„Sea Shield 24“ dă deja rezultate: Atlantic 2, un avion de patrulare francez, este cel care a găsit drona în derivă

0
Publicat:

Forțele Navale Române organizează, în perioada 8-21 aprilie, exercițiul multinațional „Sea Shield 24“, la care vor lua parte militari din 12 state aliate și partenere NATO. 

FOTO Forțele Navale
FOTO Forțele Navale

Este vorba de Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia și SUA.

Cu ocazia exercițiului din acest an, Franța a dislocat în România la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu“ un avion de patrulare maritimă (MPA) Atlantic 2, care are misiuni antisubmarin și de detectare a minelor în Marea Neagră. Sosit pe 1 aprilie la Kogălniceanu, Atlantic 2 și-a îndeplinit deja misiunea descoperind drona maritimă ucraineană aflată în derivă recent în apele teritoriale ale României. „Această ambarcațiune, dronă, în final, a fost descoperită tocmai de către un MPA francez, acest avion de recunoaștere adus de noi în exercițiu și în misiunile de căutare și de cercetare împotriva minelor. Descoperim în Marea Neagră, în zona de responsabilitate, foarte multe obiecte care sunt rămășițe, urmări ale războiului din proximitate. Avem forțele și mijloacele necesare să păstrăm echilibrul, libertatea de navigație în această zonă“, a declarat viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale Române.

De precizat că, la „Sea Shield 24“, peste 2.200 de militari și 135 de mijloace tehnice – 27 de nave maritime și fluviale, 17 aeronave și 91 de autovehicule și alte ambarcațiuni – se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu și în Delta Dunării, pentru misiuni de combatere a activităților ilegale pe mare și fluviu, controlul maritim și fluvial, căutare și salvare pe mare, acordarea asistenței unei nave aflate în dificultate și asigurarea securității la nivelul infrastructurii critice. Vor participa și celelalte categorii de forțe din Armata României, precum și structuri din sistemul național de apărare.

Exercițiul multinațional „Sea Shield 24“ este cel mai complex eveniment condus de Forțele Navale Române, prin intermediul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu“, în anul de instrucție 2024, și contribuie la promovarea inițiativelor și intereselor României în plan regional și internațional, precum și la creșterea nivelului de interoperabilitate dintre forțele participante. Totodată, se urmărește optimizarea efortului interinstituțional și sincronizarea ciclurilor de planificare la nivelul Forțelor Navale, în cooperare cu celelalte categorii de forțe. Prima ediție a Exercițiului multinațional „Sea Shield“ a avut loc în anul 2015, scenariile acestuia fiind adaptate continuu pentru a răspunde, rapid și eficient, la întregul spectru de amenințări la adresa securității și stabilității regionale, au transmis Forțele Navale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite