Românii care au trecut cea mai sângeroasă graniță pentru a scăpa de comunism
0Un an întreg și-a planificat Mihai evadarea din România comunistă, iar într-o noapte de iunie a anului 1977 a și reușit să fugă din țara natală, potrivit Radio Europa Liberă.
A traversat Dunărea în toiul nopții, pe la Orșova, având la el genți din nailon care l-au ținut la suprafață. În genți avea un costum și o umbrelă, astfel încât să poată fi confundat cu un localnic în momentul în care ajungea în Iugoslavia. La el avea și gumă de mestecat, îl ajuta să nu îi clănțăne dinții.
„Dunărea era mai largă și mai puțin păzită”, susține Mihai, care era conștient de riscul la care se supune, însă hotărât că „acasă” era mai rău.
„Mi-am spus: trebuie să plec, nu mai e cale de întoarcere. Eram hotărât. Am intrat la Divici (nr: malul românesc) și am lăsat apa să mă conducă. Nu am înotat contra curentului, sacii de nailon erau ca un plutitor”, a explicat acesta pentru Radio Europa Liberă.
După doar câteva ore, Mihai a ajuns în Veliko Gradiste, în Iugoslavia, acum Serbia. Au urmat drumuri pe jos, cu trenul, cu autobuzul și nopți dormite în pădure. După mai multe zile a reușit să ajungă într-o tabără de refugiați din Austria.
Mihai, care în prezent trăiește în Viena, unde lucrează ca stomatolog, este unul dintre puținii norocoși, susține sursa citată. Sute de români care încercau să fugă de regimul lui Nicolae Ceaușescu erau prinși și uciși, unii dintre aceștia sfârșeau înecați chiar în apa în care își vedeau salvarea.
Granița cu Serbia, cea mai sângeroasă din Europa
Înainte de căderea comunismului din 1989, granița cu Serbia era cunoscută că „cea mai sângeroasă graniță din Europa”.
Acum, la 30 de ani distanță, un institut guvernamental român încearcă să aducă dreptate victimelor comunismului și să educe tinerii născuți în epoca postcomunistă.
„România are o datorie imensă față de victimele comunismului. Trebuie să facem dreptate, oricât de târziu ar fi”, a declarat deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul Guvernului României în Infrastuctura Europeană de Cercetare a Holocaustului, pentru RFE/RL.
Mia Jinga, din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, susține că au fost descoperite dovezi care arată utilizarea în scară largă a violenței împotriva celor care încercau să evadeze de regimul comunist.
”În aprilie 1989, există un dosar care arată cum soldații și polițiștii de frontieră au folosit 89 de gloanțe într-un grup de 30 de persoane, inclusiv 10 copii și opt femei. Din păcate, nu există informații dacă au existat victime. Gândiți-vă la asta: 98 de gloanțe trase într-un singur grup de oameni arată nivelul de violență și că polițiștii de frontieră erau pregătiți în orice moment să deschidă focul asupra oricui încerca să treacă ilegal granița”, precizează aceasta.
Potrivit acesteia, în prezent, pe malul sârb al Dunării, există cimitire cu aproximativ 200 de morminte a unor oameni necunoscuți, cadavre care au fost pescuite din apă.
Nu există o cifră exactă cu numărul românilor uciși în timp ce încercau să treacă granița și să ajungă în Iugoslavia. Societatea Internațională pentru Drepturile Omului cu sediul la Frankfurt susține că ar fi vorba de 400 de persoane împușcate în timp ce încercau să fugă din România în 1988. Un an mai târziu, în 1989, 50.000 de români au încercat să treacă ilegal Dunărea, unii cu barca, alți înot, potrivit Națiunilor Unite pentru refugiați, indică sursa citată.
Poveștile românilor care au încercat să fugă
Antoniu Marcu, un alt român care a încercat să evadeze din România în 1989 a povestit cum a fost prins de polițiști. Acesta avea doar 11 ani când, împreună cu mama sa, un prieten de familie și fiul acestuia, au încercat să ajungă în Iugoslavia. Cei patru au fost prinși în apropierea graniței de paznici care au deschis focul și care „au amenințat că ne omoară”.
„Când ne-au prins, ne-au spus că sârbii ne-ar fi împușcat sau cum am fi fost schimbați pe un vagon de sare”, susține acesta.
Aceștia au fost încătușați, încarcerați și puși să defileze prin sat, fiind dați drept un exemplu.
Cristian Anghelescu, fost portar la Universitatea Craiova, a încercat să fugă din țară în ciuda faptului că avea un salariu bun, acces la bunuri și haine occidentale.
Acesta a încercat să evadeze în anul 1988 și a reușit să ajungă la Belgrad, însă a fost arestat și trimis înapoi în România, unde a fost bătut și trimis direct la închisoare.
„Când am ieșit din închisoare eram un paria. Nimeni nu m-a angajat deoarece aveam antecedente penale”, povestește acesta.
Din acest motiv, Cristian a încercat să evadeze din nou prin Ungaria și ulterior prin Cehoslovia. Însă, a fost prins și trimis și de această dată în România.
O excepție notabilă a fost evadarea Nadiei Comăneci. Publicația arată că dezertarea acesteia din România în Ungaria reprezintă o poveste globală, aproape la fel de mare ca reușita de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.
Se încarcă comentariile...
