De ce în România apar tot mai multe cazuri de boli tiroidiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ENDOCRINOLOGIE Oboseala, apatia, schimbările bruşte de dispoziţie, senzaţia de nod în gât şi de sufocare pot fi tot atâtea semne ale disfuncţiei tiroidiene. În ultimii ani, prevalenţa tiroiditei autoimune a crescut, mai ales printre femeile tinere. Afecţiunea medicală este însoţită, de multe ori, şi de alte boli autoimune şi are nevoie de monitorizare şi de tratament permanente

Diagnosticul de tiroidită autoimună este unul tot mai frecvent în rândul femeilor de vârstă fertilă, au constatat medicii endocrinologi. „Bolile tiroidiene, în general, în România, sunt frecvente. Ele reprezintă una dintre patologiile cele mai importante pentru o ţară cu deficit de iod cum este România“, explică prof. dr. Diana Loreta-Păun, medic primar endocrinolog.

Prevalenţa bolilor tiroidiene a crescut şi pentru că noi trăim în nişte condiţii stresante, adaugă universitarul. Stresul poate fi reprezentat de o infecţie, de efortul fizic, de alergii, de contactul cu anumite noxe care atacă tiroida sau poate fi de natură psihică. Toţi aceşti factori stresanţi pot declanşa o tiroidită în organismul unei persoane predispuse.

„Incidenţa reală a acestei boli chiar creşte“

Multe tiroidite se pot declanşa după naştere, naşterea în sine fiind un stres pentru organism, mai spune prof. dr. Diana-Loreta Păun, astfel că o mare parte dintre cazurile nou diagnosticate sunt la categoria persoanelor la risc: femei de vârstă fertilă, însărcinate sau după naştere.

Un alt motiv pentru care a crescut numărul cazurilor identificate este acela că s-au îmbunătăţit metodele de diagnostic şi de tratament, iar pacienţii conştientizează simptomele şi vin mai repede la medic, adaugă universitarul.

Toate acestea au permis colectarea unor baze de date importante. Dintre bolile tiroidiene, cel mai mult a crescut numărul de cazuri de tiroidită cronică autoimună. Potrivit datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, la finalul anului 2016, incidenţa tiroiditei diagnosticate crescuse cu 71% faţă de anul 2010, creştere semnificativă, luând în calcul intervalul scurt de timp. „Ceea ce înseamnă că incidenţa reală a acestei boli chiar creşte, dar, probabil, şi depistarea ei activă duce la această creştere spectaculoasă“, mai spune specialistul.

În cifre, în 2016, s-au înregistrat în România 83.413 cazuri de boli tiroidiene, de două ori mai multe decât în 2010. Dintre acestea, 12.577 au fost cazuri noi de hipotiroidie, iar 9.575 cazuri noi de hipertiroidie.

„Am fost diagnosticată la vârsta de 36 de ani“

Simptome precum oboseala cronică inexplicabilă, creşterea în greutate cu câteva kilograme, edemul, senzaţia de nod în gât, căderea părului, pielea aspră, bradicardia (modificarea funcţiei cardiace), schimbările intervenite la nivel digestiv ca de exemplu constipaţia, depresia, sunt toate semne ale tiroiditei cronice autoimune.

Gabriela Niculae este una dintre pacientele diagnosticate cu tiroidită autoimună. Cazul ei a fost unul complet atipic. Gabriela a fost diagnosticată în urmă cu 12 ani, la vârsta de 36 de ani. „Probabil că anticorpii mei erau măriţi cu mult timp în urmă. Aveam simptome foarte neplăcute. Îmi schimbasem jobul, copiii erau mai mici, seara trebuia să le gătesc, să am grijă să fac temele cu ei. Simptomele erau de hipertiroidie. Culmea!“, povesteşte pacienta.

Cu alte cuvinte, pacienta era tot timpul în stare de alertă, nervoasă, nu se putea odihni suficient. „Am slăbit în două săptămâni de la 50 de kilograme la 44 de kilograme, în vacanţă fiind. Aveam bufeuri şi eram agitată. Plus insomnii şi stare depresivă“, adaugă Gabriela.

Cum în urmă cu mai bine de un deceniu, tiroiditele autoimune nu erau atât de cunoscute, nu se făceau dozări de anticorpi (un nivel crescut al anticorpilor anti-tiroidperoxidază – ATPO mărit indică o tiroidită autoimună). La analize, TSH-ul (hormonul de stimulare tiroidiană secretat de glanda hipofiză) a ieşit mic, iar T3 (triiodotironina) şi T4 (tiroxina) mari. „Şi am primit medicaţie pentru hipertiroidie. Ceea ce mi-a făcut şi mai rău. Pentru că am dat într-o hipotiroidie destul de severă. Iar simptomele s-au schimbat: de la stare de agitaţie şi slăbit, la o stare letargică şi, în plus, am pus kilogramele pierdute, ba chiar mai multe, şi sufeream de o oboseală extremă. Nu puteam să fac nimic, nu mă puteam concentra, aveam o ceaţă mentală destul de accentuată.“

Gabriela a mers din nou la medic, de această dată a făcut dozări de anticorpi şi a fost diagnosticată cu tiroidită autoimună. Tratamentul instituit a fost şi el potrivit bolii pe care o avea. „Merg la medicul endocrinolog frecvent, din şase în şase luni, dar şi din trei în trei luni, în funcţie de cum mă simt. Boala evoluează în pusee. Ecografie fac o dată pe an.“

Imagine indisponibilă

Când trebuie instituit tratamentul în tiroidită autoimună

Ce se întâmplă în organismul nostru atunci când suferim de o boală  autoimună explică prof. dr. Diana-Loreta Păun. „În cazul bolilor autoimune, răspunsul imun e pervertit, de obicei pe un fond genetic. Noi moştenim condiţia de autoimunitate. În decursul vieţii, când organimsul trece printr-un stres major, începem să producem anticorpi împotriva propriului corp, împotriva propriilor structuri, pe care sistemul imun nu le mai recunoaşte ca fiind ale lui.“

Este şi cazul tiroiditei autoimune. „Aceşti anticorpi – ATPO – sunt nişte substanţe care nu mai recunosc tiroida ca fiind personală şi încep să o mănânce cum mănâncă moliile o haină“, compară prof. dr. Diana-Loreta Păun.

Pentru că tiroida este un organ dinamic, un timp, glanda luptă să se apere. „Motiv pentru care, o vreme, mai mult sau mai puţin îndelungată, în funcţie de răspunsul fiecărui organism, tiroida încă funcţionează normal. Încă hormonii se secretă în cantitate normală. Iar dozările de hormoni tiroidieni relevă valori în limitele normale. Atât timp cât T3, T4 se menţin normale şi TSH-ul nu creşte, chiar dacă ATPO-ul e crescut, noi nu iniţiem terapia. Pentru că înseamnă că tiroida are încă rezerve şi poate încă lupta.“

Însă, în momentul în care hormonii tiroidieni încep să scadă, lucru care arată o deteriorare gravă a funcţiei tiroidiene – iar TSH-ul începe să crească, trebuie instituit tratamentul pentru că aceste analize arată că organismul nu mai are rezerve şi are nevoie de ajutor. „Altfel, apar simptome de hipotiroidie, iar organismul suferă. Conform ghidurilor, tratamentul cu hormoni se instituie la valori ale TSH-ului chiar în limite normale, dar care depăşesc valoarea medie de 2,5. Mai ales dacă e vorba de o femeie tânără care se pregăteşte de sarcină. Dacă TSH-ul creşte, iar tiroida începe să aibă noduli, atunci se iniţiază terapia. Şi, odată ce am iniţiat terapia, ea va fi pe viaţă. Pentru că distrucţia tiroidiană este ireversibilă.“

Pot exista însă şi situaţii în care hipotiroidismul nu se declanşează niciodată, în care boala avansează extrem de lent.

Care e impactul iodului asupra tiroidei

De cele mai multe ori, prezenţa tiroiditei autoimune este un indicator şi pentru alte boli ale sistemului imunitar. Dr. Raluca Trifănescu, medic primar endocrinolog la Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon“ din Bucureşti, explică importanţa discuţiei cu pacientul în punerea diagnosticului corect de tiroidită. „Ne interesează dacă pacientul provine dintr-o zonă cu aport normal de iod sau dintr-o zonă cu aport deficitar de iod. Pentru că bolile tiroidiene autoimune sunt mai frecvente în zonele cu aport normal sau crescut de iod. Prima descriere a bolii a fost în 1912 de către japonezul Hashimoto – Japonia fiind o ţară cu aport normal şi crescut de iod.“

O altă informaţie importantă pe care o poate furniza pacientul este dacă alte persoane din familie, rude de sânge cu pacientul au boli tiroidiene autoimune. Dacă da, creşte riscul de a face şi el o boală autoimună. „ Nu ne interesează numai bolile tiroidiene autoimune, dar şi alte boli autoimune: diabetul de tip 1, vitiligo, anemiile prin deficit de vitamina B12. Din acest punct de vedere, e foarte important ca pacienţii să ştie principalele simptome ale bolilor autoimune – mai ales cele severe, care îi pot pune în pericol starea de sănătate şi respectiv supravieţuirea pe termen lung.“

E important ca pacientul să ştie că, la un moment dat, se poate confrunta cu o insuficienţă a glandelor suprarenale care se manifestă clinic printr-o hiperpigmentare a tegumentelor, printr-o rărire a pilozităţii axilo-pubiene, prin nişte valori mici ale tensiunii arteriale şi o stare de astenie foarte accentuată, adaugă dr. Trifănescu.

„În acest context, medicul endocrinolog curant şi medicul de familie fac periodic nişte teste de screening ale apariţiei acestei insuficienţe suprarenale prin dozări bazale – se poate doza cortizolul de ora 8.00 – iar în stadiile incipiente, când cortizolul este încă normal, se pot face nişte teste de stimulare care să pună un diagnostic precoce, înainte ca pacientul să aibă aceste simptome.“

nod in gat control tiroida

Testarea glicemiei, obligatorie în tiroidită

Cum una dintre bolile autoimune care se pot asocia cu tiroidita este diabetul de tip 1, o testare a glicemiei trebuie să facă parte obligatoriu din investigaţiile pacienţilor, mai spune dr. Trifănescu. În acest fel diabetul de tip 1 se poate diagnostica în fază precoce, lucru important pentru că el se asociază cu o rată mare de morbiditate, mai ales la pacienţi tineri care fac afectare renală semnificativă, afectare oculară şi mai ales asocierea cu insuficienţa suprarenală care poate ajunge la cazuri dramatice cu hipotensiune severă, cu greaţă, cu vărsături, cu modificări severe ale ionilor în sânge, ale sodiului şi ale potasiului care pot pune în pericol viaţa pacientului, atrage atenţia dr. Trifănescu.

Bolnavii mai pot dezvolta şi o insuficienţă a glandelor paratiroide care se manifestă prin hipocalcemie, prin amorţeli la nivelul extremităţilor, şi, în cazuri severe, cu crize de tetanie. „Deci dozarea de calciu, de fosfor, face parte din screeningul altor boli autoimune la aceşti pacienţi.“

Intoleranţa la gluten este şi ea mult mai frecventă la pacienţii cu tiroidită. „Riscul este de patru ori mai mare decât la populaţia generală, iar la copii pare a fi de şase ori mai mare. Noi ne confruntăm cu această problemă când avem un pacient cu hipotiroidism, cu tiroidită autoimună şi care, în ciuda faptului că urmează tratamentul corect, nu se echilibrează tiroidian. Aceşti pacienţi nu au acea boală celiacă clasică, simptomele sunt fruste, deci ne trebuie un diagnostic activ din partea fie a endocrinologului, fie a medicului de familie“, mai spune dr. Trifănescu.

bicarbonat de sodiu Shutterstock

Situaţii mai puţin frecvente

Există şi alte situaţii, mai puţin frecvente, dar care trebuie luate şi ele în calcul. „Aceşti pacienţi pot avea o afectare autoimună a hipofizei – hipofizită limfocitară – dar care se poate manifesta la femeia tânără, activă reproductiv, mai ales în perioada peripartum, deci şi colegii ginecologi trebuie să fie avizaţi asupra acestei boli. Şi tot o asociere de care trebuie să ţină cont medicii ginecologi este că tiroidita autoimună se asociază cu o rată mai mare de infertilitate şi de avorturi precoce, în săptămâni mici de sarcină.“

Spectrul de boli autoimune pe care îl poate avea pacientul cu tiroidită autoimună este foarte variabil. „ Ei pot avea şi vitiligo, pot să aibă şi scleroză multiplă şi alopecie de origine autoimună, deci practic, orice boală autoimună se poate asocia cu tiroidita autoimună şi e bine ca pacientul să fie avizat şi la rândul lui să anunţe ceilalţi colegi care-l examinează că are o boală tiroidiană autoimună pentru ca ceilalţi colegi să judece celelalte comorbidităţi care apar în acest context.“

Medicul adaugă că vârful de prevalenţă al tiroiditei autoimune este între 30 şi 50 de ani. „Dar există şi cazuri pediatrice, în asociere cu sindroame poliglandulare autoimune.“

Sarea iodată este indicată în tiroidita autoimună?

Se ştie că, în România, de ani buni, s-a procedat la iodarea universală a sării în scop profilactic. Pacienţii cu tiroidită autoimună trebuie să evite însă excesul de iod. În aceste condiţii, este indicat ca ei să consume sare iodată? „Excesul de iod vine din cu totul alte surse decât de la un un aport normal de sare. Dacă pacientul mănâncă normosodat, sarea iodată nu e un pericol, chiar dacă pacientul are tiroidită autoimună. Mai mult, dacă avem o femeie gravidă, atunci medicul ginecolog trebuie să ştie că necesarul de iod este mai mare chiar şi la o persoană cu tiroidită autoimună şi să-i suplimenteze acest aport administrându-i nişte vitamine de sarcină care conţin obligatoriu iod“, explică dr. Raluca Trifănescu, medic primar endocrinolog.

Acest exces de iod poate proveni din surse alimentare – peşte oceanic, fructele de mare – anumite expectorante mai conţin iod, anumite medicamente precum amiodarona, anumite substanţe de contrast pe care le folosesc medici imagişti sau cardiologi şi care conţin o doză mare de iod şi pacienţii ar trebuie screenaţi înainte de a face o investigaţie nonurgentă, mai spune dr. Trifănescu.

„Când investigaţia e urgentă, nu e timp să aşteptăm aceste dozări hormonale. Dar, dacă e o intervenţie radiologică care necesită substanţă de contrast iodată şi e ceva programat, există timpul necesar ca medicul de familie sau endocrinologul să dozeze hormonii tiroidieni la un astfel de pacient. Mai există anumite suplimente cum este, de pildă, spirulina care e foarte bogată în iod şi anumite dezinfectante cum este betadina care trebuie folosite cu prudenţă sau în cantităţile cele mai mici sau folosite alte dezinfectante.“

Imagine indisponibilă

„Sunt mulţi oameni care suferă de boli tiroidiene şi nu ştiu“

În ultimii ani, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – APAA – a desfăşurat mai multe campanii de informare şi diagnostic a bolilor tiroidiene, în colaborare cu Administraţia Prezidenţială şi cu Societatea Română de Endocrinologie. „De când organizăm acest tip de campanii, într-adevăr s-a înregistrat o creştere a numărului de boli tiroidiene diagnosticate pe an. Cu toate acestea, sunt mulţi oameni care suferă de boli tiroidiene şi nu ştiu. De aceea, anul acesta lansăm campania „Feţele ascunse ale disfuncţiilor tiroidiene“ prin care ne propunem să ajutăm oamenii să recunoască să recunoască semnele care ar trebui să îi convingă să meargă la un control de specialitate“, a declarat Rozalina Lăpădatu, preşedintele APAA (foto sus).

Prima campanie s-a derulat acum doi ani şi se numea „Ceea ce simţi tu poate fi din cauza mea. Semnat, tiroida“ şi urmărea creşterea gradului de conştientizare referitoare la bolile de tiroidă.

A doua campanie s-a numit „Tiroida la control“ şi îşi propunea creşterea gradului de testare atât în cadrul populaţiei generale, cât şi implicarea medicilor de familie în testarea şi depistarea bolilot de tiroidă la pacienţii pe care îi aveau în listă.

A treia campanie lansată în acest an şi poartă numele „Feţele ascunse ale bolilor tiroidiene“. Iniţiativa urmăreşte creşterea aderenţei la tratament a pacienţilor diagnosticaţi. „Un tratament cu hormoni tiroidieni trebuie urmat toată viaţa. E important ca pacientul să nu-şi modifice doza singur, ci să se prezinte la medicul curant şi, împreună cu el să-şi poată ajusta doza astfel încât să se simtă bine“, conchide prof. dr. Diana-Loreta Păun.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite