UPDATE 27 de judeţe şi Capitala sunt sub Cod de vreme rea. Circulaţia este îngreunată pe mai multe drumuri, iar mai multe avioane pleacă cu întârzieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima zi de iarnă calendaristică a adus şi două Coduri de ninsori şi vreme rea. Meteorologii spun că începând de miercuri precipitaţiile se răresc, dar avertizează că vor reveni din 6 decembrie când este aşteptat şi Moş Nicolae. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a precizat că, din cauza vremii, circulaţia este îngreunată pe mai multe drumuri naţionale.

UPDATE

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, aproape 60 de persoane, între care mai mulţi copii, au rămas blocate în maşini pe un drum judeţean între localităţile Fulga şi Mizil.

Astfel, la jumătatea distanţei dintre cele două localităţi au rămas blocate două microbuze cu pasageri şi cinci autoturisme, iar la ieşirea de pe drumul care face legătura între oraşul Mizil şi localitatea Fulga sunt blocate alte două microbuze şi cinci autoturisme.

UPDATE 4.976 de abonaţi din mai multe localităţi din judeţul Prahova nu aveau curent electric în această dimineaţă. Este vorba despre deranjamente la Şotriile, Valea Doftanei, Telega, Comarnic şi cartierul Voila din Câmpina, localităţi unde se produc frecvent astfel de întreruperi în timpul iernii.

Potrivit prefectului de Prahova, Rodica Paraschiv, mai multe echipaje ale Electrica sunt pe teren pentru remedierea defecţiunilor.

UPDATE Din cauza ninsorii, pe mai multe străzi din Capitală se circulă greu. Deşi marile artere sunt curăţate în mare parte, traficul rutier este îngreunat pe mai multe străzi. Unii oamenii s-au plâns chiar că au stat blocaţi în maşini ore întregi.

UPDATE Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pistele, platformele şi căile de rulare fiind deschise şi operaţionale, a anunţat, marţi, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) într-un comunicat de presă.

Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza vremii, dar zborurile pot avea întârzieri de aproximativ 45 de minute la decolare, iar în unele cazuri chiar şi de o oră, din cauza operaţiunilor de degivrare.

„Pe aeroporturile din Bucureşti se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime pentru desfăşurarea în siguranţă a operaţiunilor aeriene", se mai arată în documentul citat.

UPDATE Circulaţia este îngreunată pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Vâlcea, Dolj, Olt, Gorj, Caraş-Severin, Harghita, Covasna, Brăila, Ialomiţa şi Tulcea, din cauza zăpezii, care pe unele porţiuni de drum măsoară doi-trei centimetri, potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română.

Conform sursei citate, nu sunt drumuri naţionale sau segmente de autostradă cu circulaţia întreruptă din cauza zăpezii şi a poleiului, însă traficul se desfăşoară îngreunat în toate zonele din ţară, unele drumuri fiind acoperite cu un strat de zăpadă amestecat cu material antiderapant.

Traficul este îngreunat pe DN7 Milcoiu (judeţul Vâlcea) - limita cu judeţul Sibiu, DN65C Ciocâltei - Horezu (Vâlcea), DN64 Drăgăşani - Băile Olăneşti (Vâlcea), DN67 Pietrari - Budeşti (Vâlcea), DN56 Craiova - Calafat (Dolj), DN65 Slatina (Olt) - limita cu judeţul Argeş, DN67C Novaci - Rânca (judeţul Gorj), DN66A în zona Valea Cernei (Caraş-Severin), DN12C în zona Lacu Roşu (Harghita), DN13B Praid - Joseni (Harghita), DN13E Zagon - Barcani (Covasna), DN15 în zona Topliţa (Harghita), DN21 şi DN23 (în judeţul Brăila), DN2A, DN2C, DN21 şi DN21A (în judeţul Ialomiţa), DN22A şi DN22F (în judeţul Tulcea).

Centrul Infotrafic a adăugat că nu sunt probleme în traficul feroviar şi nu există aeroporturi sau porturi maritime ori fluviale închise din cauza vremii.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să se informeze despre condiţiile de drum şi cele meteorologice şi să aibă la maşină lopată, perie sau mătură, racletă, sac cu sare sau nisip, precum şi lanţuri pentru anvelope. 

De asemenea, şoferii trebuie să se asigure că au rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil de pe care să apeleze numărul 112 în caz de urgenţă, precum şi un încărcător sau o baterie de rezervă.

UPDATE Nouă persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în judeţul Argeş, după ce microbuzul în care se aflau a derapat din cauza vitezei şi a carosabilului acoperit cu zăpadă şi s-a răsturnat într-un şanţ.

De asemenea, un alt TIR a fost implicat într-un accident şi în judeţul Iaşi, pe DN 24, în aproprierea localităţii Păun.

Traficul rutier pe DN2 (E85) s-a desfăşurat cu dificultate, marţi dimineaţă, timp de aproximativ o oră, în zona localităţii Urecheşti din judeţul Vrancea, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autotrenuri.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul, în care au fost implicate trei autotrenuri, a avut loc în jurul orei 08.45, pe DN2 Focşani - Rămnicu Sărat, în localitatea Urecheşti.

În urma accidentului, traficul rutier s-a desfăşurat îngreunat, pe o bandă, alternativ, timp de aproximativ o oră.

Conform sursei citate, pe DN2 se circulă în condiţii de iarnă, pe anumite sectoare stratul de zăpadă, amestecat cu material antiderapant, măsurând 1-2 centimetri. De altfel, în tot judeţul Vrancea ninge marţi dimineaţă, iar pe anumite artere rutiere s-a depus un strat subţire de zăpadă.

Iarna şi-a intrat în drepturi

România intră într-un regim de iarnă normal începând de miercuri, dar până atunci situaţia meteo este complicată. Aşa a anunţat, ieri, în comandamentul de iarnă de la Guvern Ion Sandu, şeful Administraţiei Naţionale de Meteorologie. 

Acesta a adăugat că nu este exclus ca diseară după ce expiră şi ultimul Cod galben de vreme rea emis pentru Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Vrancea, Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Cluj,  să fie emis un altul. 

„Nu vom fi în situaţia unui viscol de intensitatea celui de anul trecut, vor fi precipitaţii de maximum 30 litri/metru pătrat, dar asta nu înseamnă că situaţia nu e complicată, din următorul motiv: în jumătatea de sud-vest încă plouă, se transformă la noapte şi mâine în ninsoare în aproape toată zona în care s-a dat atenţionare, viteze de vânt, 40-50 la munte, 70-80 kilometri pe oră înseamnă viscol chiar dacă nu avem cantităţi foarte mari de ninsoare, după care mâine după-masă e posibil ca în foarte multe zone să se transforme din nou în ploaie, cu temperaturi foarte scăzute la sol, şi e posibil să avem situaţii de pat de gheaţă, polei pe şosele, şi trebuie multă atenţie“, a explicat ieri Sandu.

27 de judeţe şi Capitala sub Cod de vreme rea

Zece judeţe din sudul şi sud-vestul ţării se află, de duminică seară, sub avertizare Cod galben de precipitaţii mixte şi polei, iar de ieri după-amiază până în această seară, avertizarea s-a extins pentru Bucureşti şi alte 17 judeţe. Specialiştii anunţau ieri-dimineaţă că în aceste zone va ninge şi se va depune un strat de zăpadă de 10-15 centimetri.

Potrivit datelor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de duminică, ora 22.00, până astăzi, la ora 14.00, au fost sub avertizare Cod galben judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Începând de luni, de la ora 14.00, şi până marţi, la ora 22.00, avertizarea Cod galben s-a extins şi a cuprins cele zece judeţe, cât şi Bucureştiul şi alte 17 judeţe, respectiv Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Vrancea, Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Cluj. Mai exact,  în aceste zone sunt anunţate ninsori şi intensificări ale vântului.

„Temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10-15 centimetri. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 de kilometri pe oră, iar local şi temporar, zăpada va fi viscolită”, au anunţat ieri meteorologii. Aceştia au precizat că, pe arii restrânse, în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.

image

Moş Nicolae aduce zăpadă

De miercuri, ninsorile se vor mai potoli, dar numai până la sfârşitul săptămânii. Meteorologii anunţă că, după data de 6 decembrie, în toate regiunile ţării va începe să ningă din nou. Mai exact, potrivit prog­nozei pentru perioada 1 - 14 decembrie în prima săptămână de prognoză temperaturile diurne vor creşte uşor, spre o medie de 4...5 grade, apoi vor scădea treptat, cu aproximativ 2...3 grade până la sfărşitul celei de a doua săptămâni. Temperaturile minime rămân negative în cea mai mare parte a ţării, cu cele mai scăzute valori în primele şi în ultimele zile din interval, când media termică va fi de -5...-4 grade. 

Minus 15 grade la Miercurea Ciuc

Ieri-dimineaţă la ora 5.30, mercurul din termometre a coborât la Miercurea Ciuc, la minus 15 grade Celsius, cea mai scăzută valoarea termică înregistrată în ţară în această iarnă. „Pe masivele înalte s-a format un strat de aer mai cald, în vreme ce în zonele joase avem un strat de aer rece la nivelul solului. Vorbim despre un fenomen de inversiune termică”, a explicat pentru Mediafax meteorologul Eugen Mitea de la Centrul Meteorologic Regional Sibiu. Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 tot în Miercurea Ciuc.

Amenzi pentru neechiparea autovehiculelor

Poliţia Rutieră a aplicat 42 de amenzi, însumând 3.000 lei, dintre care 38 pentru neechiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, a anunţat ieri ministrul de Interne, Gabriel Oprea. „Poliţiştii rutieri au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.078 de lei, dintre care 38 pentru nerespectarea de către conducătorii auto a condiţiilor privind circulaţia pe drumurile publice în condiţii de iarnă, pentru lipsa anvelopelor de iarnă şi a dispozitivelor antiderapante. Totodată, patru administratori de drum au fost sancţionaţi contravenţional pentru neîntreţinerea corespunzătoare a stării carosabilului, valoarea amenzilor totalizând 8.700 de lei“, a spus vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul de Interne, în cadrul comandamentului de iarnă reunit la Guvern. Oprea a dat asigurări că dispozitivele ministerului sunt pregătite să intervină în perioada următoare în cazul în care ninsorile vor produce probleme. „Avem în dispozitivul de intervenţie, la nivel naţional, peste 26.000 de pompieri, jandarmi şi poliţişti cu peste 3.000 de mijloace tehnice pregătite să acţioneze în orice moment“, a informat Oprea.


METEO

AZI Vremea va fi în general închisă şi rece, iar Administraţia Naţională de Meteorologie a extins codul galben de ninsoare şi viscol până în această seară la ora 22.00. Avertizarea este valabilă pentru 27 de judeţe din zona centrală şi de sud a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -3 şi 7 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade. În Capitală, vremea se va menţine închisă şi rece. Vântul va sufla cu 45-50 km/h.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -2 grade.

image

MÂINE. Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară, vremea se va menţine rece. Precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 9 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade. În Capitală, temperatura va marca o creştere uşoară, vremea se va menţine rece. Cerul va fi noros şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi între -2 şi -1 grade.

POIMÂINE. Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară, vremea se va menţine rece. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 9 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade. În Capitală, vremea va fi închisă şi se va menţine rece. Vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2-3 grade, iar minima între -4 şi -2 grade. 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

 

Prognoza meteo pe două săptămâni: ninsorile se vor opri miercuri, dar revin după 7 decembrie

Începând cu 3 decembrie temperaturile vor creşte în aproape toată ţara, urmând ca până pe 6 decembrie să mai ningă doar izolat. Totuşi, după 7 decembrie, ninsorile se vor întoarce, se arată în prognoza meteo valabilă până pe 14 decembrie, emisă luni de Administraţia Naţională a Meteorologiei (ANM).

Prognoza meteo pentru această iarnă. Unde va ninge cel mai mult

În această iarnă vom avea parte de un regim termic apropiat de cel normal în această perioadă, cu precipitaţii mai scăzute în cea mai mare parte a ţării, potrivit prognozei pentru următoarele trei luni, publicată miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite