„Tăurașul Emi” a fost reținut. Falsul milionar a făcut circ înainte de audieri. „Se plângea că moare, apoi își revenea și devenea agresiv”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Munteanu, cunoscut în lumea mondenă drept „Tăurașul Emi”, a fost reținut vineri, după audieri. El a petrecut noaptea în spital, după ce a încercat să evite interogatoriul, prin simularea de probleme medicale.

Emil Munteanu a fost dus la audieri, în ciuda "spectacolului" de la spital. FOTO: arhivă
Emil Munteanu a fost dus la audieri, în ciuda "spectacolului" de la spital. FOTO: arhivă

UPDATE 13.00 Emil Munteanu a fost scos din secția de Poliție și reținut pentru 24 de ore. Urmează să fie dus la Parchet și procurorul va decide dacă va fi reținut pentru 30 de zile sau va fi cercetat sub control judiciar. 


Cunoscutul personaj monden Emil Munteanu, în vârstă de 39 de ani, poreclit „Tăurașul Emi”, a fost readus în cursul dimineţii de vineri, 24 octombrie, la audieri la Poliția Capitalei, după o noapte petrecută în Spitalul Universitar din București. El este audiat într-un dosar în care este acuzat de mai multe femei de lovire sau alte violențe, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare, distrugere și furt.

Potrivit surselor citate de Mediafax, bărbatul ar fi încercat să evite interogatoriul invocând o stare de sănătate precară, însă medicii au stabilit că nu suferea de nicio afecțiune reală.

Incidentul a avut loc în seara de dinainte de a se prezenta la audieri, pe 23 octombrie, când „Tăurașul Emi” a fost dus la spital de polițiști, după ce a reclamat că „nu poate respira” și că se simte rău. În fața medicilor, bărbatul ar fi făcut adevărate „scene dramatice”, alternând momentele de slăbiciune şi leşin cu ieșiri agresive la adresa personalului medical și a agenților de poliție.

„S-a plâns că moare, apoi își revenea brusc și devenea agresiv. Îi înjura pe polițiști și pe medici, apoi se făcea că leșină din nou”, au relatat surse din anchetă.

Mai mult, pentru a fi şi mai convingător că îi este rău, Emil Munteanu a urinat pe el.

După investigații amănunțite, inclusiv un computer tomograf, medicii au stabilit că nu există nicio problemă medicală și l-au declarat apt pentru continuarea audierilor. Astfel, vineri dimineață, Munteanu a fost externat și escortat din nou la secția de poliție, unde a fost interogat în dosarul care îl vizează.

Acuzații grave de violenţă împotriva femeilor

Aşa cum Adevărul a relatat deja, Emil Munteanu este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 pentru o serie de infracțiuni grave, printre care lovire sau alte violențe, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare, distrugere și furt.

Mai multe femei au depus plângeri pe numele său, acuzându-l de comportament violent și abuziv. O tânără de 26 de ani a declarat că a fost bătută și atinsă fără consimțământ după ce a mers la locuința acestuia, iar o altă victimă a susținut că ar fi fost lovită și jefuită.

În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul său joi, 23 octombrie, Emil Munteanu s-ar fi opus reținerii și ar fi mușcat un polițist de picior, incident în urma căruia agentul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cine este „Tăurașul Emi”

Cunoscut în lumea cluburilor de lux din București, Emil Munteanu, care în timp şi-a căpătat renumele de „Tăurașul Emi”, a apărut pentru prima dată în atenția publică în urmă cu aproape opt ani, după un episod violent petrecut în fața clubului Loft. Deși atunci a fost doar menționat în treacăt în presa mondenă, în ultimii ani au ieșit la iveală tot mai multe detalii despre trecutul său.

Conform unor surse judiciare, Munteanu este originar din Piatra Neamț și ar fi avut legături cu persoane din zona criminalității organizate. Stabilit în Capitală, agresoru deghizat în milionar frecventa evenimente mondene și petreceri exclusiviste, unde aborda femei prezentându-se ca om de afaceri prosper, deseori fiind văzut la volanul unui Porsche de lux.

Comportamentul lui se schimba, însă, radical în momentul în care femeile îi refuzau avansurile, devenind violent, lovindu-le şi ameninţându-le.

Bătut la Clubul Diplomatic din București, de partenerul unei victime

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Munteanu ar fi fost bătut, la rândul său, de partenerul de viață al uneia dintre victime, în urma unui incident produs în luna mai, la Clubul Diplomatic din București.

Martorii au povestit atunci că bărbatul obișnuia să pândească femeile în zona toaletelor și să le abordeze într-un mod agresiv.

Sursele mai spun că Munteanu s-ar fi lăudat în repetate rânduri că este „finul” lui Roger Bogdan, un cunoscut bodyguard din București, nume care apare într-un dosar de proxenetism instrumentat de DIICOT în toamna anului 2023.

În prezent, Emil Munteanu este audiat de anchetatori, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor faptelor și a eventualilor complici. Polițiștii urmează să propună măsuri preventive, care ar putea include reținerea sau arestarea preventivă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite