Tragedie în familia fostei campioane Lavinia Miloşovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Denisa Florentina Miloşovici, fiica Laviniei, a decedat, ieri, la Spitalul Municipal din Lugoj. Medicii au încercat să o resusciteze câteva zeci de minute, însă nu au reuşit să o readucă la viaţă.În vârstă de patru ani şi jumătate, fiica multiplei campioane mondiale şi olimpice a decedat, duminică dimineaţa, la un spital din Lugoj.

Micuţa a fost diagnosticată încă de la naştere cu o boală a sistemului nervos.Potrivit apropiaţilor familiei, fetiţei i s-a făcut rău acasă, la Lugoj, în primele ore ale dimineţii de duminică. Părinţii au transportat-o de urgenţă la Spitalul Municipal Lugoj. Medicii au încercat să o resusciteze câteva zeci de minute, însă nu au reuşit să o readucă la viaţă.

„Fetiţa a avut probleme cu dezvoltarea psihică. Nu s-a dezvoltat intrauterin aşa cum trebuie. În astfel de cazuri e greu de crezut că se mai poate face ceva. Am încercat să obţinem fonduri de la Ministerul Sănătăţii, s-a organizat şi un teledon, dar e greu să faci minuni”, a spus medicul Mihai Gafencu, fost director al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

SIMONA AMANAR A FOST ALATURI DE LAVINIA

Simona Amânar, fosta ei colegă de la lotul naţional şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, a susţinut-o pe Lavinia, însă a izbucnit în plâns şi nu a putut să vorbească la telefon, fiind profund marcată de dipariţia prematură a micuţei.

Mariana Bitang a fost alături de Lavinia Miloşovici toată cariera ei de sportivă. Actualul consilier prezidenţial pe probleme de sport spune că nu are cum să fie altfel nici în aceste momente dificile pentru Miloşovici. „Când treci prin aceste clipe, niciun cuvânt nu cred ca reuşeşte ­să-ţi aline durerea.

Am fost alături de ea tot timpul şi voi rămâne. Sper din tot sufletul să dea dovadă de acelaşi caracter cum a fost ca sportivă şi să treacă peste această imensă pierdere. De trecut nu trece niciodată această rană, dar măcar să se cicatrizeze. Să dea Dumnezeu ca Lavinia să facă un copil de care să se bucure, să ia viaţa de la început”, a declarat Mariana Bitang.

„Federaţia va fi alături de Lavinia şi încercăm să o ajutăm cu ce putem. O avem la Timişoara şi pe Simona Amânar. E o situaţie tristă. Şi aşa era foarte tristă existenţa acetui copil. Erau probleme mari şi se făceau sacrificii. Cred că Lavinia se va reface, e tânără şi poate să o ia de la capăt”, a spus Nicolae Vieru, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.

În urmă cu patru ani şi jumătate, în 20 martie 2004, Lavinia Miloşovici, multiplă campioană mondială şi olimpică la gimnastică, aducea pe lume o fetiţă, în urma mariajului cu Cosmin Vânătu, ofiţer în cadrul Poliţei Rutiere Timiş. Adusă pe lume prematur, la doar şapte luni, prin cezariană, micuţa cântărea la naştere doar 1,1 kilograme.

Denisa Florentina a avut probleme încă din primele momente ale vieţii. Medicii susţin că din cauza unei infecţii nedepistate în timpul sarcinii, fetiţa Laviniei se mişca greu, fiind diagnosticată ulterior cu o boală a sistemului nervos. Nu putea vorbi, iar picioarele nu o ascultau. Chiar şi după vârsta de doi ani, Denisa nu reuşise încă să facă primii paşi.

„A fost internată la spitalul de copii. Fetiţa a avut probleme mereu. Medicii nu au încurajat-o să plece în China, dar s-a dus. Problemele au continuat şi după întoarcerea în ţară”, a mai declarat medicul Mihai Gafencu. Prin intermediul Nadiei Comăneci, Denisa a fost ajutată să ajungă la o clinică din ­Beijing a doctorului Huang Hongyun.

 Tratamentul neconvenţional practicat de acesta a dat naştere unor vii controverse în întreaga lume, deoarece celulele folosite de medicul chinez provin de la embrioni morţi. Costurile intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă Denisa, precum şi celelalte cheltuieli, în total 25.000 de dolari, au fost suportate de către omul de afaceri Ion Ţiriac.

Multiplă campioană la gimnastică, Lavinia Miloşovici este ultima sportivă care a fost notată cu 10 la un concurs internaţional. Prima gimnastă care a luat 10 a fost tot o româncă, Nadia Comăneci.

Operaţie experimentală în China

Astfel, în iulie 2006, Denisa, care la vremea respectivă avea doar doi ani şi patru luni, a fost internată, împreună cu mama sa, la clinica controversatului neurochirurg chinez. Conform datelor oficiale puse la dispoziţie de spitalul Xinshan, Denisa a fost diagnosticată cu distrofie de gradul III, hernie ombilicală şi inghinală şi retard psiho-motor. La internare, fetiţa putea sta în şezut doar susţinută şi se lupta să se ţină pe picioare.

Mai mult, nu era capabilă să mănânce singură, să comunice cu cei din jur şi nici să facă un pas fără ajutorul unui asistent. Conform actelor medicale eliberate de clinica din Beijing, “s-au transplantat aproximativ două milioane de celule olfactive protectoare prin intermediul unor incizii făcute în lobul frontal, bilateral”. La vremea respectivă, Denisa a fost cel mai mic copil supus unei astfel de intervenţii chirurgicale.

Operaţia a durat două ore şi s-a făcut sub anestezie. Primele rezultate au fost încurajatoare, însă pe termen lung, starea de sănătate a micuţei nu s-a îmbunătăţit. Astfel de intervenţii se fac atât în China, cât şi în Ucraina, însă ele sunt interzise în Europa şi SUA.

image

Sper din suflet ca Lavinia să treacă peste această imensă pierdere. Este o rană ce va fi greu de închis

image


Mariana Bitang
consilier prezidenţial

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite