Sportul de performanţă pentru copii costă aproape cât un Logan nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi părinţi doresc să-şi îndrepte copiii către sport. Fie că este vorba despre performanţă sau doar despre o mişcare pentru ca cel mic să nu o apuce pe căi greşite, adulţii ajung să cheltuiască sume destul de mari, în timp. Uneori se ajunge, fără probleme la un minimum de 20.000 de lei pe sezon.

Şi asta în cazul în care copilul nu are nevoie de echipament de joc sau de accesorii necesare sportului pe care acesta âl practică. Mai mult, din cauza crizei economice, până şi Cluburile Sportive Şcolare au apelat la ajutorul părinţilor pentru ca deplasările sau baremurile de arbitraj să fie achitate conform regulamentelor în vigoare.

Diferenţele între un club de stat şi unul privat sunt destul de mari. În ultimul timp, în ţara noastră, asociaţiile cu statut propriu au reuşit performanţe notabile şi rezultate peste cele pe care le-au înregistrat formaţiile care aparţin de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

Baschetul este în top ca popularitate

Dintre toate sporturile de echipă practicate în România, baschetul se bucură de cea mai mare atenţie. În ultimul timp, federaţia de specialitate a legitimat foarte mulţi tineri sportivi şi acest lucru nu este decât în avantajul performanţei. Totuşi, pentru a ajunge în top, se cheltuie sume foarte mari de bani.

Un sezon al unei echipe de juniori, care participă în cadrul campionatului naţional, variază între 3.000 şi 5.000 de euro, dacă exceptăm turneele finale. Astfel, dacă cluburile care ţin de MEC mai au de unde să scoată aceşti banii, asociaţiile particulare apelaează la taxe şi la cotizaţii. Sala închiriată se ridică undeva la 1.000 de lei lunar, baremurile de arbitraj, în cazul în care cei mici evoluează în campionat, depăşeşc uşor aceeaşi sumă în 30 de zile, iar deplasările sunt aproximate undeva la un minimum de 2.500 – 3.000 de lei.

Astfel, într-o singură lună, o echipă de juniori poate ajunge să cheltuiască cel puţin 3.800 de lei! Făcând parte dintr-un club privat, suma respectivă este calculată cu mult timp înainte, astfel că părinţii trebuie să achite o cotizaţie în valoare de cel puţin 65 – 70 de euro lunar, fără să calculăm aici alte cheltuieli precum echipamentul de joc, adidaşi sau mingii.

Meciurile celor mici sunt disputate, chiar dacă e vorba de fete

Desigur este şi o altă alternativă, aceea de a face mişcare. Aici, părintele poate să-şi dea copilul la cluburi care acceptă o taxă lunară între 70 şi 100 de lei, iar cei mici nu participă în Campionatul Naţional şi cel municipal. În România, un părinte cheltuieşte, anual, cel puţin 3.500 de lei pentru un sezon competiţional, fără a pune la socoteală şi echipamentul de joc al copilului, care se uzează de la meci la meci şi care trebuie schimbat la fiecare antrenament.

Dansul sportiv, un sport elitist

Pentru parintii care aleg dansul sportiv, lucrurile sunt puţin mai complicate. Aici trebuie achitat fiecare concurs, plus taxele lunare, plus rochiile pentru fete şi costumele pentru băieţi. Iar, dacă unul dintre copiii dansează atât la secţiunea latino-americană cât şi la cea latino, atunci totul se dublează.

Taxa lunară la cluburi variază între 50 şi 150 de lei, însă acest lucru diferă în funcţie de asociaţie şi de modul de pregătire. „Sunt copii care vor performanţă, alţii doar să înveţe mişcările. Iniţierea, cel puţin la noi, la club, costă 50 de lei. Un antrenament durează 90 de minute şi variază ca intensitate în funcţie de cât de avansat este cel mic”, a declarat pentru Adevarul.ro Costin Mihaiu, de la clubul Sportul Studenţesc.

Dansul sportiv înseamnă graţie

Pentru un concurs, părinţii trebuie să achite o taxă de minimum 50 de lei şi au de scos din buzunar cel puţin 200 de lei pentru o rochie sau un costum, la un copil de şapte ani. Multă lume preferă însă ca aceste produse să fie de calitate şi atunci preţurile cresc considerabil, pornindu-se din jurul sumei de 70 de euro. O pereche de pantofi depăşeşte uşor 50 de euro şi nu rezistă mai mult de trei competiţii oficiale. În timp, preţurile pentru cei mici cresc, în funcţie de categoria la care evoluează, astfel că pentru o rochie se scot din buzunar şi 1.000 de euro.

Un sezon competiţional, la dans sportiv, pentru un părinte, depăşeşte uşor suma de 5.000 de lei. La acest lucru mai adăugăm deplasările prin ţară sau prin străinătate şi alte cheltuieli care mai pot apărea pe parcurs precum transferuri, taxe către federaţii şi alte probleme financiare competiţionale.

Tenisul este cel mai scump sport

Antrenamentele încep încă de la vârsta de cinci ani, variază ca intensitate, şi durează între 90 şi 120 de minute. Până să ajungi să câştigi mii sau chiar sute de mii de euro din turnee internaţionale, ai nevoie de talent, nervi şi răbdare şi, desigur, bani, foarte mulţi bani. Doar pentru teren ai nevoie de cel puţin 100 de lei pe şedinţă, iar aceste preţuri aproape că se dublează iarna, atunci când toată lumea intră în sală.

Echipamentul pentru jocul de tenis diferă în funcţie de concursuri sau antrenamente. La început, cursanţii au nevoie de echipament complet, tricou şi şort, care nu depăşeşte 50 de lei, o rachetă de minimum 100 de lei şi adidaşi. Lunar, un jucător care vine pentru a învăţa acest sport, cheltuie aproximativ 200-300 de lei. În momentul în care tânărul tinde către performanţă, totul se schimbă. Rachetele de joc sunt mult mai scumpe şi pot ajunge şi până la 500 de euro, în funcţie de modelul pe care juniorii îl aleg, iar taxele de înscriere la turnee variază.

Cei mici visează să ajungă precum Federer

Fie că este vorba de întreceri interne sau internaţionale, un sportiv care a început să practice frecvent tenisul, ajunge să plătească şi 2.000 de euro pe lună. Un sport elitist, în care, din păcate, nu toată lumea ajunge foarte sus. Suma anuală de care are nevoie un părinte pentru un copil care practică tenis de performanţă poate ajunge şi până la 24.000 de euro.

Copiii sunt cei care decid ce doresc să facă, banii sunt tot mai puţini

Perioada de criză prin care trec multe familii din ţara noastră face ca cei mici să nu se poată ţine de performanţă tocmai din lipsa banilor. Toate sporturile de echipă au nevoie de un buget de cel puţin 20.000 de lei anual pentru un copil, iar acest lucru se simte şi la buzunarele fiecărui părinte.
Adulţii ajung să apeleze la fel de fel de tertipuri pentru a nu le spune celor mici adevărul.

„Nu pot să-i zic că nu am bani să-l duc să joace fotbal. Îl văd cum radiază de fericire când este la antrenament. Însă o am şi pe cea mică la baschet şi amândoi au nevoie aproximativ 200 de lei lunar să-şi plătească taxele. După aceea vin meciurile, plătim arbitraje, deplasări. Ne e greu şi nouă”, ne-a declarat Mihai Dan Stan.

Nici alte familii nu o duc mai bine, dar încearcă să facă tot ceea ce pot pentru copii. „Noi avem o fată care practică volei. Lunar plătim taxă la club şi apoi ajutăm cum putem la deplasări şi la turnee. Aici avem cea mai mare problemă. Sora ei mai mică face înot şi acolo plătim iar. Ne e greu să le ţinem pe amândouă spre performanţă”, continuă Daniel Albuţ.

Sportul de performanţă costă cât un Logan

Noul model Dacia Logan costă 5.900 de euro, cu toate taxele incluse. Cam de aceeaşi sumă au nevoie anual părinţii ai căror copii practică tenisul de câmp şi dansul sportiv, la nivel de performanţă, acolo unde cei mici sunt implicaţi şi în concursuri internaţionale.

Baschetul şi handbalul nu sunt chiar atât de scumpe ca sporturi, ele ajungând să scoată din bugetul unei familii sume variind între 1.000 şi 2.000 de euro pe an, aici fiind incluse şi taxele lunare, participările la meciuri şi turnee, cantonamente şi competiţii interne şi internaţionale sau campuri de pregătire.

Singura oportunitate a părinţilor rămâne înscrierea la unul din cluburile departamentale sau cele şcolare. Aici banii provin din subvenţii şi nu se plătesc taxe lunare sau diferite cotizaţii. Însă, în ultimul timp, şi aceastea au ajuns să aibă probleme, astfel că antrenorii apelează tot mai des la părinţi pentru ca echipele să nu întâmpine greutăţi în campionat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite