Manualul „Istoria secuilor“, la judecata Academiei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestare hortystă la Miercurea Ciuc FOTO Adevărul
Manifestare hortystă la Miercurea Ciuc FOTO Adevărul

Academia Română ar putea lua în discuţie luna aceasta conţinutul cărţii de „Istoria secuilor”, din care elevii claselor a VI-a şi a VII-a, din judeţele Harghita şi Covasna, învaţă că românii le-au fost slugi secuilor.

Rectorul Universitătii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, istoricul Ioan Aurel Pop, a declarat că Academia Română ar putea lua luna aceasta în discuţie modul în care este relatată istoria românilor şi a secuilor în manualul de Istorie a Secuilor. 

În data de 28 martie ne vom reuni şi vom analiza conţinutul acestui material. Problemele semnalate de istorici şi de presă sunt destul de serioase pentru un manual după care învaţă elevii din clasele a VI-a şi a VII-a“, a declarat academicianul Pop. Asta după ce „Adevărul“ a publicat în ediţia de ieri o analiză a istoricului Marius Diaconescu care arăta elevii din clasele a VI-a şi a VII-a din Ţinutul Secuiesc învaţă, în cadrul unui curs opţional de istorie, că românii le-au fost „slugi“ şi că în timpul Primului Război Mondial armata română a devastat şi a jefuit magazinele şi casele secuilor.

De altfel, şi fostul preşedinte al Academiei Române, Eugen Simion, susţine că materialul trebuie să intre sub lupa specialiştilor instituţiei pe care acesta a condus-o pentru a vedea în ce măsură conţinutul său este sau nu conform, din punct de vedere ştiinţific, cu adevărul istoric. Însă, a mai spus acesta, „primul lucru pe care trebuie să-l facă Academia Română este să dea un comunicat în care să-şi exprime dezamăgirea că asemenea falsuri au fost publicate şi sunt predate elevilor, apoi poate lua o măsură, cum ar fi să dea o opinie autorizată, de care cu siguranţă vor ţine cont instituţiile statului“. 

Între timp, oficialii Ministerului Educaţiei susţin că responsabilitatea rămâne, legal, a profesorului care predă opţionalul şi a Inspectoratului şcolar, însă nu exclud varianta unei noi anchete din partea Corpului de Control, care anul trecut a reclamat faptul că volumul a primit incorect titlul de „Manual“ în condiţiile în care este un auxiliar folosit la cursuri opţionale de istorie.

„Nu este o obligaţie a Ministerului Educaţiei să verifice unde şi ce se predă la cursurile opţionale, iar conţinutul acestor materiale este verificat la nivel şcolar şi de inspectorat, deci este responsabilitatea profesorului şi a inspectoratului. Problema în acest caz, sesizată de Corpul de Control al ministerului în noiembrie 2012, a fost că au folosit termenul «manual» fără să aibă dreptul, pentru că nu a trecut prin filtrul ministerului“, a declarat  Andras Kiraly, secretarul de stat pentru minorităţi din Ministerul Educaţiei.

Acesta a mai spus că editura ar trebui să elimine titulatura de „manual“, iar ministerul ar putea să se autosesizeze din nou, aşa cum s-a întâmplat toamna trecută, „pentru a verifica această carte sub raport ştiinţific, al conţinutului“. 

„Cartea va fi bestseller“

Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, unul dintre finanţatorii acestei cărţi, susţine însă că volumul „Istoria secuilor” a fost redactat de istorici şi arheologi din zona Ciuc şi Odorhei, dar sunt şi din Covasna şi Mureş, iar lectorii au fost profesori universitari, care sunt deschişi la analizarea aspectelor semnalate de istoricii români.

Consider că fiecare nou scandal nu face decât să crească vânzările la carte, astfel aceasta va deveni bestseller. Cu toate acestea, lansez invitaţia de a elabora împreună o carte care să trateze istoria comună a maghiarilor şi românilor din zonă. Şi acolo unde sunt două opinii diferite, să se prezinte fiecare în parte, cum au făcut francezii şi germanii în cartea lor comună de istorie”, a declarat Csaba pentru „Adevărul”, cerând „o abordare calmă şi lucidă“.

Autonomie = independenţă

Istoricul Marius Diaconescu, cel care a sesizat gravele probleme de conţinut ale manualului de istorie a secuilor, trage însă un semnal de alarmă şi în privinţa manipulării la care sunt supuşi copiii care învaţă după acest manual. Cartea pune semnul egalităţii între autonomie şi independenţă.

„Manualul de istorie a secuilor adresat elevilor din clasele VI-VII este evident un instrument de manipulare a adolescenţilor de 12-14 ani. Se cultivă obsesia autonomiei, înţeleasă de fapt ca autodeterminare şi independenţă. Practic, este o obsesie a autorilor, care, prin acest manual, va forma o asemenea obsesie tinerilor secui, acum şcolari în curs de îndoctrinare.

Încă din prefaţă este subliniat «sacrificiul asumat în apărarea autoguvernării administrative». Este interesant de analizat limbajul referitor la autonomie. Autorii folosesc cel puţin patru cuvinte diferite pentru a defini ceea ce ei consideră a fi autonomie: autonómia (autonomie), önrendelkezés (autodeterminare), önkormányzat (autoguvernare) şi önállóság (independenţă). Este evident că pentru autori autonomia este echivalentă cu autodeterminarea şi independenţa, termeni cu conotaţii politice foarte grave, care arată ţinta îndepărtată a acestor demersuri“,  a declarat istoricul. 

O istorie a secuilor fără resentimente

Marius Diaconescu subliniază faptul că este necesară cunoaşterea istoriei secuilor, atât de către secui, cât şi de către români, însă, în acest moment, nu există redactată o carte despre istoria secuilor care să nu aibă resentimente şi scopuri politice de manipulare a opiniei publice. Rămâne un deziderat al istoriografiei, dar şi o invitaţie adresată istoricilor maghiari şi români. ;

Cum învaţă copiii secuilor la istorie că românii le-au fost slugi

Volumul de istorie a secuilor adresat copiilor din clasele a VI-a şi a VII-a, lansat în septembrie 2012, intitulat „Istoria secuilor“, îi învaţă, în cadrul unui curs opţional, că românii le-au fost „slugi“ şi că în timpul Primului Război Mondial armata română a devastat şi a jefuit magazinele şi casele secuilor, a relatat „Adevărul“ în ediţia de ieri.

Potrivit istoricilor, manualul abundă în inexactităţi, toate de natură să alimenteze teoriile şovine care otrăvesc relaţiile româno-maghiare. Într-o analiză realizată de istoricul Marius Diaconescu, lector universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, acesta arată că „orice cititor, indiferent cât de avizat este în domeniul istoriei, poate sesiza două direcţii fundamentale ale acestui manual finanţat de statul român: promovarea ideii autonomiei prin exagerarea libertăţilor secuilor din epoca medievală şi cultivarea unei atitudini antiromâneşti“. 

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, istoricul Ioan Aurel Pop, s-a declarat îngrozit de inexactităţile şi de falsurile istorice pe care le conţine manualul. „Citisem şi eu fragmente din acest manual şi m-am îngrozit, mai întâi ca istoric. Este plin de inexactităţi şi de falsuri grosolane (cu care nici istoricii unguri serioşi nu pot fi de acord!!!)“, a declarat academicianul Ioan Aurel Pop pentru „Adevărul“. Mai mult, acesta consideră că lozincile naţionaliste şi şovine din manual fac rău în principal secuilor, dar şi maghiarilor.

De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Educaţiei se spală pe mâini susţinând că publicaţia nu este un manual, ci un material didactic auxiliar pentru cursul opţional „Istoria secuilor“ şi, ca atare, nu au nicio responsabilitate în ceea ce priveşte conţinutul şi avizarea acestuia. 

Adevarul.ro, asaltat de comentariile cititorilor

După ce a fost postat pe adevarul.ro, articolul „Românii, făcuţi slugi în manualul secuilor“ a înregistrat o avalanşă de comentarii. Cei mai multi dintre utilizatorii forumului s-au declarat indignaţi de faptul că statul român a finanţat un manual care denaturează adevărul istoric.

„În primul rând cine este responsabil de cheltuirea banului public pe aşa ceva trebuie tras la răspundere, să plătească toate aceste costuri“, consideră Aurel Bîrsan. Pe de altă parte, Adrian N. este convins că pe faptele istorice prezentate eronat în manual copiii secuilor le aflau de mult: „...lucrurile le învăţau şi la biserică şi la ora de religie, şi la cea de istorie“.

Intrigat de conţinutul manualului şi de faptul că acesta a fost aprobat de autorităţile române se declară şi GetOdac. „Uite astea sunt manualele noastre... În timp ce strămoşii noştri reali, geto-dacii, au fost eliminaţi din manualele de liceu, Ministerul Educaţiei a găsit totuşi loc în programa pentru un manual de «Istoria secuilor», cel puţin pentru şcolile din judeţul Harghita. Prin urmare, în timp ce o parte a etnicilor secui respinge categoric limba română, istoria românilor, tratează cu dispreţ însemnele naţionale, ba chiar cer ruperea teritorială a ţării, Statul român a decis că românii, cel puţin tinerele generaţii, trebuie să înveţe istoria acestei minorităţi. O decizie mai mult decât ciudată“.

Un alt comentator al articolului, Bucur Paul, atrage însă atenţia şi asupra problemelor existente în manualele de istorie a românilor. „Aşa cum ei mint în manualele lor, aşa şi noi minţim în ale noastre. Adevărul a fost şi va fi întotdeauna la mijloc“, adaugă Paul. Dincolo de aceste opinii pro şi contra, de pe forumul articolului nu au lipsit dezbaterile intense pe multe dintre evenimentele istorice prezentate în manual.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite