Preşedintele interimar al Asociaţiei Sanitar-Veterinare: „Din Bucureşti am retras doar 200 de kilograme de carne”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un lot de 200 de kilograme de carne de cal a fost descoperit într-un magazin din Capitală FOTO Adevărul
Un lot de 200 de kilograme de carne de cal a fost descoperit într-un magazin din Capitală FOTO Adevărul

Preşedintele interimar al Asociaţiei Naţionale Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute vineri că ancheta privind carnea de cal etichetată drept vită găsită într-un hypermarket din Capitală este în plină desfăşurare.

„Nu am retras din Bucureşti decât 200 de kilograme de carne. Scopul acestor acţiuni (n.r.- controalele la alimentele de pe piaţa românească) este tocmai pentru a descoperi firmele care fac fraudă. La sfârşitul anchetei vă vom da toate datele. Dacă se dovedeşte, în cursul anchetei, că din rândul colegilor noştri au greşit sau au prelevat greşit probe, vom lua măsuri şi nu vom acoperi pe nimeni. Scopul nostru este să vedem dacă a fost sau nu fraudă, dacă a fost sau nu etichetare greşită a cărnii tocate sau dacă s-a folosit altfel de carne la procesarea cărnii tocate.(...) Ancheta este extinsă şi este în desfăşurare pe mai multe paliere. Dacă se demonstrează că sunt implicaţi şi colegi de-ai noştri, vom lua măsurile administrative şi vom anunţa şi organele abilitate penale”, a declarat astăzi Mănăstireanu.

Vladimir Mănăstireanu a precizat că scopul acţiunii este şi de a descoperi firmele care fac fraudă şi a le face cunoscute.

Potrivit lui Mănăstireanu, ancheta privind carnea tocată are în vedere şi refacerea „trasabilităţii” loturilor.

„Încercăm să vedem unde au mai plecat loturi din carnea care a fost folosită la carnea tocată. Recoltăm probe din loturile de carnea respectivă şi, după ce avem rezultatele întregii anchete, vă vom face cunoscute rezultatele. Dacă se confirmă că unitatea de procesare carne a făcut evaziune fiscală, vom anunţa organele abilitate şi vom dispune, şi noi, măsurile dispuse de lege”, a adăugat Mănăstireanu, care a precizat că suspiciunea de fraudă nu are implicaţii asupra sănătăţii consumatorului.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Bogdan Cristian Nica, a declarat vineri că, după avalanşa alertelor mediatice cu privire la neregulire alimentare, piaţa devine mai sigură şi că „doar o persoană cu grave tulburări” ar mai fi în stare să rişte oferind alimente care nu sunt în conformitate cu prevederile normale.

„În condiţiile date, după avalanşa de alerte mediatice reale sau mai puţin reale, cred că numai o persoană cu grave tulburări mai poate să rişte să introducă alimente neconforme pe piaţă. Din momentul acesta, piaţa devine mai sigură. Din momentul acesta, niciun medic veterinar, niciun comisar ANPC nu-şi permite să mai facă rabat. Pentru România şi pentru consumatorul român, este un moment bun. Eu nu mă tem de piaţa românească. Eu consum cu încredere şi lapte, şi mici”, a spus Bogdan Cristian Nica la conferinţa organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.

Potrivit ANPC, în privinţa controlului alimentar, competenţele instituţiei pe care o conduce sunt supravegherea şi controlul etichetării produselor alimentare, controlul de conformitate ale produselor alimentare referitor la parametrii fizico-chimici (umiditatea), controlul calităţii serviciilor prestate în unităţi de alimentaţie publică, informarea şi educarea consumatorului, verificarea publicităţii produselor alimentare şi a serviciilor de alimentaţie publică (publicitatea), verificarea indicării preţurilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, rezolvarea sesizărilor şi a reclamaţiilor de la consumatori.

„Determinarea de specie, ca de exemplu calitatea cărnii, sunt apanajul ANSVSA. Ei au laboratoarele acreditate, de referinţă, în care se pot face analizele”, a mai arătat Nica.

Inspectorii ANSVSA au descoperit joi, în timpul unui control, un lot de 200 de kilograme de carne tocată etichetată greşit. Carnea trebuia să fie de vită, însă în urma unui control s-a dovedit a fi carne de cal. 

Din această cantitate urmau să fie produşi mici. 

Controlul cărnii a avut loc săptămâna trecută, ieri a apărut buletinul de analiză, iar astăzi a fost emisă o alertă.

„În cursul zilei de azi (n.r.-joi) a apărut pe sistemul de alertă o suspiciune de fraudă de substituire de specie carne vită cu cal, am declanşat anchetă, colegii noştri au sechestrat lotul incriminat. E vorba de 200 kilograme de carne tocată. S-au recoltat probe şi se vor face analize”, a spus Vladimir Mănăstireanu, preşedintele interimar la ANSVSA.

„Este vorba de un magazin în care s-au găsit aceste probe suspecte, un hypermarket din Capitală", a declarat Mănăstireanu.

La finalul anchetei, inspectorii vor afla dacă din acest lot a ajuns carne pe rafturile magazinului, iar primele rezultate ar putea veni peste o săptămână.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite