Alba-neagra cu Hayssam. Filmul zilei în care teroristul numărul 1 al României s-a pierdut birocratic între instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar Hayssam a fost pierdut birocratic între instituţii FOTO RTV
Omar Hayssam a fost pierdut birocratic între instituţii FOTO RTV

Teroristul Omar Hayssam a fost mutat marţi la Penitenciarul Rahova. Totul s-a petrecut însă în mare secret. Taina a fost atât de mare încât nici instanţa Tribunalului Bucureşti, care l-a aşteptat marţi dimineaţă pe Hayssam pentru a discuta cererea procurorilor de arestare într-un dosar de delapidare, nu a ştiut unde se află.

Din acest motiv, judecătorii au fost nevoiţi să amâne procesul, dar nu înainte de a sublinia în sala de şedinţă că atât Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), cât şi Poliţia Capitalei au comunicat că Omar Hayssam nu se află în niciuna dintre instituţiile lor. 

Într-adevăr, în acel moment se pare că Hayssam se afla între cele două instituţii pentru că era transferat din arestul Poliţiei la Penitenciarul Rahova. Numai că judecătorii primiseră răspunsul despre absenţa sirianului din spaţiile de detenţie în care ar fi trebuit să se afle, cu o zi înainte. 

Absent nemotivat

Marţi dimineaţă, instanţa Tribunalului Bucureşti ar fi trebuit să ia în discuţie atât cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de arestare preventivă a lui Omar Hayssam în dosarul „Bucovina“ în care acesta este acuzat de o delapidare de 20 de milioane de euro, cât şi un nou termen în acest dosar.

La ora la care trebuia să înceapă procesul însă în faţa instanţei se afla o mână de jurnalişti curioşi să-l vadă pe terorist pentru prima oară de la dispariţia acestuia din ţară, în 2006. 

La începutul şedinţei de judecată a fost citit referatul cauzei, iar grefierul a anunţat că, în urma unor demersuri făcute luni de Tribunalul Bucureşti în vederea citării lui Omar Hayssam prin intermediul ANP şi al Poliţiei Capitalei, cele două instituţii au remis răspunsuri prin care arată că „nu se ştie locul în care se află“ sirianul. 

Astfel, instanţa a fost nevoită să stabilească alte două termene, respectiv unul pe 31 iulie, pentru judecarea propunerii de arestare făcută de DIICOT şi un altul pentru procesul pe fond, pe 9 septembrie. 

Ulterior, preşedintele Tribunalului, judecătoarea Laura Andrei a declarat că instituţia pe care o conduce a făcut procedura telefonică de citare, atât către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cât şi către Poliţia Capitalei. 

Aceasta a explicat că procedura citării telefonice este o practică uzuală în dosarul cu inculpaţi aflaţi în stare de arest. „Am primit răspuns de la cele două instituţii că o asemenea persoană nu figurează în baza lor de date. Întotdeauna pentru inculpaţii care se află în stare de arest în Capitală se procedează prin citarea telefonică. Citaţiile scrise se practică pentru cei care nu sunt arestaţi sau dacă persoana încarcerată este într-un centru de detenţie care nu se află în Bucureşti şi la care ar fi nevoie de transfer. În plus, citaţiile scrise au un termen mai lung de transmitere, şi astfel, pentru cei care sunt arestaţi, cele telefonice sunt mult mai practice, mai sigure. În plus, pe noi nu ne-a informat oficial nimeni că Omar Hayssam a fost extrădat şi că este încarcerat“, a explicat magistratul.

În replică, reprezentanţii de la Penitenciare au continuat să susţină că sirianul nu se află în niciuna dintre unităţile lor de detenţie şi că nu au primit nicio citaţie de la Tribunal prin care să fie întrebaţi dacă teroristul se află în vreun penitenciar din ţară. 

La rândul lor, oficiali ai Poliţiei Române au declarat că nici „la Poliţie nu a fost trimisă nicio citaţie. A sunat ieri o persoană care s-a recomandat a fi grefier şi a întrebat dacă Omar Hayssam se află în arestul Poliţiei Capitalei pentru că vrea să trimită o citaţie pe numele lui. I s-a răspuns că nu se află în arestul Poliţiei pentru că nu se dau astfel de relaţii prin telefon, dar i s-a recomandat să trimită citaţia. Poliţistul care a răspuns la telefon nu avea de unde să ştie că la celălalt capăt al firului este într-adevăr un grefier al Tribunalului“. 

Câteva ore mai târziu, Poliţia Română a informat, printr-un comunicat de presă, că sirianul tocmai a fost transferat la Penitenciarul Rahova. Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii ANP care au adăugat că Omar Hayssam se află în perioada de carantină – 21 de zile – în care i se vor face analize medicale şi teste psihologice. 

După această perioadă, se va stabili oficial care este regimul de detenţie în care acesta îşi va ispăşi pedepsele. Astfel, se va constitui o comisie care va analiza mandatele de executare şi va lua o decizie. 

Potrivit legii, în cazul pedepselor mai mari de 20 de ani se aplică regimul de detenţie de maximă siguranţă.

Persoanele deţinute astfel stau în celule bine păzite, nu pot ieşi decât între anumite ore şi însoţite de pază strictă.

Omar Hayssam a fost adus în ţară vineri, 19 iulie şi până ieri s-a aflat în custodia Poliţiei Române, fiind închis într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său. 

Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă în iunie 2010, la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism în octombrie 2012 şi la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în noiembrie 2012. 

Ce spune Codul Penal

Potrivit Codului de Procedură Penală, „chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă.

Citarea însă se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică, încheindu-se în acest sens un proces-verbal“. În plus, „citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, în cazul în care organul judiciar are mijloacele tehnice pentru a dovedi că citaţia a fost primită“.

În Codul Penal este stipulat şi faptul că „persoanele private de libertate se citează la locul de deţinere, prin administraţia acestuia“.

Victor Ponta: „Lui Băsescu îi e foarte frică de ceea ce va spune Hayssam“

Războiul declaraţiilor pe subiectul repatrierii lui Omar Hayssam a continuat şi în primele zile ale săptămânii. Aflat într-o vizită oficială în Spania, Victor Ponta l-a acuzat pe şeful statului că foloseşte în scopuri electorale operaţiunea de aducere în ţară a omului de afaceri sirian.

„De ce s-a grăbit preşedintele, la ora şapte, să dea comunicat? De ce toţi s-au repezit să scrie pe blog la nouă dimineaţa, tot felul de prostii? Cum a aflat doamna Udrea informaţii secrete despre operaţiune? Sper ca acest episod să se încheie prin a-i felicita pe cei care au avut o contribuţie, iar cei care vor să facă din asta o chestie politică să tacă din gură. Cum s-a transformat operaţiunea într-un film prost poliţist, probabil că voiau să facă ceva tot pentru partidul Mişcarea Populară, o prostie mare de tot”, a argumentat Ponta. 

Premierul crede că preşedintelui Băsescu îi este teamă de informaţiile pe care le deţine Hayssam şi care îl pot compromite pe şeful statului. „Cred că preşedintelui Băsescu îi e foarte frică de ce va spune Hayssam. 

Toată povestea cu recuperarea jurnaliştilor s-ar putea să fie lucruri pe care preşedintele nu ni le-a spus. Poate le aflăm acum de la Hayssam. S-a grăbit să acopere, cumva. Când ţi-e frică de ceva, vorbeşti primul. Eu zic să spună de toată lumea“, a mai precizat Ponta.

Şeful Executivului a garantat pentru legalitatea operaţiunii, însă a evitat să spună dacă România a avut aprobarea ţărilor arabe pentru scoterea lui Hyssam din Siria. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite