: Cât de frecvente sunt problemele cardiace de orice tip la copii?

Dr. Alin Nicolescu: Problemele cardiace ale copiilor includ malformaţiile cardiace, dar şi alte probleme: tulburări de ritm, hipertensiune şi altele. Patologia cardiacă a copilului este destul de diversă. Normal că în ponderea de 0-1 an, cea mai mare frecvenţă o au malformaţiile cardiace. Patologia cealaltă – hipertensivă şi tulburările de ritm – poate să apară mai mult la copilul mai mare, ceea ce nu înseamnă că nu afectează deloc sugarii. Dar în intervalul 0-1 ani, ponderea cea mai mare, de 80-90%, o reprezintă malformaţiile cardiace.

Problemele „se văd“ încă din uter

Ajung aceste malformaţii să fie diagnosticate cum trebuie la copilul mic?

Din ce în ce mai mult. A luat o mare amploare ecocardiografia fetală în ultimii ani. Deci atât ginecologii, cât şi noi, cardiologii, ne-am implicat în asta şi ecografiile cardiace încep să fie din ce în ce mai bune şi acum încercăm să ştim din ce în ce mai multe despre inima copiilor înainte de naştere. Adică depistăm eventualele malformaţii ale inimii fătului încă din burta mamei. În plus, majoritatea pediatrilor şi neonatologilor au un screening pe care au început să-l facă, în care intră şi ecocord. Şi atunci, într-adevăr, malformaţiile cardiace zic eu că se diagnostichează în timp util la ora actuală.

Asta în toată ţara sau numai în anumite centre?

În centrele mari. Dar atât medicii din maternităţile mai mici, cât şi pediatrii care urmăresc copiii au început să trimită către centrele recunoscute pentru identificarea malformaţiilor, adică şi la noi, copiii cu suflu sistolic. Acesta este primul simptom care apare în cazul unei malformaţii. În multe cazuri, suflul sistolic este normal, dar sunt şi multe altele care semnalează, într-adevăr, malformaţii cardiace. A început să fie instituit un protocol de diagnostic al malformaţiilor cardiace, ceea ce este foarte bine.

Există şi malformaţii cardiace cu care ajungi să trăieşti toată viaţa pentru că simptomele sunt atât de uşoare, că nu sunt diagnosticate?

Foarte rar. Există, de exemplu, defectul septal interatrial, care este un orificiu între camerele de sus ale inimii şi care este „mut“ clinic. Copilul nu trebuie tratat, se dezvoltă normal, nu are suflu sistolic. Aceste cazuri pot fi diagnosticate şi la 20-30 de ani, când pot apărea probleme. Dar la ora actuală, am constatat că se abuzează chiar de ecografii. Noi suntem cumva covârşiţi nu neapărat de problemele reale, ci de solicitările de multe ori nejustificate pe care le avem.

De ce? Sunt prea îngrijoraţi părinţii?

Nu, dar neexistând specialişti în teritoriu, orice suspiciune oricât de mică ajunge direct la noi. Nu există o triere şi la noi să ajungă numai copii care au, într-adevăr, probleme. Vin trimişi din toate zonele ţării de medicul de familie şi de medicul specialist pediatru, de exemplu, sau chiar de un cardiolog de adult.

Nu există specialitatea cardiologie de copii

Ştiu că o vreme, cardiologia pediatrică a avut de suferit şi aici, la „Marie Curie“, până pe la sfârşitul anului 2011.

Da, e inevitabil să existe perioade de stagnare, şi la Târgu-Mureş a fost, de exemplu. Este o specialitate de nişă şi de top. De aceea, ai nevoie de oameni pregătiţi şi cu experienţă. Normal, când munceşti foarte mult pe foarte puţini bani, întotdeauna e un teren mişcător. Omul ăla oricând poate să-ţi plece. Eu am venit aici (n. r. – la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie“), împreună cu doctoriţa Cristina Filip, în ianuarie 2012 şi atunci am început să adunăm iarăşi iţele şi să dezvoltăm cardiologia la „Marie Curie“. Şi, într-adevăr, putem spune că „Marie Curie“ este un centru de diagnostic, deocamdată, al malformaţiilor cardiace. Urmează ca, în perioada următoare, să fie şi de tratament chirurgical.

Există suficienţi medici cardiologi pediatri pentru câţi copii cu malformaţii cardiace şi cu alte probleme cardiologice avem în România?

Aici există o problemă. Noi nu avem specialitate de cardiologie pediatrică. Nici în multe alte ţări din Europa nu există această specialitate. Din păcate, noi nu avem nici un sistem de training în această direcţie. A existat un fel de supraspecializare de doi ani în cardiologie pediatrică, dar s-a desfiinţat la un moment dat. Iar acum cei care sunt acum în conducerea pediatriei impun o nouă direcţie, şi anume să se facă un trunchi comun de trei ani de pediatrie, în cadrul unui rezidenţiat de cinci ani, iar ultimii doi ani să poţi opta pentru o supraspecialitate, care poate fi nefrologie pediatrică, oncologie pediatrică sau cardiologie pediatrică. Aceasta este cea mai bună soluţie, pentru că, într-adevăr, în prezent cardiologi pediatri adevăraţi sunt puţini.

E foarte diferit diagnosticul la un copil faţă de un adult?

Da, foarte puţini medici cardiologi de adulţi pot diag-nostica malformaţiile copiilor. Într-adevăr, sunt şi malformaţii clare, clasice, pe care le văd şi medicii de adulţi, şi pediatrii care nu sunt specializaţi în cardiologie. Este vorba, să le zicem aşa, de acele găuri simple între pereţii de sus sau de jos. Dar sunt şi malformaţii extrem de complexe, în cazul cărora trebuie să ştii perfect anatomia inimii copilului, să ai multă experienţă, să ştii cum să interpretezi datele şi să ştii neapărat timpul optim chirurgical. Trebuie să ştii ce să faci repede cu acel copil. Aici este diferenţa.

Cam câte din malformaţii trebuie operate?

În România, la ora actuală cred că e nevoie de aproximativ 800-1.000 de operaţii pe an. Aici intră atât cazurile noi de copii cu malformaţii care necesită operaţie, cât şi cei care au fost operaţi şi au nevoie de reoperaţii, dar şi cei din spate, care poate au fost puţin temporizaţi şi acum necesită şi ei intervenţie chirurgicală. Dar nu toate malformaţiile necesită operaţie. Sunt unele uşoare, pe care poţi să le amâni foarte mult timp, unele cazuri nu necesită chiar niciun fel de intervenţie. De exemplu, dacă este un orificiu de doi milimetri între camerele de sus sau de jos poţi să consideri că nu este nevoie de operaţie.

Mulţi copii au fost trimişi în străinătate

Ce s-a întâmplat cu acei copii care au fost diagnosticaţi cu malformaţii cardiace şi necesitau chirurgie, de când aţi venit dumneavoastră aici, de la începutul lui 2012?

Noi ne-am străduit să găsim soluţii. După ce am pus un diagnostic bun, o parte din copii au fost îndrumaţi către clinicile de chirurgie din ţară, de la Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş, iar o altă parte au fost direcţionaţi în afara ţării. Aici este vorba mai ales despre cazurile mai grave, iar centrele din ţară nu au găsit soluţii, le-au considerat dincolo de resursele lor terapeutice. În principiu, am găsit soluţii pentru toţi copiii. Normal că au fost şi cazuri la care nu am mai avut timp să găsim soluţii...

Cam care este procentul de supravieţuire a copiilor cu malformaţii cardiace?

La ora actuală, mortalitatea generală, la nivel mondial, este undeva sub 5%. Până şi în malformaţiile grave a scăzut mortalitatea dramatic. Dacă înainte era în jur de 50% în cordul stâng hipoplazic, la ora actuală, s-a redus mult sub 20%. Numai că la noi în ţară este o problemă. În România există malformaţii la care încă mortalitatea este ceva mai mare decât în centrele din afara ţării. Când există un singur centru care operează, este foarte greu să faci performanţă. Până la urmă, şi competiţia te stimulează. Există o malformaţie care se numeşte transpoziţia de mari vase, în care cele două vase mari care ies din cord sunt inversate. În afară, mortalitatea este sub 2%. Când m-am pregătit în Anglia, în Germania, în Italia, ei nu ştiau de când nu au mai văzut un copil cu această patologie. Or, la noi e o problemă. Există operaţii reuşite, însă totuşi nu este un drum bătut, aşa încât să ştii că orice copil pe care-l trimiţi are această şansă de supravieţuire.

Cele mai frecvente malformaţii cardiace care sunt?

Dacă le grupăm în malformaţii cianotice (care conferă pielii o culoare albastră-vineţie) şi necianotice, cea mai frecventă este defectul septal intervetricular pentru necianotice – ceea ce înseamnă că există un orificiu între camerele de jos ale inimii. Iar pentru cele cianotice, cea mai întâlnită este tetralogia Fallot (n. r. – în care se asociază mai multe modificări).

„Dacă bebeluşul oboseşte la alăptat e un semn“

În noua secţie de cardiologie de la „Marie Curie“ se vor putea interna 300 de copii pe an  FOTO: EDUARD ENEA

Dar există manifestări care, într-adevăr, să-i îngrijoreze pe părinţi şi să-i facă să se gândească la o problemă cardiacă?

Sunt manifestări tipice pentru malformaţiile cardiace. Eu întotdeauna spun că semnul cel mai bun că un copil are inima sănătoasă este luatul în greutate. Dacă acest câştig ponderal nu este satisfăcător, există o problemă. Dacă medicul de familie sau pediatru nu găseşte o soluţie apropo de alimentaţie care să-l facă pe copil că crească în greutate, acesta e un semn că este ceva în neregulă, chiar dacă nu se aude nimic la inimă. Al doilea aspect este examenul clinic: saturaţia în oxigen, suflurile sistolice, ritmul cardiac sunt importante. Dar părintele vede, în primul rând, că bebeluşul „suflă mai greu“, că oboseşte la alăptat, mănâncă o perioadă scurtă după care ia o pauză, că oboseşte. Şi culoarea tegumentului este un indiciu în malformaţiile cianotice. Sunt unele situaţii în care pielea copiilor devine albastră, de exemplu, când plâng.

Care sunt grijile nejustificate ale părinţilor din acest punct de vedere?

Una este cianoza perioronazală, o modificare a culorii pielii din jurul gurii. Aceasta apare în mod normal, dar orice părinte consideră că este o cianoză în cadrul unei malformaţii şi toţi sunt trimişi la noi. Am mai întâlnit şi ideea că bunicii au făcut infarct şi poate are şi copilul ceva... Nu are nicio legătură una cu alta. Şi foarte mulţi părinţi se sperie că bebeluşul nu respiră în timpul nopţii. Stau şi-l urmăresc, unii îl şi filmează... Trebuie să fie mai curajoşi părinţii şi să se încreadă mai mult în medici.