VIDEO Timişoara - capitala culturii, Bucureşti - capitala recordurilor. În Parcul Naţional s-a copt un covrig gigantic: „Aţi văzut aşa ceva în alte ţări?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Covrigul a avut o lungime de 20 de metri
Covrigul a avut o lungime de 20 de metri

La o zi după ce Timişoara a câştigat competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, Bucureştiul a oferit un răspuns pe măsură.

Sub patronajul Primăriei Sectorului 2 şi al Centrului Cultural “Mihai Eminescu”, în Parcul Naţional s-a copt un covrig gigantic, declarat de organizatori “cel mai mare covrig făcut vreodată în România”. Iniţiativa a fost primit cu bucurie, mai ales că, la final, covrigul a fost împărţit pe gratis, iar oamenii au mâncat pe săturate.

Pregătirile au început de la primele ore ale dimineţii, la împletirea covrigului lucrând peste zece meşteri aduşi special din zona Bucovinei. Pe aleea principală a parcului a fost improvizată o bandă la capătul căreia s-a montat un cuptor. Lung de 20 de metri, covrigul rula uşor pe bandă, trecea prin cuptor şi ieşea pe cealaltă parte gata rumenit. 

În preajmă s-au adunat imediat o mulţime de pofticioşi, care urmăreau cu prefăcută uimire procesul de rulare a covrigului: “Ia, uite, ce ca lumea îl face”. De fapt, cei mai mulţi dintre ei erau animaţi de acelaşi gând: mult aşteptatul moment de final, când primarul Mugur Mihai Toader, edilul sectorului 2, avea să împartă, cu mâna lui, uriaşul şi apetisantul covrig. 

Între participanţi, cel mai sincer s-a dovedit domnul Marius, un sexagenar cu chelie şi ochelari, care a recunoscut cu mâna pe inimă: “Da, domnule, am venit să-l mănânc! Covrigi ca-n România nu găseşti nicăieri. Covrigi şi pâine. Românul dacă nu are pâine, e vai de mama lui. Eu, care circul peste tot, Franţa, Spania, Italia, Germania, n-am văzut aşa ceva, e o frumuseţe”. 

Covrigul a fost supravegheat de ISU

Pentru ca ineditul eveniment să fie lipsit de incidente neplăcute, la faţa locul şi-au făcut apariţia şi doi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Ei au inspectat cuptorul la care se cocea covrigul, precum şi grătarele din imediata apropiere, unde se vindeau mititei, cârnăciori şi alte preparate pe bază de carne. Controlul a fost ferm, dar nu foarte riguros. La un moment dat, unul dintre cei doi oamenii de la ISU l-a oprit din treabă pe un grataragiu şi l-a luat direct: “Uitaţi-vă în ochii mei şi spuneţi-mi că ştiţi să folosiţi stingătorul”. Grataragiul s-a bâlbâit puţin, apoi şi-a venit în fire: “Ştim, şefule, noi să nu ştim?”.

În tot acest timp, covrigul gigantic continua să se coacă. Şi tocmai când lucrurile păreau să meargă ca unse, au apărut şi primele probleme: profitând de neatenţia celor responsabili, câteva femei mai îndrăzneţe au furat startul şi s-au înfipt în covrig, rupând din el cu toată nădejdea. Până s-au dezmeticit organizatorii, covrigul se scurtase cu vreo doi metri: “Bă, aţintă-te la ei, că vine domn primar şi nu mai găseşte nimic”.

Covrigul gigantic s-a epuizat în câteva minute

Tocmai când ultima parte a covrigului ieşea din cuptor, a apărut şi primarul Toader, un cetăţean mic şi chel, pe care mulţi nici nu l-au cunoscut. “Haideţi la covrig”, a îndemnat edilul. După ce i-a făcut o poză cu telefonul, primarul s-a aşezat într-un capăt şi a început să rupă din el, împărţind în stânga şi-n dreapta. Lumea se înghesuia şi primea bucuroasă bucăţile de aluat trecut prin cuptor. Unii s-au aşezat la rând de câte două-trei ori.

Cât a fost de lung, covrigul s-a epuizat în câteva minute, ultimele porţii fiind tranşate energic de câteva pensionare care au rupt bucăţi zdravene şi au îndesat în sacoşe. Apoi, lumea s-a împrăştiat pe la tarabele din preajmă. Organizatorii au dezafectat banda improvizată pe care, cu puţin timp în urmă, se afla întins cel mai mare covrig făcut vreodată în România. Acum, parcă nici n-ar fi fost. Gigantica împletitură de aluat dispăruse cât ai clipi în burţile şi în sacoşele oamenilor. 

covrig gigant
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite