Autoapărarea, o armă psihologică

Fie că-ţi loveşti adversarul cu piciorul în cap, îi suceşti mâna sau îl pocneşti cu poşeta peste faţă, autoapărarea şi artele marţiale nu se învaţă de la televizor, ci printr-o practică îndelungată.

Într-o sală de sport micuţă, aflată la subsolul Universităţii Hyperion din Bucureşti, în jur de 20 de persoane – câţiva copii, şapte-opt adolescenţi şi restul adulţi – îşi încălzesc muşchii gâtului şi articulaţiile de la coate şi genunchi.

La comanda unei fetiţe de 12-13 ani, îmbrăcată în kimono alb legat cu centură tot albă, se aşază toţi pe saltelele verzi de pe jos, cu un picior îndoit şi celălalt întins, şi se apleacă în faţă în ritmul numărătorii în japoneză: ichi, ni, san, shi.

Din spatele sălii, o fată cu părul negru creţ tuns până la umeri şi centură neagră, Cristina Melniciuc, dă detalii despre modul în care fiecare exerciţiu trebuie executat.

Ea s-a apucat de arte marţiale în urmă cu şase ani, iar acum, la vârsta de 31 de ani, este instructor de Ju-Jitsu şi Tae Bo, un fel de aerobic cu mişcări de karate, şi face antrenamente şase zile pe săptămână.

„Prima oară, am venit la arte marţiale să fac mişcare şi pe parcurs a început să-mi placă, iar acum mi-a intrat deja în sânge“, spune ea. „Nu mă pot opri. Am prins mai multă forţă şi mai multă încredere în mine.

Artele marţiale m-au făcut un pic mai sigură pe mine.“ De altfel, Cristina poate sparge zece ţigle dintr-o lovitură, în vreme ce unii maeştri sparg doar cinci, explică sensei George Chivăran, fondatorul clubului sportiv Varan din Bucureşti. „12 ţigle“, îl corectează Cristina şi adaugă: „Mai gonesc şi bărbaţii de prin sală.“

Sensei completează: „De multe ori, se întâmplă să vină la sală câte un mascul feroce, viril şi potent, care, atunci când o vede pe Cristina câte abdomene face şi câte flotări în pumni, e pur şi simplu dezarmat.“

Singura regulă: fără reguli

După mai mult de jumătate de oră de încălzire a articulaţiilor şi muşchilor, elevii, majoritatea îmbrăcaţi în bluză de kimono şi pantaloni albi cu două dungi negre pe lateral, încep antrenamentul propriu-zis. „Preponderent lucrăm tehnici de Ju-Jitsu“, spune sensei, care are centura neagră 6 Dan Ju-Jitsu, 3 Dan Karate şi 3 Dan Judo, şi este expert cu diplomă în Tamashiwari (spargeri).

„Majoritatea serviciilor specializate - Poliţie, Jandarmerie, SRI - lucrează tehnici de Ju-Jitsu, pentru că acestea scot din luptă adversarul şi îl imobilizează fără a-i produce leziuni, sau cu leziuni minime.“

Două dintre fetele din sala de antrenament, şi ele cu centuri negre, sunt antrenate în karate tradiţional, dar au venit la Ju-Jitsu pentru că artele marţiale praticate anterior nu le ajută la nimic într-o luptă reală, explică sensei. Este şi cazul lui Mihnea, un băiat de 14 ani care are centura maro în Shotokan.

Tatăl său, Dan, l-a adus în urmă cu aproape un an la Ju-Jitsu, fiindcă practicarea karateului tradiţional nu foloseşte la mare lucru când vine vorba de autoapărare pe stradă. „O diplomă şi o medalie nu te ajută. Într-o bătaie pe stradă, celălalt nu te loveşte controlat“, spune tatăl.

El participă, de asemenea, la antrenamentul de la Hyperion ca „să mai dea jos din burtă“, după ce a practicat 20 de ani voleiul. În plus, este obişnuit cu autoapărarea, datorită profesiei de poliţist.

Singura regulă în lumea reală, dincolo de ringurile de Kick Boxing sau sălile de antrenament de arte marţiale (dojo-uri), este că nu sunt reguli, confirmă şi Chivăran. „Te poţi folosi de orice.

Te poate ataca unul şi poate să te scuipe, să arunce cu căciula, să ia o scândură, o cărămidă, o şipcă dintr-un gard, poate să se prindă în tramvai de o bară şi să lovească cu picioarele.“ Pe stradă „chiar trebuie să acţionezi“. „Autoapărare nu înseamnă să blochezi un pumn şi să dai o lovitură directă să-i spargi piramida nazală adversarului sau să-i fracturezi mandibula.

Pot să lovesc pentru a-l înmuia, pentru a-l slăbi şi a putea intra într-un procedeu de torsiune articulară, unde pot să-i rup şi mâna.“ Pentru practicanţii de arte marţiale, esenţial este însă să evite lupta. „Dacă în comunicare primul pas e monologul, următorul e dialogul, iar vârful piramidei este tăcerea, să nu spui nimic şi să se înţeleagă totul, vârful piramidei în artele marţiale este a evita lupta.“

Dacă eşti însă atacat pe stradă, totul este să-ţi păstrezi cumpătul şi să-l trimiţi pe celălalt pe o pistă falsă. „Autoapărarea nu înseamnă doar să răspunzi imediat unei provocări printr-un blocaj. Trebuie să-ţi evaluezi arsenalul, teritoriul“, spune sensei.

Un sfat ar fi să te faci că nu înţelegi ce vrea agresorul şi să îl rogi să repete: „Poftim, ce-aţi spus?“ În câteva secunde l-ai „doborât din punct de vedere psihologic“. „Niciodată un atacator nu se aşteaptă să fie atacat, mai ales de o femeie. Dacă ţine şi un cuţit în mână, este atent la mâna în care are arma, se crede stăpân, puternic.

Nu se aşteaptă la un atac.“ Un principiu al autoapărării spune că trebuie să pari slab când eşti puternic şi puternic atunci când eşti slab. „E bine să spui «Nu, te rog, îţi dau totul, lasă-mă, nu mă lovi, nu mă ataca!». În sinea lui, agresorul va spune că este puternic şi exact atunci va fi atacat, când crede că tu eşti cel mai slab.“

Poşeta şi tocul, armele femeilor

Printre armele aflate la îndemâna oricărei femei, fie că practică sau nu artele marţiale, se află poşeta, tocul de la pantof (calci agresorul pe picior sau îl loveşti în tibie) sau un deodorant spray pulverizat în ochii acestuia. Atunci când nu ai de la cine să ceri ajutor, explică Chivăran, e important cum abordezi problema.

Poţi răspunde chiar şi fără să ataci. O domnişoară poate să întoarcă capul şi să strige, sigură pe sine, „Cristian, Cristian, uite-l p-ăsta, vino repede!“, chiar dacă nu este niciun cunoscut în preajmă. „Când ai strigat, atacatorul a slăbit şi tu te-ai smuls din priza lui, fără să ştii arte marţiale.“

Atacul se poate face în puncte vitale precum ochii, gura (introduci un deget în cavitatea bucală a agresorului, între buze şi dinţi, şi tragi puternic în stânga şi-n dreapta), baza nasului (apeşi cu forţă acolo unde se lipeşte buza superioară de nas), testiculele sau gâtul.

„Când atacatorul te vede furioasă şi pornită pe el, se pierde. El nu vrea scandal, vrea ca totul să se petreacă în linişte, să te deposedeze de bunuri şi să te sperie. Dacă îl ataci, zice că a găsit o nebună şi pleacă. Trebuie să fii hotărâtă şi să te cunoşti în primul rând pe tine.“

Citiţi aici continuarea articolului: Artele marţiale înseamnă disciplină şi autocontrol