Biserica Română unită cu Roma

Anghel. În cadrul sinodului au fost declarate patru principii pentru a fi posibilă unirea cu Vaticanul: recunoaşterea supremaţiei Papei, existenţa purgatoriului, filioque şi împărtăşirea cu

Anghel. În cadrul sinodului au fost declarate patru principii pentru a fi posibilă unirea cu Vaticanul: recunoaşterea supremaţiei Papei, existenţa purgatoriului, filioque şi împărtăşirea cu pâine nedospită (azimă). Prin acest act, românii greco-catolici urmau să aibă aceleaşi sărbători, să-şi păstreze ritualul ortodox, iar organizatoric să-şi aleagă, prin sinod, episcopii care urmau să fie recunoscuţi de Roma. Aceste drepturi au fost confirmate prin două diplome ale împăratului, dar nu şi respectate întru totul. După realizarea unirii, mitropolitul Atanasie a fost confirmat, dar numai ca episcop. Au urmat nenumărate neînţelegeri cu ortodocşii, iar mitropolitul Atanasie a fost excomunicat. Un episod tragic a fost acela în care, pentru aplanarea unor conflicte şi înăbuşirea revoltelor în Transilvania, a fost trimis generalul austriac Bucov. Făcând exces de zel, acesta a distrus efectiv multe biserici şi mănăstiri ortodoxe. Pe de altă parte, rolul cultural al preoţilor şi ierarhilor greco-romani este de necontestat. Având posibilitatea să facă serioase studii la Roma, o dată întorşi în Ardeal, aceştia au dus o continuă luptă pentru păstrarea identităţii naţionale. Iată doar câteva dintre personalităţile Bisericii Greco-Catolice care au contribuit şi luptat pentru drepturile românilor: episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein, Gheorghe şincai, Petru Maior, Samuel Micu, Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian. Cele două biserici au luptat împreună în momentele grele, astfel încât numai conlucrarea lor a putut aduce roade în cazuri precum Revoluţia de la 1848, lupta memorandiştilor sau Unirea de la 1918. Întrucât, după unire, peste 7% din populaţia ţării era constituită din greco-catolici, în Constituţia din 1923 se spunea: "Biserica Ortodoxă Română este biserica dominantă, iar cea greco-catolică are întâietate faţă de celelalte culte". În acest mod, ambele biserici aveau să fie declarate biserici naţionale. Venirea comuniştilor a însemnat interzicerea bisericii unite. Foarte mulţi dintre preoţii şi ierarhii acesteia au făcut închisori grele pentru credinţă. Unii au şi sfârşit în închisoare. Abia după 1989 Biserica Unită şi-a recăpătat drepturile, iar de curând a fost ridicată la rang de mitropolie.

Medicină şi teologie
Am discutat pentru Adevărul cu Vicarul General al Mitropoliei Române Unite cu Roma, Pr. Cristian A. Sabău. Acesta, în vârstă de 42 de ani, s-a născut într-o familie de greco-catolici. Ne spune că mama sa a vrut să devină călugăriţă, dar, fiindcă după '47 nu s-a mai putut, s-a căsătorit şi, iată, el o urmează în credinţă şi slujire. Pe terenul familiei sale din Cluj au reuşit să ridice chiar o mică biserică, după 1989.Ce putea să facă un greco-catolic înainte de 1989, ştiindu-se că instaurarea comunismului a adus totodată şi interzicerea Bisericii Unite? Acesta ne spune cu umor că era nevoit să meargă la Biserica Catolică: "Recunosc, câteodată mai şi adormeam la slujbe".

Poziţie rezonabilă faţă de restitutio in integrumPărintele Sabău era deja student la Medicină, înainte de "89, când s-a apropiat de un grup de studiu al teologiei greco-catolice, grup condus de un fost preot unit. După revoluţie avea să regăsească mai multe astfel de grupuri care acţionaseră în ilegalitate, iar în 1990 constituiau deja primii studenţi. A fost fascinat de viaţa de comunitate din acei ani, chiar dacă pericolul îi păştea la tot pasul. Grupul alcătuit din cei patru studioşi îi trecea în revistă pe acei preoţi greco-catolici de la care puteau învăţa teologie. Nu era mai simplu să fi dat la Institutul de Teologie Romano-Catolic, întrebăm? Părintele ne răspunde că asta ar fi însemnat abandonul cultului greco-catolic şi nu dorea asta. După terminarea Facultăţii de Medicină, părintele Sabău a făcut timp de şase ani Facultatea de Teologie la Roma. Discursul său ne face să-l întrebăm dacă resimte o concurenţă între greco-catolici şi ortodocşi. şi cum se manifestă aceasta? "Da, din păcate, de multe ori există. Oriunde obţinem noi un teren pentru construirea unei biserici greco-catolice, la mică distanţă se construieşte şi o biserică ortodoxă". Problemele patrimoniale sunt astăzi marea încercare dintre cele două culte. Părintele Sabău are însă relaţii bune cu ortodocşii, ne spune că a făcut armata înainte de "89 la Zalău şi a fost chiar coleg cu viitori teologi ortodocşi, dintre care cu unii se mai întâlneşte şi astăzi. Preoţii greco-catolici sunt căsătoriţi şi toate celelalte slujbe sunt foarte apropiate de cele ortodoxe. Dată fiind situaţia încă încordată între ortodocşi şi greco-catolici datorată problemelor patrimoniale, îl întrebăm pe părintele vicar cum poate construi un dialog rezonabil. "Cred că noi am avut o poziţie rezonabilă faţă de restitutio in integrum". El ne spune că după "89 au fost cel puţin 20 de preoţi ortodocşi în Transilvania care au trecut cu tot cu (măcar o parte din) comunitate în Biserica Greco-Catolică. Părintele este nemulţumit că, în continuare, la nivelul întregii ţări au fost retrocedate foarte puţine proprietăţi. În anul 1948 erau aproape 2 milioane de credincioşi greco-catolici. Recensământul din 2002 spune că la ora aceasta există aproape 200.000 de credincioşi. Dar părintele estimează că, în realitate, cifra ar fi mult mai mare, apropiindu-se de 700.000. Pe ce vă bazaţi, îl întrebăm? "Parohii noştri constată la faţa locului". Nu credeţi că este o exagerare a preoţilor locali ca să-şi atragă nişte proprietăţi? "Poate fi şi asta, poate fi şi dualitatea românului". Deocamdată, ne mai spune părintele, majoritatea bisericilor sunt noi. În ultima întâlnire între cele două biserici aflate în dispută, greco-catolicii au cerut un număr de 368 de biserici din cele 2.200 existente în 1948. Criteriile au fost următoarele: 1. să fie o biserică ce a aparţinut greco-catolicilor; 2. în localitatea respectivă să fie deja două biserici (una fiind unită); 3. să existe o comunitate deja constituită. Cum se formează acele comunităţi? Părintele ne răspunde că "sunt încă oameni în vârstă care au decis să nu renunţe la credinţa în care s-au născut". Un caz aparte este acela al Mitropoliei din Banat, unde conflictele patrimoniale s-au rezolvat elegant, pe cale amiabilă. Actualmente, la nivel de învăţământ există patru facultăţi greco-catolice şi câteva licee. La Roma mai există un colegiu special pentru uniţi, încă din 1930.Una dintre formulele de supravieţuire a cultului a fost aceea reprezentată de diaspora. În SUA, Australia şi Europa occidentală, datorită imigraţiei, au existat comunităţi greco-catolice şi în perioada comunistă.

O caracteristică inspirată de la catolicii de rit latin este existenţa unor ordine monahale. Deocamdată, monahismul greco-catolic este firav. Spre exemplu, călugării care aparţin ordinului Sf. Vasile (fraţii bazilieni) au astăzi o mănăstire în Bistriţa, iar surorile baziliene, o mănăstire în Cluj. De asemenea, congregaţia Maicii Domnului (de rit bizantin) deţine o mănăstire în Cluj. Aceste congregaţii îşi asumă şi o activitate de caritate prin programele adresate nevoiaşilor. Există o replică greco-catolică la Caritasul catolic. Fiecare dioceză are propria sa reprezentanţă şi o activitate de asistenţă socială. Spre exemplu, în oraşul Luduş au fost identificate persoanele aflate în nevoie şi, alături de oficiali de la primărie, acestea beneficiază de tratament şi îngrijire la domiciliu. În Luduş, 80 de oameni primesc zilnic trei mese prin bunăvoinţa acestor organizaţii.

Biserica Română Unită cu Roma face astăzi demersurile necesare pentru recunoaşterea acelor martiri care şi-au dat viaţa pentru credinţă în închisorile comuniste:
* Cardinalul Iuliu Hosu (primul cardinal unit, cel care a citit actul de unire de la 1918), după ani grei de închisoare, a murit la Mănăstirea Căldăruşani;
* P.F. Valeriu Traian Frenţiu (episcop de Oradea) a murit la Sighet;
* P.F. Ioan Suciu şi P.F. Tit Liviu Chinezu (episcopi), morţi tot la Sighet;
* P.F. Vasile Aftenie, mort la Jilava;
* P.F. Alexandru Rusu (episcop de Baia Mare), mort la Gherla;
* P.F. Ioan Bălan (episcop de Buhuşi), mort la Ciorogârla.
O viaţă de jertfă a avut şi Cardinalul Todea, care a reuşit însă să supravieţuiască comunismului.