UPDATE Noi acuzaţii în scandalul Ordinului privind directorii de şcoli. Dumitru: „Se fac presiuni pe noii directori să plece”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe şcoli din Capitală şi din Bacău au rămas fără conducere pentru că inspectorii şcolari au refuzat să numească directori, în aşteptarea schimbării de la partid a Ordinului de ministru, a acuzat marţi, pe Facebook, fostul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru. Totodată, Dumitru mai susţine că sunt "directori noi asupra cărora, în aceste zile, se fac presiuni pentru a renunţa la post, astfel încât să poată fi numiţi cei de dinaintea lor".

Fostul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a scris, marţi, într-o postare pe Facebook, că inspectorii şcolari generali au lăsat deliberat şcolile din Bucureşti şi Bacău fără directori, în aşteptarea schimbării de la partid.

„Se vorbeşte despre un număr de peste 650 de posturi de director şi director adjunct care ar fi rămase neocupate în urma concursului şi care, spun cei de la Educaţie, ar trebui să fie atribuite aceloraşi persoane aflate în funcţie. Să rămânem fideli adevărului şi să spunem că nimeni nu vorbeşte astăzi de posturile rămase neocupate pentru că inspectorii şcolari generali de la Bucureşti şi Bacău (am aflat zilele acestea) au încălcat cu bună ştiinţă metodologia şi au refuzat să numească directorii, în aşteptarea schimbării de la partid”, a scris Dumitru pe Facebook

Potrivit acestuia, de fapt situaţiile în care posturile de director au rămas vacante în urma încheierii concursului ar fi mult mai puţine. 

„Nimeni nu vorbeşte că cele peste 650 de situaţii unde ar fi nevoie de numirea aceloraşi persoane sunt, de fapt, cu puţin peste 350, dacă scădem cele două judeţe unde inspectorii au aşteptat schimbarea de la partid şi nu au consultat consiliile profesorale pentru noi directori. Poate că situaţia de facto ar arăta un număr mult redus al excepţiilor invocate, dacă ar fi existat o preocupare reală pentru respectarea regulilor la nivelul judeţelor”, a continuat tehocratul, care consideră că noul Minister transformă excepţia în regulă. 

„Excepţia a fost transformată în regulă si orice idee de competiţie, competenţe, meritocraţie, valoare este manipulată brutal. Derogarea de la regulă, permisă doar în cazuri excepţionale, bine întemeiate şi oferită nominal, a ajuns text de metodologie”, mai arată postarea lui Dumitru.

Mircea Dumitru: Presiuni pentru a renunţa la post

Fostul ministru a mai scris că primeşte în continuare semnale de la noii directori că se fac presiuni asupra lor pentru a renunţa la post în favoarea celor care erau înainte de concurs. 

„Se fac presiuni pentru a renunţa la post, astfel încât să poată fi numiţi cei de dinaintea lor. Acestora, şi numai lor, le transmit că nu trebuie să renunţe la munca şi efortul depuse, la proiectele pe care şi le-au făcut pentru şcoală şi că, mai ales, demnitatea personală şi curajul moral sunt valori care trebuie transmise elevelor şi elevilor, deopotrivă, cu toate celelalte conţinuturi ştiinţifice”, a adăugat Dumitru, care şi-a reluat postul de rector al Universităţii Bucureşti.

Argumentul pe care şi-a bazat actualul ministru al Educaţiei, Pavel Năstase, ordinul de numire în funcţie a foştilor directori, în pofida faptului că au picat concursul de directori sau nu au participat la acesta, este că au rămas 666 de posturi de director şi director adjunct vacante. 

Pavel Năstase: „Ordinul de ministru nu este antedatat”

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a reacţionat marţi după ce preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, l-a acuzat că a antedatat ordinul de ministru care permite numirea pe posturi a directorilor de şcoli care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta. 

Potrivit acestuia, ordinul a fost semnat de vineri, doar că a fost publicat în Monitorul Oficial abia luni. 

„Ordinul privind noile schimbări legate de numirile directorilor pe posturile vacante a fost trimis la Monitorul Oficial vineri, după ce au fost informaţi inspectorii generali în videoconferinţă despre acest act, iar luni a fost publicat”, a spus Pavel Năstase, potrivit News.ro.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a acuzat într-o postare pe Facebook, că ministrul Educaţiei a antedatat ordinul prin care se permite numirea pe posturi a directorilor de şcoli care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta.

„Ilegalităţi în cascadă la Ministerul pesedizat al Educaţiei! (…) PSD trebuie să răspundă de ce Ministerul Educaţiei a transmis către toate inspectoratele nota nr. 24187 din 6.01.2017, în loc să trimită Ordinul de Ministru?
 Răspunsul este foarte simplu: vineri, 6 ianuarie 2017, nu a existat un Ordin de Ministru! La trei zile, după ce i-am avertizat de ilegalitate, au publicat un Ordin de Ministru antedatat!
 Aşadar, ministrul PSD a antedatat un act doar pentru a-şi ascunde sfidarea la adresa legii în vigoare. Autorităţile statului ar trebui să se autosesizeze, iar vinovaţii să răspundă penal”, a scris Raluca Turcan, marţi, pe Facebook.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite