Raport dur al OCDE: România, criticată pentru lipsurile din educație
0România are lipsuri mari în ceea ce privește educația, printre ele fiind absența unei strategii naționale în domeniu, sistemul încă birocratic și bugetul care nu ține cont de obiectivele pe termen lung, arată un raport al OCDE, organizație la care suntem în proces de aderare.
Potrivit raportului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), țara noastră nu are o strategie pentru îmbunătățirea școlilor și evaluărilor acestora, bugetul acordat educației este unul mic, nu se ține cont de obiectivele strategice pe termen lung, iar sistemul rămâne birocratic, ineficient și risipitor. Experții în educație subliniază că lipsa datelor este cea mai gravă problemă și că în absența unor informații-cheie nu se pot lua măsuri.
În linii mari, concluzia raportului este că, deși direcțiile trasate în Legea Învățământului sunt bune, planurile operaționale și de cheltuieli concrete nu au fost dezvoltate, astfel încât rezultatele sunt puțin probabil să apară. Raportul „Consolidarea modelului de guvernare a învățământului preuniversitar în România“ are drept obiectiv „identificarea unui consens în ceea ce privește măsurile necesare pentru implementarea noilor reforme“ educaționale și se axează pe câteva puncte-cheie: creșterea resurselor financiare și umane și distribuirea eficientă a acestora; reorganizarea evaluărilor școlare și a sprijinului pentru școli; existența unui sistem solid de monitorizare prin care să se asigure mai multă transparență.
Experta în educație Daniela Vișoianu spune că OCDE dă indicații despre cum ar putea face față România provocărilor din educație, însă doar Ministerul Educației poate implementa recomandările.
Cheltuieli în educație
Raportul OCDE subliniază că, în România, cheltuielile publice pentru educație sunt foarte scăzute prin comparație cu alte state europene: pentru învățământul preuniversitar, Guvernul român acordă 0,8% din PIB, deși media UE este 1,7%. Daniela Vișoianu arată că procentul din PIB își are sursa în două tipuri de finanțare: banii care vin de la Ministerul Educației sau Finanțelor și banii de care dispun autoritățile publice locale. „Unele primării au ales să investească în educație, dar nu există o lege care să oblige aceste primării să facă acest lucru. Astfel că, deocamdată, din păcate, foarte puține primării vor să finanțeze educația mai strategic, iar ministerul finanțează per capita, astfel că orice copil care merge la școală atrage după el o sumă de bani care este aceeași pentru toți”, spune ea.
Experta oferă și un exemplu, respectiv situația grădinițelor și a școlilor din București, care sunt prea puține pentru numărul cererilor și unde se pot face îmbunătățiri, dar nu se dorește.
În același timp, raportul laudă angajamentul statului de a crește cheltuielile pentru educație și de a atrage fonduri prin PNRR, deoarece acestea ar putea asigura o ofertă educațională adecvată pentru creșterea capacităților profesionale ale profesorilor. Documentul atrage atenția că nu se precizează cum se alocă fondurile și că bugetul anual nu se bazează că prognoze sau proiecții privind nevoile viitoare. OCDE remarcă, de asemenea, birocrația din sistem prin existența unor proceduri redundante sau inutile care distrag atenția angajaților de la sarcinile principale.
Sprijinirea elevilor și a școlilor din medii dezavantajate
O problemă legată de distribuirea resurselor este că școlile din județele defavorizate rămân în afara priorităților bugetare. Multe dintre bugetele locale nu sunt suficiente pentru a acoperi finanțarea de bază, decalaj financiar care se resimte mai apoi și în parcursul educațional al elevilor.
Acest aspect este agravat și de opacitatea în privința distribuirii fondurilor de către autoritățile locale, nerespectând criterii de transparență sau nefăcând dovada de necesitate pentru anumite cheltuieli.
Chiar dacă noua lege prevede ca școlile din rural să primească 25% suplimentar pentru finanțare, spune Vișoianu, nu se explică în mod concret unde ar urma să ajungă banii. De exemplu, o școală din Chiajna ar putea fi considerată ca fiind în mediul rural, chiar dacă este vorba de o localitate de lângă București bine finanțată.
„România are o mare problemă în ceea ce privește lipsa datelor. OCDE remarcă că țara noastră se dezvoltă economic, dar banii nu ajung în educație, iar dacă ajung, ei trebuie să aibă la bază o serie de principii. OCDE spune că noi nu știm cum să organizăm lucrurile în viitor, pentru că degeaba ai bani dacă îi bagi în aceleași găuri“, spune experta în educație.
Raportul mai arată că noile măsuri nu abordează suficient aceste decalaje de calitate și resurse dintre școli, mai ales că, în situația actuală, bursele pun mai mult accent pe performanța excelentă decât pe nevoile de bază. Experta în educație consideră că pentru rezolvarea decalajelor este necesară descentralizarea.
„Trebuie văzut unde există școli care cresc natural și unde sunt școli care se mențin la un nivel slab. Să le lași pe primele și să te axezi pe cele care au probleme, dar aici e vorba, la fel, de lipsă de date. În plus, e nevoie de un curriculum, de o reformă autentică, care să schimbe materia care se predă de 25 de ani, ca elevii să evolueze și să se adapteze la perioada actuală“, mai spune Vișoianu.
O pasăre cu două pietre
O altă problemă sesizată este Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIIP), instituție care, alături de inspectoratele școlare, formează un sistem dual (relativ unic în UE și OCDE) care evaluează extern învățământul preuniversitar.
Legea educației urmărește consolidarea ARACIIP ca principal evaluator extern, însă implementarea lasă de dorit. Daniela Vișoianu subliniază, din nou, că este nevoie de descentralizare, astfel încât să se renunțe la pași intermediari inutili. „Sunt prea multe straturi de control dintre unitatea de învățământ și minister, uneori în ierarhia asta există doi sau trei actori care au control pe unitățile școlare, astfel că cresc responsabilitățile pe directorii acestora care au o mică echipă sau nu au deloc și trebuie să raporteze către mai multe feluri de șefi“, mai explică experta.
OCDE observă că evaluările ARACIIP sunt adesea inutile din cauza lipsei unui flux constant de feedback constructiv.
Evaluările sunt efectuate la cerere, țintind să acopere toate școlile într-o perioadă de 5 ani, neavând criterii consecvente sau dovezi de necesitate. Mai mult, problema centrală a dublelor evaluări făcute de ARACIIP și inspectorate nici măcar nu este abordată într-un mod suficient de clar, ambele procese îndeplinind, de fapt, aceeași funcție.
Iar în privința Inspectoratelor Școlare, chiar dacă direcțiile județene vor avea noi structuri administrative, acestea vor funcționa cu personal existent. Reforma nu pare să fie susținută de un plan de recalificare a inspectorilor. „ARACIIP nu are destule resurse, undeva la puțin peste 100 de angajați, astfel că nu are cum să genereze impact semnificativ în țară, unde sunt mii de unități de învățământ. Legea nouă spune că ARACIIP va avea sedii județene, astfel că va fi o instituție nouă, iar toate documentele esențiale educației vor fi rescrise în următoarele 8 luni, cel puțin așa ar trebui. Sistemele care merg bine au niște procese în care îmbunătățirea este continuă. Nu aștepți de la minister o hotărâre, ci fiecare unitate de învățământ are o echipă de management care analizează situația elevilor. Spre exemplu, te uiți la succesiunea evaluărilor naționale și constați că nu toți copiii de la clasa a II-a știu să citească sau să scrie și generezi un proces de îmbunătățire pentru învățământ pentru situația asta. Dar ca acest lucru să se facă, este nevoie de descentralizare, iar OCDE spune cumva, volant, că riscăm să înființăm încă o structură națională cu birouri în fiecare de județ și nu se va schimba nimic“, conchide experta.
Se încarcă comentariile...
