Un interlop din „Clanul Sportivilor“ condamnat pentru tentativă de omor se plimbă liber prin Anglia. „O bătaie de joc la adresa UE şi a justiţiei britanice“
0
Unui român care a fost condamnat în România pentru tentativă de omor i se permite să umble liber prin Marea Britanie, deoarece situaţia suprapopulării închisorilor din ţara noastră ar încălca drepturile omului, informează „Daily Mail”.
Adrian Preda, un luptător MMA în vârstă de 36 de ani, a primit o condamnare de nouă ani şi jumătate de închisoare în România, pentru tentativă de omor, şantaj şi crimă organizată. Interlopul a fugit, însă, de justiţia română în Marea Britanie. Recent, un judecător a decis împotriva extrădării lui în România, motivând că închisorile supraaglomerate încalcă dreptul său de a evita un tratament „degradant”.
Judecătorul Robin McPhee, de la Curtea de Magistratură Westminster, i-a spus lui Preda: „Eşti liber să pleci”, relatează „Daily Mail”. Chiar şi avocatul lui Preda i-a spus că este „foarte norocos”, în condiţiile în care deputaţii englezi au avertizat că acest caz poate reprezenta un precedent pentru ca alţi delincvenţi să aleagă să fugă de justiţie în Marea Britanie.
Deputatul Tim Loughton, membru în comitetul pentru afaceri interne, a declarat: „Această hotărâre este incredibilă şi face instanţele noastre de judecată de tot râsul în faţa Europei. Cum este posibil să fie corect ca un condamnat pentru tentativă de omor, care se ascunde de România, să fie acum liber să umble pe străzile din Marea Britanie, pe baza îngrijorării unui judecător cu privire la lipsa confortului din închisorile româneşti?“.
Deputatul Andrew Bridgen a adăugat: „Este o bătaie de joc la adresa UE şi la adresa propriului nostru sistem juridic. De asemenea, stabileşte un precedent foarte periculos, pentru că orice personaje similare din România se vor folosi de el, şi va deschide uşa pentru orice criminal care va dori să vină aici ştiind că poate fi liber. Este absolut revoltător”.
O condamnare comună de 220 de ani
Adrian Preda reprezintă cel mai recent dintre cazurile de condamnaţi români care exploatează o lacună legală şi fug în Marea Britanie, folosindu-se de legile privind protejarea drepturilor omului pentru a preveni trimiterea lor înapoi în ţară, arată „Daily Mail“. Clanul „Luptătorii“, din care face parte Preda, a făcut contrabandă cu heroină în valoare de peste două milioane de lire sterline, a furat pistoale şi mitraliere de la o bază militară din România şi este cunoscut pentru faptul că deschidea focul asupra clanurilor rivale în plină stradă.
În februarie 2016, Preda şi alţi 28 de interlopi au fost condamnaţi de o instanţă din Bucureşti. Preda a fost găsit vinovat de tentativă de ucidere a unui interlop rival într-un centru comercial, atacând victima cu săbii şi cuţite, împreună cu alţi membri ai clanului. În plus, a fost găsit vinovat şi de proferarea de ameninţări cu moartea la adresa unui bărbat căruia îi împrumutase bani cu camătă, precum şi de violenţe faţă de un alt clan interlop. Sentinţele tuturor celor 29 de condamnaţi din clanul „Luptătorii” însumau 220 de ani, dar condamnarea în cazul lui Preda a fost redusă la cinci ani şi şase luni, în decembrie 2016, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România. În mod inexplicabil, totuşi, lui Preda i s-a acordat cauţiune într-o audiere anterioară şi nimeni nu s-a gândit să o anuleze, aşa că interlopul a fugit din ţară.
Îngrijorări privind respectarea drepturilor omului în închisorile româneşti
De atunci, Adrian Preda trăieşte într-o locuinţă din Londra, valorificată la 367.000 de lire. Pe 9 ianuarie 2018, el s-a predat Poliţiei Metropolitane, în baza unui mandat european de arestare şi a primit un dispozitiv electronic de monitorizare, aşteptând audierea pentru decizia de extrădare.
Marţea aceasta, instanţei de judecată i s-a comunicat că extrădarea lui Preda în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa ar încălca Articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura şi „tratamentul sau pedeapsa inumană şi degradantă”.
Judecătorul McPhee a hotărât în favoarea românului, declarând că jurisprudenţa a arătat că celulele închisorilor româneşti sunt prea mici şi că el nu a primit nicio asigurare că drepturile lui Preda nu vor fi încălcate, scrie „Daily Mail”.
Preda a beneficiat de jurisprudenţa stabilită în iunie anul trecut, când Înalta Curte a blocat extrădarea a doi criminali români, deoarece celulele din închisorile româneşti sunt prea mici. Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei britanice a declarat: „În lumina unei hotărâri recente a Înaltei Curţi, care a admis recomandarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu a fost oportună contestarea deciziei”.